Cine poate fi bibliotecar în România?

July 17, 2010 in angajari, Bibliotecari, Deontologie, Invatamant, Practici rele

Dacă tot s-a scris despre admiterea la biblioteconomie şi mă întrebam, retoric, de ce am face o asemenea facultate, poate merită văzut şi un posibil răspuns la întrebarea de mai sus. Teoretic vorbind (că practic s-ar putea să nu se mai facă angajări o bună perioadă, ba chiar ne temem reduceri), în bibliotecile publice din România absolut oricine poate fi bibliotecar. Singura condiţie serioasă este să aibă drept de muncă.

Conform situaţiei de fapt, se poate uşor vedea că poate avea orice fel de studii, de la medii până la superioare, în absolut orice profil, poate avea orice vechime, de la debutant în câmpul muncii până la pensionar reactivat (sigur, că mai nou, chestia cu pensionarii a căzut), orice experienţă în domeniu.

A, desigur că trebuie să îndeplinească condiţiile solicitate de angajator şi să reuşească la concursul pentru ocuparea postului. Aici sunt, însă, câteva mari enigme:

1. Stabilirea condiţiilor după criterii inaccesibile muritorilor de rând (am văzut condiţii a căror îndeplinire, prin intersectare, ducea, fără echivoc, la o mulţime cu un singur element – umanistic spus, profilul era atât de recognoscibil încât ar fi fost superfluuu să se pună şi condiţia, singura care lipsea, de altfel: „şi să-l cheme Stan Popescu”;

2. „Discreţia” cu care se face publicitatea: afişajul în locuri mai puţin călcate (pe dosul uşii, sub preşul de la intrare etc.) este de departe preferat anunţului cu litere de-o şchioapă în presă;

3. Ce verifică concursurile de ocupare a postului de bibliotecar? Memoria, cultura, ortografia, vaccinările la zi? Mister! Totul este la mâna angajatorului (lucru firesc numai până la un punct, dat fiind faptul că e vorba de instituţii bugetare, iar statul se numeşte România);

4. De ce nu e condiţie obligatorie învăţământul de profil? Ei, aici lucrurile sunt foarte încurcate…

Desfiinţarea învăţământului biblioteconomic, în 1974, a fost o lovitură grea, ale cărei urmări se simt până în zilele noastre. Încerc să-mi închipui interiorul întunecat al minţii care a zămislit ideea, şi nu pot. Drept urmare, în 1990, eram singura ţară din Europa fără învăţământ biblioteconomic, spune Mircea Regneală în Revista 22: Colapsul bibliotecilor româneşti http://www.revista22.ro/colapsul-bibliotecilor-romanesti-949.html şi Care mai e rostul bibliotecarului? http://www.revista22.ro/care-mai-e-rostul-bibliotecarului-2671.html. În acele condiţii, era firesc să angajezi personal cu altfel de studii, că nu aveai încotro. Dar, după ce s-a reînfiinţat învăţământul biblioteconomic, ar fi însemnat o mână de ajutor la consolidarea lui, impunerea unui privilegiu la angajarea în biblioteci. Aici am, totuşi, nişte mari semne de întrebare. Poate că problema recrutării personalului din biblioteci e mult mai spinoasă. Altfel, cum s-ar putea explica faptul că, la bulgari, de exemplu, unde a existat întotdeauna un formidabil învăţământ biblioteconomic, „la începutul anilor 1990, mai puţin de 30% din personalul care muncea în bibliotecile bulgare era calificat” (Iulia Savova – Formarea profesională în Bulgaria, în Buletinul bibliotecilor din Franţa, nr. 1/2008 http://www.bmms.ro/continut/xhtml/ro/BBF_online/Formarea_profesionala_in_bulgaria_2.html)

Rezumând: la noi, orice om, cu orice studii, cu orice vechime, se prezintă la un concurs (uneori destul de bizar dpdv al cerinţelor), după care, gata, e pus să lucreze în bibliotecă. Sigur că, în următorii ani, face două module de pregătire a cca. 14 zile fiecare şi primeşte şi un atestat. Mai există vreo profesie ce presupune studii superioare, care se poate face prin simpla prezentare la un examen stupid? Eu nu cred. Poţi să devii medic, inginer, profesor, economist în acest fel? Chiar dacă, prin absurd, ar zice cineva „da”, legea nu-ţi permite. De aceea am vrut să intitulez materialul ăsta, pe rând, Bibliotecar – cea mai accesibilă meserie din lume, România – Paradisul bibliotecarilor şi Bibliotecarul – omul fără însuşiri, dar în fond, lucrurile sunt parcă prea triste.

Mici concluzii: Poţi lua orice om de pe stradă să-l faci bibliotecar, nu trebuie să ştii mai nimic ca să lucrezi într-o bibliotecă, meseria se transmite cutumiar de la „maestru” la „ucenic”. De aici începe percepţia profesiei de bibliotecar, iar această situaţie nu ne ajută de loc la capitolul imagine, după cum nu ne ajută nici suplinirile excesive, nici voluntarii lăsaţi de izbelişte prin biblioteci, nici managerii fără cunoştinţe biblioteconomice. De aici rezultă şi serviciile tip supermatket: unde se găsesc pastele? acolo…

Precizare necesară: Vorbind despre cine poate fi bibliotecar în România, nu am vrut să intru în tenebrele cumetriilor, rudeniilor, a relaţiilor de familie, intereselor şi obligaţiilor finanţatorilor şi angajatorilor, nici în meandrele absconse ale numirilor de directori. Subiectul mă depăşeşte. Oricum, sunt convinsă că realitatea bate de departe (ne)vinovata mea imaginaţie.

25 responses to Cine poate fi bibliotecar în România?

  1. E o problema cu adevarat spinoasa.
    Si eu am ajuns in biblioteca in urma unui concurs, si am invatat de la altii foarte multe.Macar eu intr-o judeteana am avut de la cine sa invat si m-a interesat.

    Ce facem cu micile biblioteci unde zicem rugaciuni ca omul pe care il aduce primarul pe post sa fie unul dedicat si care sa inteleaga ce insemna meseria.

    Suntem susceptibili sa fim executati in orice moment ca profesie sau posturi din orice fel de motive, din care parcurgerea studiilor de specialitate e ultima.

    Cum ne vindecam ? doar atunci cand intreaga societate se va vindeca.
    Atata vreme cat invatamantul , sanatatea si cultura sunt considerati inamici , consumatori si nu creatori si stabilizatori ai natiunii nu cred ca avem sanse sa reparam ceva.

    • Eşti un caz fericit.

      Dar de unde poţi şti, ca nou angajat, că ceilalţi te învaţă ce trebuie? Ce repere ai? Parcticile bune se învaţă (se transmit/perpetuează) la fel de bine ca practicile rele.
      Intri într-un colectiv şi te adaptezi la cerinţele şi practicile lor… Tot respectul pentru înaintaşii noştri. Dar au mai greşit şi ei.
      (Din câte ştiu, de exemplu, pe lângă găsirea de soluţii, tot din rândul celor cu experienţă s-au ridicat şi cele mai serioase probleme de adaptare legate de prelucrarea informatizată, de exemplu, şi au fost situaţii în care au acţionat ca o frână.

      Şi dacă tot am făcut referire la informatizare… Înainte de internet, legăturile între bibliotecile publice erau extrem de firave, aşijderea şi circulaţia informaţiilor. Dată fiind această situaţie, aşa ca în Galapagos, s-au dezvoltat diverse forme de viaţă biblioteconomică. Surpriza a venit odată cu implementarea TINLIB. Atunci au ieşit la iveală particularităţile în abordare. Chiar evoluţia – incrementa atque decrementa TINLIB – ilustrează bine lipsa de coerenţă în abordarea problemelor biblioteconomice. Iar lucrurile nu s-au remediat complet nici până în prezent.)

      Sentimentul care m-a îndemnat să scriu materialul de mai sus a fost cel al lipsei unei identităţi profesionale clare. Adevărul este că puţine profesii îmbracă atâtea forme diverse: de la catalogator la serviciul cu publicul, de la bibliograf la ludotecă, de la custode sala de lectură la echipă de proiecte şi câte şi mai câte.

      Poţi deveni foarte bun bibliotecar practicând alături de profesionişti valoroşi (de partea a doua a aserţiunii am avut parte din plin), dar atâta timp cât ORICINE poate fi angajat la bibliotecă, rămân cu sentimentul că bagajul de cunoştinţe pe care l-am acumulat, nu valorează nimic în ochii angajatorilor. Cam amar…

      Şi atunci a apărut iluzia că obligativitatea studiilor la angajare ar proteja cât de cât imaginea breslei, ca să nu părem drept o mulţime de oameni care şi-au greşit orientarea profesională şi, în disperare de cauză, au ajuns la bibliotecă, după cum mi s-a spus în faţă.

      Dar poate că mă înşel. Contează calitatea studiilor, contează omul şi dorinţa lui de a învăţa după aceea, contează enorm colectivul şi receptivitatea lui şi câte altele…

      Oare dacă, de acum încolo, ar fi obligatorie o pregătire de specialitate, FĂCUTĂ ÎNAINTE DE ANGAJARE, ce s-ar întâmpla, decât că am intra şi noi în rândul tuturor celorlalte profesii. Ar apărea pericolul ca bibliotecile să rămână fără angajaţi?

    • Sunt bibliotecara de peste 14 ani si am intrat in biblioteca in urma unui concurs. Tu spui ca în bibliotecile publice din România absolut oricine poate fi bibliotecar, eu as formula altfel, oricine poate fi angajat intr-o biblioteca publica pe post de bibliotecar, dar nu oricine poate spune cu mandrie sunt BIBLIOTECAR. Sunt un BIBLIOTECAR care a invatat si de la colegii mai varstnici, dar care a stiut sa verifice ceea ce a fost invatat. Sunt un BIBLIOTECAR care a invatat, pe cont propriu si cu ajutorul unor colegi minunati (poate veti zambi, dar este suta la suta adevarat, desi este un lucru mai rar in zilele noastre munca in echipa), notiuni de html, cum se proceseaza o imagine, notiunea de drept de autor, cum sa descoperi informatii, etc. Consider ca nu o diploma te face bibliotecar, ci un efort continuu de a tine pe cat posibil pasul cu noile tehnologii, cu noile tendinte, si cu utilizatorii tai (termen pe care il consider mai rece), oamenii care iti ofera confirmarea faptului ca esti BIBLIOTECAR printr-un zambet, o multumire, etc. etc.

      • Tot respectul!

        Însă, care e procentul de BIBLIOTECARI (din ăia cu majuscule) dintr-o bibliotecă românescă, pentru a nu particulariza prea mult? Nu, nu, nu! E numai retoric, nu aştept nici (măcar) un răspuns, pentru că răspunsurile de genul acesta sunt absolut sincere numai în forul interior.

        Toţi au intrat în bibliotecă prin concurs, că aşa prevede legea. Ar fi aşa de mult să se ceară nişte studii de specialitate înainte?

        Am fost mândră că sunt bibliotecar, cred că vei înţelege lucrul acesta. Dar mândria mea a suferit şi s-a şifonat ori de câte ori am auzit de cititori trataţi superficial, cu indiferenţă, cu lipsă de politeţe, ori de câte ori am văzut sau auzit exemple de incultură crasă, ori de câte ori a fost ratată servirea cititorului din cauza bibliotecarului. Am încercat, când mi-a stat în putinţă, să repar prejudiciile, mi-am intensificat exponenţial eforturile de a fi un bibliotecar cât mai bun. Dar asta nu m-a consolat (şi nici nu mi-a adus alte beneficii decât propria mulţumire, ceea ce nu e de lepădat, dar…), pentru că percepţia socială a profesiei tot cantitativ e determinată. Şi, fie ne place, fie nu, stăm foarte prost la capitolul imagine, din motive perfect întemeiate. Cu o floare nu se face primăvară.

        A investi mai mult în educaţia şi formarea profesională nu exclude creşterea ulterioară la locul de muncă, dacă există şansa asta.

        Sper că nu am dat impresia de aroganţă, pentru că ceea ce simt e umilinţă, dezamăgire… Poate că locul în care am scris nu e potrivit, ProLibro fiind frecventat de bibliotecari preocupaţi de profesie. Alţii ar fi trebuit să citească.

      • Am lucrat laborant 17 ani. S-a inchis intreprinderea si am ramas acasa si, timp de 6 ani, nu am gasit un loc potrivit pregatirii mele. Am gasit pana la urma un post de vanzator.
        Mi-am zis: hai s-o fac si pe-asta! Chiar mi-a placut. Din prima zi am ramas singura cu gestiune, cu receptia marfii, cu vanzare etc.
        Era un magazin alimentar, dar cel mai mult vindeam bauturi alcoolice si tigari, produse pe care nu le cunosteam.
        Poate credeti ca bat campii. Nu, absolut deloc.
        Ce am facut? Am asezat sortimentele de tigari in ordine alfabetica iar bauturile alcoolice, dupa categorie si apoi in ordine alfabetica.
        Mai era o intrebare: cum ma descurc cu clientii? Pai asa cum imi doream sa se poarte un vanzator cu mine atunci cand intram intr-un magazin. Cum alfel?
        A functionat. Si am lucrat acolo ceva timp.
        Apoi am aflat ca la o biblioteca au scos la concurs un post temporar, unde conditiile nu erau asa de stricte.
        M-am apucat si am invatat in trei saptamani un manual de biblioteconomie si legea bibliotecilor. Si in toiul noptii daca ma trezea cineva si ma intreba ceva de biblioteconomie stiam sa-i raspund. Postul nu a fost pentru mine, asa ca m-am resemnat.
        Am reusit, pana la urma sa intru pe un post de laborant la o fabrica de nutreturi combinate tot in urma unui concurs.
        Am lucrat un an si am aflat ca la un liceu au scos on post cu doua jumatati de norma: o jumatate de norma laborant, o jumatate bibliotecar. M-am gandit sa incerc. Am reusit.
        Dar nu mi-a fost usor la inceput pentru ca, surpriza, biblioteca era exclusiv in limbi straine, iar eu nu stiam o boaba de engleza. Copiii cereau titluri, teme in engleza sau franceza. Iar munca, iar studiu. O vara intreaga am invatat engleza pentru ca trebuia sa fac fata.
        M-am inscris si la facultate, am mai facut si doua cursuri :
        unul de bibliotecar, unul de documentarist.
        Desi eram foarte speriata la inceput, acum pot spune cu mandrie ca sunt BIBLIOTECAR!
        Dar nu asta te face bibliotecar, ci talentul,dragostea pentru ceea ce faci, respectul pentru acei copii (in cazul meu) care pun pasiune in lectura si isi contruiesc temelia viitorului lor!!!! Asta m-a motivat cel mai mult in “lupta” cu pregatirea mea in aceasta frumoasa meserie!
        In concluzie: poti intra pe un post cu o pregatire “cu acte” in domeniu, sau “fara acte”. Depinde ce faci dupa aceea – te plafonezi, nu iti respecti cititorii sau cauti partea care motiveaza si cititorii si pe tine!

      • Mă bucur că am creat prilejul ca şi alţi bibliotecari să cunoască povestea ta, Alexandra, pentru că e mai mult decât o poveste de bibliotecă, e o frumoasă poveste de viaţă, despre ce înseamnă să lupţi, să nu te dai bătut, din care cred că fiecare putem învăţa ceva. Sunt convinsă că eşti un bibliotecar minunat, fie şi numai pentru dorinţa ta de a învăţa – care cred că e o condiţie fundamentală pentru un bibliotecar – şi pentru măsura regală cu care îi tratezi pe ceilalţi: aşa cum ţi-ar plăcea să fii tu însuţi tratată.

        Concluziile noastre nu diferă. Nu devii bibliotecar şi nici nimic altceva pentru că ai făcut o şcoală, am obosit să repet asta. Nici eu nu am făcut şcoală de bibliotecari înainte. Şi eu am intrat în bibliotecă prin concurs. Asta nu mă face să renunţ la dorinţa de a avea şi profesia noastră un statut echivalent cu al altor profesii. Nu zic că, brusc, ar creşte valoarea profesională a colectivelor, deşi, în timp sper că da. Sunt sigură însă că ar aduce un beneficiu de imagine.

        Am primit trei răspunsuri de bibliotecari, ca trei frumoase flori. Atunci, de ce nu e primăvară în bibliotecile româneşti?

        Totuşi, în alte ţări cum se face angajarea la bibliotecă?

      • Da’ nu era mai bine sa fi stiut toate alea de la inceput? Zic si eu. Chirurgii invata sa opereze pe cadavre si la morga nu direct pe vii si in sala de operatie. De ce bibliotecarii sa invete pe cititori? Ce facem cu aia pa care ii servesc pana n-au invatat? Sorry. Prefer sa-mi iau singur cartile.

  2. Si ce ocupație frumoasă, cea de bibliotecar! Să stai și să auzi vaietul și scrâșnetul condeielor dintr-un labirint de cărți! Problema cu statul și servitul oamenilor aflați în mijlocul cărților e ca și (iertată-mi fie comparația) cum ai mânca ani în șir din același fel de mâncare, oricât de bună, ajungi la un prag de sațietate, un fel de prag de…întoxicare pe care numai natura îl mai poate scoate.

  3. Doamne, ce-mi place imaginea asta:

    Să stai și să auzi vaietul și scrâșnetul condeielor dintr-un labirint de cărți!

    Are forţă, expresivitate şi prospeţime.
    Pentru mine, e inedită, deşi credeam că am văzut aproape toată gama de metafore la subiect. (Adevărul e că proveneau, de cele mai multe ori, din interior.)

    E şi asta o perspectivă asupra bibliotecarului… Ştiu şi eu ce să zic? Nu am simţit aşa nici măcar când am fost sătulă sau supărată pe bibliotecă. Dar intuiesc un sâmbure de adevăr şi nebănuite profunzimi, ceva din lupta omului cu zădărnicia.

    Dacă e o ocupaţie frumoasă sau nu? Vorba ceea: nu-i frumos ce e frumos, ci-i frumos ce-mi place mie.

    N-am să spun că biblioteca e mult mai mult decât cărţi (adică aşa se zice că ar trebui să fie, dar realitatea nu confirmă întotdeauna), ar fi prea facil. Dar am să spun că, un mizantrop, de exemplu, ar putea pune la fel problema cu statul în mijlocul oamenilor.

    Eşti cumva supărată pe biblioteci?

  4. Nici măcar un învăţământ biblioteconomic de înaltă calitate (ceea ce nu este cazul la noi, date fiind condiţiile obiective în care s-a reînfiinţat, după o pauză de aproape 30 de ani), deci, nici măcar un învăţământ biblioteconomic de înaltă calitate nu-ţi garantează formarea unui specialist de elită, dar este un început mai bun.
    Dat fiind faptul că acum avem şcoli de biblioteconomie, poate că ar fi timpul ca să se schimbe ceva în recrutarea personalului din biblioteci. De ce nu poate fi tratată şi profesia asta la fel cu celelalte?

    Şi, mai mult! Dacă ai absolvit doar liceul (de specialitate!) te numeşti: asistent medical, tehnician, contabil, învăţător. Dacă ai facultate de profil, te numeşti: medic, inginer, economist, profesor. Numai în biblioteci orice şcoală ai, tot bibliotecar se cheamă că eşti. Cândva, exista în nomenclator sub-bibliotecarul, nu mi se pare o denumire inspirată, dar, fără a suferi de complexul studiilor superioare, poate se găseşte o cale de a trage linie. Altfel, faptul că toţi sunt bibliotecari, de-a valma, şi, de multe ori, au atribuţii identice, la salarii bine diferite, nu ajută cu nimic percepţia şi autopercepţia profesională. Ca să nu mai spun că prestaţiile pot fi invers proporţionale cu studiile… Sigur că şi aici, ca la noi, la nimenea! Cu tentacular-disputatul învăţământ la distanţă, toată lumea îşi poate cumpăra o diplomă, dar de undeva trebuie început. Nu vreau să mă descurajez. Nu putem sta şi aştepta să se însănătoşească lumea noastră, românească, dacă nu încercăm să facem fiecare, un cât de mic efort spre normalitate.

    Sunt perfect de acord că un specialist se formează în timp, aşa e în orice profesie. Cei mai buni specialişti pe care îi cunosc nu au biblioteconomie la activ. Cei cu studii superioare de biblioteconomie sunt o minoritate şi poate nu întotdeauna impresionează… Dar, specialişti sau nu, ce avem în comun e că toţi ne-am dori o percepţie socială mai bună. De cele mai multe ori ne întoarcem acuzatori spre ceilalţi, că nu sunt capabili să înţeleagă, sau ne autoculpabilizăm, că nu suntem destul de buni. Nu cred că ne foloseşte prea mult, ar trebui făcută puţină ordine.

    Să nu se înţeleagă că fac reclamă învăţământului biblioteconomic românesc. Departe de mine gândul! Şi aici, la acreditarea facultăţilor de profil, cred că girul asociaţiilor profesionale ale bibliotecarilor ar trebui să fie obligatoriu!

  5. Pai, asa se angajeaza politistii =))

    • Nici măcar! Pentru că acolo se dau probe fizice şi sunt nişte condiţii privind greutatea, înălţimea etc. Nu pot avea nici un defect fizic… Dacă tot aţi adus vorba.

      V-am vizitat blogul şi am fost încântată de materialele pe care le-aţi postat! Felicitări din toată inima!

  6. Dacă în România poliţiştii nu pot avea nici un defect fizic, eu mă bucur pentru dumneavoastră. Poate nu toţi deştepţi foc, dar frumoşi ca brazii. La ruşi se spune “Cu cât mai mulţi stejari în armată, cu atât e mai puternică apărarea ţării.”
    Vă spun eu un secret mare, cum se angajează pe la noi poliţiştii. Anunţ în ziar :” Se solicită….., studii generale de 9 clase obligatorii.” Atât şi punctum. Asta e o aluzie aşa să priceapă ai noştri, din domeniul biblioteconomiei. În unele sate lucrează la biblioteci persoane, care nu ai capacităţi mai mari decât sus-numiţii poliţişti. E lăudabil faptul, că încă nu se compun bancuri la adresa noastră…

  7. Bibliotecar poate fi oricine care iubeste cartea.
    Bibliotecar poate fi oricine care adora biblioteca.

    Nu ai nevoie de atatea studii si nu stiu cati ani de scoala ca sa poti fi bibliotecar. E de ajuns sa ai actele obligatorii pentru a putea a putea ocupa un post de bibliotecar.

    In caz ca vrei sa afli mai mult decat stii mergi si la facultate, acolo vei invata lucruri care te vor face sa te simti important in ochii tai proprii.
    Ca si Rocsana nu diploma te face bibliotecar.
    Daca mi s-ar pune si acum intrebarea care mi-a fost pusa candva: de ce vrei sa lucrezi intr-o biblioteca?
    acum acelasi raspuns as da: pentru ca imi plac cartile si atat!
    Tu ce ai raspunde daca te-ar intreba cineva:
    ” de ce ai vrea sa lucrezi intr-o biblioteca sau de ce ai vrut intr-o biblioteca sa lucrezi?”

  8. Oh, no! Not again!
    Am pus problema atat de pragmatic si mereu primesc raspunsuri poetice. E greu de purtat o discutie in felul acesta, pe doua paliere distincte de semnificatii.

    Ce pot sa mai spun? Daca bibliotecarii insisi sustin ca nu e nevoie sa stii prea multe ca sa fii bibliotecar, ce sa zica ceilalti despre bibliotecari? Care e valoarea sociala a acestei munci?

    Daca iubesti cartea si biblioteca, atunci te duci si faci facultatea de biblioteconomie si inveti la greu ca sa devii bibliotecar si sa-ti indeplinesti visul. Asa cum, daca iubesti oamenii si vrei sa-i vindeci, te duci la facultatea de medicina si te faci medic. Nu, nu ajunge sa iubesti cartea si sa adori biblioteca. Nu ajung bunele intentii. Trebuie cunostinte. Multe! La greu! Daca dai carti copiilor, de exemplu, trebuie sa ai cunostinte de pedagogie si psihologia copilului, trebuie sa cunosti literatura pentru copii, sa fii la curent cu modele, tendintele si preocuparile lor, cu ce muzica la place, ce desene animate si ce jocuri pe calculator, cu programa scolara, sa ii poti ajuta la teme, sa le poti indruma primii pasi in folosirea internetului, in formarea deprinderilor de munca intelectuala si cate si mai cate. Vremea zanelor bune de la sectia de copii a trecut. E nevoie de specialisti cu abilitati de lucru cu copiii, costumati in zane, nu-i vorba. N-am citit in viata mea ceva mai sinistru decat un elogiu adus bibliotecarelor care suna cumva in genul: preotese oficiind in templul cartii. Stupid, gaunos si fara folos.

    Cum sa arate un concurs de angajare la biblioteca? Iubiti cartile? Oho! Dar biblioteca? Si mai tare! Super, sunteti angajat! Va rog sa ma iertati, am inteles ce ati scris si stiu ca nu la asta v-ati referit. Dar cum sa explic ca instituirea unor reguli similare cu a celorlalte profesii intelectuale ar aduce numai beneficii de imagine si ar implica o mai buna prestatie profesionala?

    Stiu cateva cazuri de bibliotecari plecati din Romania. Pai au facut cursuri peste cursuri, au dat examene, au luat totul de la capat ca sa poata ajunge bibliotecari in tarile de adoptie. In conditiile astea, din start, ai mai mult respect pentru profesie. E ceva la care ravnesti, pentru care depui eforturi serioase. Si toata lumea stie asta, inclusiv cititorii.

    De ce as vrea sa lucrez intr-o biblioteca? Pentru salariul exceptional si posibilitatile de avansare rapida! Hai, ca am glumit.
    Pentru ca ador cartile, pentru ca mi se pare superb sa stai intre carti, pentru ca sper sa pot citi toata ziua, chiar daca pe sarite, pentru ca am o curiozitate insatiabila si vreau sa le stiu pe toate, dar superficial, pe orizontala, din fiecare cate putin, pentru ca imi place sa arat ca stiu, sa comunic sa impartasesc. Sunt aroganta cumva? Recunosc!
    As fi mandra sa fiu un umil bibliotecar care le stie pe toate.

  9. Off am postat pe vechiul blog… am sa copiez aici ce am scris acolo
    “Biblioteca inca are carti, eu inca operez cu ele.
    Biblioteca exista datorita cartilor, nu datorita cartilor electronice
    Cartile nu vor muri.
    Bilioteca nu va deveni muzeu asa cum isi doresc multi!
    Se vorbeste de informatii ca asa s-a cerut asa s-a vrut!
    Nu inseamna ca si trebuie sa fiu de acord cu acest lucru.
    Pana una alta eu nu operez cu informatia ci cu cartile.
    Din pacate, fiecare bibliotecar care lucreaza intr-o biblioteca mare are un anumit segment de indeplinit, eu sunt pe segmentul servirii cartilor nu a informatiei, de aceea nu pot vedea mai departe de acest lucru!

    Alfabetizarea digitala trebuie sa vina treptat, nu fortata cum am observat. Se promoveaza mult cartile electronice din nu stiu cate motive. Se impune tot mai mult eliminarea termenului bibliotecar… dar e un cuvant minunat!
    Specialist in informare nu poate fi oricine, dar bibliotecar da!

    Biblioteca opereaza cu cartea…. inca mai opereaza cu cartea, scriem ca opereaza cu informatia pentru ca utilizatorul cand vine la biblioteca cauta informatii despre ceva anume… dar tot in carti gaseste informatiile cautate!
    Da, profesia de bibliotecar asta inseamna pentru mine: sa ajut utilizatorul sa gaseasca ce cauta!

    Parerea mea a fost in raport cu ceea ce fac eu strict!
    Sigur ca sistemul automatizat trebuie invatat dar numai un anumit nivel.
    Eu inca vad in biblioteca un adevarat loc de documentare si cercetare pentru ca asta si reprezinta, un loc in care instrumentele de lucru in cercetare trebuie sa fie promovate. Sistemul automatizat castiga timpul pentru localizarea lor!
    Treaba cu societatea informationala ma depaseste inca, las pe altii sa scrie o parere profesionista!
    Eu promovez cartea traditionala pentru cercetare si documentare dar in acelasi timp.”

    Acum revenind la mesajul de mai sus care mi-a placut foarte mult: iubesc cartea si am facut si facultatea, din motive personale aman un pic masterul dar nu am renuntat sa-imi urmez visul chiar daca dureaza pana la capat!

  10. Daca iubesti cartea si biblioteca, atunci te duci si faci facultatea de biblioteconomie si inveti la greu ca sa devii bibliotecar si sa-ti indeplinesti visul.
    Plec de la citatul tău de mai sus. Vreau să îţi spun că e atât de simplu în ziua de astăzi să obţii o diplomă, nu numai în biblioteconomie dar şi în multe alte domenii. În ceea ce priveşte servirea superficială a cititorilor nu este doar o problemă de incultură, ci de lipsă de respect pentru oameni, respect care se învaţă din primii ani de viaţă.

  11. Ca in orice domeniu si in biblioteci ar trebui sa existe o selectie a personalului inca de la angajare, dar cine sa impuna aceste reguli? Bibliotecar, bibliograf, conservator, documentarist sau indiferent ce post ocupa in biblioteca, trebuie sa parcurga toate etapele de la debutant la specialist. Atata timp cat criteriile de vechime si pregatire profesionala sunt in urma celor de “nepotism” nu stiu daca va avea loc vreo schimbare in breasla noastra?! Sa speram ca da, pana la urma, impreuna vom invinge! Curaj adevaratilor bibliotecari!

    • Bine punctat, Cătălin! Nici nu mă gândisem mai departe. Că am urmărit doar efectul asupra imaginii profesiei şi a nivelului general de porrnire. Dar, aşa cum spui, urmările “nepotismului” la angajare sunt cu bătaie lungă. Ei vor fi şi primii la promovare, la primirea recompenselor materiale şi morale, şi în toate locurile “călduţe”. Din păcate, pentru ei, mai e nevoie şi de profesionişti şi atunci, câr-mâr, mai strângând din dinţi, mai scremându-se, trebuie să fie împărţite şi pe acolo recompense. Îmi pare rău că nu pot fi mai optimistă şi să-ţi spun că “adevărul iese până la urmă la iveală”, pentru că tot înţelepciunea populară spune că “poţi muri cu dreptatea în mână”. Există luptători care merg mai departe şi există oameni care se descurajează şi nu se mai manifestă la nivelul capacităţilor lor profesionale. E alegerea fiecăruia.

      Ce detest cel mai mult la bugetari, că veni vorba, este stilul, “îţi dau…”, “te numesc…” de parcă nu ar fi vorba de drepturi câştigate, ci de dovezi de mărinimie pe feuda proprie. Sigur că lucrurile nu sunt peste tot la fel. Cele despre care vorbesc sunt rămăşiţe şi sper să scăpăm de ele cât mai curând. Se simte ridicarea unei noi generaţii, cu noi mentalităţi.

      Ah, da! Am uitat! Există, totuşi, un loc unde “piloşii” sunt lăsaţi la urmă, la… reducerile de personal.

  12. Tare bine ar fi dacă s-ar întâmpla cum spui Antonia. Sa nu se întâmple exact opusul “piloșii” să rămână, iar cine are inițiativă și e profesionist să fie eliminat?! Cine verifică toate astea?!… Unde va ajunge România astfel…?… Sunt convins însă că până la urmă binele va învinge!

    • Din păcate, Cătălin, voiam să zic că “piloşii” rămân la urmă, adică sunt ultimii daţi afară…

      Dar poate nu e totul atât de negru, ci mai amestecat. Şi nu cred că lucrurile stau aşa rău peste tot. Mă feresc de generalizări. Cu siguranţă sunt şi locuri în care profesionalismul este apreciat la justa valoare, iar promovarea bibliotecarilor se face după criterii coerente şi corecte. Depinde foarte mult de manageri, de onestitatea şi profesionalismul lor. Dacă sunt foarte corecţi, nu e destul, trebuie să aibă şi cunoştinţe profesionale şi minte, altfel nici nu pot discerne cum să facă promovările şi, în cel mai bun caz, se vor lua după aparenţe.

      Multe metehne nu sunt tipice doar pentru sistemul nostru bugetar. Altfel nu ar fi apărut Principiul lui Peter:
      Într-o ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la nivelul său maxim de incompetență.

  13. Intr-adevar, sustin si eu faptul ca daca esti pasionat, ai putea face facultate pentru a lucra in domeniu, sau macar acele studii care sa te ia de la un stadiu initial si sa te urce mai sus. Si eu as fi vrut sa fiu bibliotecar, insa nu in conditiile actuale, asa ca studiez literele. Daca s-ar infiinta din nou o facultate de biblioteconomie, cu siguranta m-as inscrie. Insa, asa, acum simt ca nu este locul meu acolo.
    Am lucrat, in schimb, intr-o librarie pentru multa vreme si pot spune ca dragostea pentru carti este cea care impiedica aparitia monotoniei; insa exista multe alte abilitati pe care trebuie sa le detii pentru a fi librar. In ceea ce priveste bibliotecile, lucrurile sunt si mai complicate, iar bagajul de cunostinte si abilitati necesaare pentru aceasta slujba este si mai mare.

  14. Eu lucrez ca bibliotecar de 15 ani, am studiile necesare si chiar si asa este foarte dificil, daca nu imposibil, sa acced la o biblioteca mai sus pozitionata decat cea judeteana. Nu ORICINE poate ajunge BIBLIOTECAR si mai ales nu ORICUM.
    A fi bibliotecar nu inseamna doar sa stai printre carti si sa te conversezi cu cititorii. Pentru ca pana sa ajunga cartile acelea la cititori, este un drum destul de lung de parcurs si aici se pun in practica studiile de specialitate!!!!!

  15. Un bibliotecar poate fi angajat cu diploma de 12 classe sau are nevoie si de biploma de bac ?

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 trackbacks