Periplu de vară (nocturn şi virtual) prin bibliotecile publice româneşti, făcut la 13 august 2010. Partea I: Biblioteca Naţională, Biblioteca Metropolitană, bibliotecile judeţene Alba – Buzău

August 14, 2010 in Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, Practici bune, Practici rele

Am pornit „la pas” prin bibliotecile noastre judeţene, să văd cum înfruntă canicula şi vacanţa. Şi, mai ales, să văd cu ce ofertă vin în faţa publicului în aceste împrejurări speciale, în care trebuie, mai mult ca oricând, să-şi demonstreze utilitatea, să se redefinească şi în care, teoretic vorbind, potenţialii utilizatori ar trebui să fie din ce în ce mai numeroşi, dat fiind faptul că tot mai puţine persoane îşi permit să plece undeva în concediu sau vacanţă.
1. Îmi cer scuze dacă în observaţiile mele s-a strecurat vreo eroare, dacă am omis ceva, dacă, pur şi simplu, nu m-am descurcat prea bine pe unele site-uri. Nu este din rea-voinţă. Primesc cu bucurie orice observaţie şi voi face îndreptările de rigoare, unde va fi cazul.
2. Mi-am călcat pe inimă şi am luat în considerare la activităţi (parţial) vitrina de carte. Ea rămâne, din punctul meu de vedere, o soluţie de minimă rezistenţă şi reprezintă, în majoritatea cazurilor, o bună scuză pentru lipsa de imaginaţie şi iniţiativă, pentru a nu ne obosi prea mult  şi pentru a avea cu ce umple agenda de activităţi. Când biblioteca e pustie, la ce bun vitrina? Sigur, se mai desprăfuiesc cărţile…
3. Cu foarte puţine excepţii, nu se face promo pentru viitoarele acţiuni. Adică avem doar cronica celor trecute. Şi-atunci mă întreb, pentru ce sunt site-urile? Să ne lăudăm sau să atragem utilizatori?
4. M-a derutat, în căutare, folosirea meniului Noutăţi – e puţin cam vag. S-ar putea folosi mai precisul: Noutăţi editoriale, sau Cărţi recent intrate în colecţiile bibliotecii, când e pentru aşa ceva. Când vezi acolo Noutăţi, te-ai putea aştepta la Ultimele evenimente.
5. Legăturile utile de pe site-uri ar trebui actualizate periodic, că se mai schimbă…

Acestea fiind spuse, la drum!

1. Biblioteca Naţională a României www.bibnat.ro
🙁 Aici lucrurile sunt clare: Vă anunţăm că Biblioteca Naţională a României îşi întrerupe activitatea cu publicul în perioada 02 – 27 august 2010 în vederea igienizării spaţiilor şi a desprăfuirii publicaţiilor. (Ce poezie ar fi scris Alexandru Buruiană! n.n.) 🙂 Cu toată întreruperea, la 11 august, Biblioteca Naţională anunţă vernisarea, la Cluj, în colaborare cu parteneri locali, a expoziţiei itinerante dedicată împlinirii a 94 de ani de la intrarea României în primul război mondial.

2. Biblioteca Metropolitană Bucureşti  www.bmms.ro
🙁 Pe o bandă, în partea de sus a ecranului, curge textul: Informaţiile din acest site nu  sunt actualizate.  În această perioadă se lucrează la o nouă interfaţă grafică cu un conţinut mai atractiv.  Interfaţă modernă şi simplificată care va oferi  acces mai rapid la informaţiile legate de noile servicii oferite de BMB, programul de funcţionare al filialelor şi sediului central, manifestările organizate,  ultimele achiziţii de carte, CD-uri sau DVD-uri.

3. Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” – Alba www.bjalba.ro
🙁 Lista manifestărilor culturale se opreşte în 27-29 mai 2010, cu Colocviile de literatură şi arte. Acum 76 de zile.

4. Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” – Arad www.aradlibrary.org
🙁 Ultima acţiune organizată: Familia mea, nedatată, cu elevii de la două instituţii de învăţământ. Penultima, tot nedatată, Jucarii eco, cu preşcolari. Putem bănui că au avut loc spre sfârşitul anului şcolar. Abia antepenultima, Păpuşi şi poveşti, are data 4 iunie 2010. Acum 70 de zile.
🙂 Anticipare: Tabăra de creaţie de la Bata. Având în vedere succesul taberei de ilustraţie de carte Animaliter care a avut loc în vara anului 2008 la Bata, judeţul Arad, Bilblioteca Judeţeană Arad va organiza în perioada 24 august – 2 septembrie 2010 cea de-a doua ediţie a taberei. Aceasta se adresează cu precădere tinerilor din învăţământul artistic superior cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani.

5. Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” – Argeş  www.bjarges.ro
🙁 Informaţiile de ultima oră sunt: Destinaţii de vacanţă – expoziţie de carte şi reviste de turism. 6-20 iulie 2010. Acum 24 de zile.

6. Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” – Bacău www.bjbc.ro
🙂 Lista cu evenimente şi activităţi adusă la zi, cu programul defalcat pe săptămâni. În această săptămână cursuri Biblionet, săptămâna trecută 4 activităţi: 3 expoziţii de carte şi  concursul “Cel mai bun povestitor” (3 august). Acum 11 zile. Deci, este activitate în luna august.

7. Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” – Bihor http://www.bibliobihor.ro/
🙁 Ştirile se opresc la 20 iunie 2010, cu expoziţia comemorativă Emil Cioran. Acum 54 de zile.
🙂 Completare (Delia): Au două bloguri: Biblioteci bihorene http://bibliotecibihorene.blogspot.com/ şi blogul secţiei pentru copii http://sectia-copii-bjbihor.blogspot.com/ unde scrie: “DRAGI COPII, Vă invităm, în fiecare zi între orele 12-15, la secţia pentru copii care organizează pe perioada vacanţei de vară acţiuni interactive deschise tuturor copiilor ce doresc să îşi folosească inteligent timpul liber. Puteţi alege să participaţi la ateliere literare, teste de inteligenţă, ateliere creative şi recreative, origami, artă din deşeuri, înşirat de mărgele, brăţări şi alte activităţi care să vă încânte. Cu alte propuneri puteţi şi voi să contribuiţi. Acum zero zile. Fac şi anticipare.

Am tras o spaimă! Pe internet navighează în derivă la adresa www.cimec.ro/carte/oradea_web un site cu ultima modificare 7 martie 2006. De pe o linie de text ce defilează în partea superioară a ecranului aflu: Director: Conf. univ. dr. Constantin Mălinaş (Dumnezeu să-l ierte!); Director interimar: drd. Mircea Popa. Nu se poate şterge?

8. Biblioteca Judeţeană – Bistriţa Năsăud http://www.bjbn.ro/
🙁 O găsesc mai greu decât pe celelalte, e a opta poziţie ca relevanţă în lista de căutare. Site-ul este recent creat. Ultimul Eveniment/Proiect de pe site este din data de 26 iulie 2010 – Livrarea echipamentelor in cadrul Programului BIBLIONET. Acum 19 zile şi nu e activitate cu public, nu?

9. Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” – Botoşani http://www.bibliotecabotosani.ro/
🙁 La evenimente culturale, cele mai recente înregistrări sunt din 22 iunie 2010: „Scoala de Vara pentru Tinerii Bibliotecari”, IREX, împreuna cu ANBPR şi „Colecţie numismatică de excepţie donată Bibliotecii Judeţene Botoşani”. Practic, ultima activitate cu public este: “CONCURS RECITĂRI” din 19 iunie 2010. Acum 54 de zile.

10. Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” – Braşov www.bjbv.ro
😐 Sunt menţionate expoziţii nedatate: Expoziţii de carte, albume, reviste – Sediul Central, etaj I, înainte de acestea, o expoziţie de pictură luna iulie. Acum 13 zile.
🙂 Anticipare: La Noutăţi, două evenimente în perspectivă: Dezbatere şi masă rotundă pe teme de asistenţă şi protecţie socială, 24 august 2010 şi ediţia de vară a Cineclubului, 28 august 2010.

11. Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” – Brăila www.bjbraila.ro
🙁 Ultima acţiune menţionată: Lansare de carte Bisericile Brăilei, 7 iulie 2010. Acum 37 zile.

12. Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu” – Buzău www.bjvvbuzau.ro
🙁 Pe site scrie: Ultima actualizare 2 iunie 2010. Acum 72 zile. Există o listă (Word) cu manifestările din tot anul, fără să putem şti dacă s-au făcut sau nu. Oricum, pentru lunile iulie-august nici nu sunt planificate activităţi.


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /homepages/16/d249987000/htdocs/prolibrok/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 405

7 responses to Periplu de vară (nocturn şi virtual) prin bibliotecile publice româneşti, făcut la 13 august 2010. Partea I: Biblioteca Naţională, Biblioteca Metropolitană, bibliotecile judeţene Alba – Buzău

  1. Pentru Bihor te rog sa te uiti pe blogurile bibliotecii , biblioteci bihorene, si pe blogul sectiei de copii.De acord nici macar blogurile nu sunt semnalizate bine pe site , dar cautarea google le da pe amandoua.Iar pe biblioteci bihorene ai semnalizat ca lumea blogul sectiei de copii.

    • Mulţumesc, Delia! Contam pe ajutor în finalizarea periplului. Adevărul e că mi-am propus să urmăresc site-urile. Iar google dă site-ul din prima. De regulă, unde nu am găsit site-uri, m-am uitat după bloguri. Sau am menţionat blogurile acolo unde erau semnalate mai evident. (Ai văzut că am început cu scuze pentru ce nu am reuşit să gpsesc, aşa că nu le mai repet.)
      Voi corecta în text.

      Aici se ridică o problemă interesantă (aşa e cu bibliotecile, niciodată nu ai putea epuiza subiectele de discuţie): care este raportul site – blog, ce nevoi de informare acoperă, unde e linia de demarcaţie, cum se completează reciproc, cum se suprapun, cum concurează. Mă întreb, blogul secţiei pentru copii n-ar trebui să se deschidă din site (aşa cum e la ANBPR, de exemplu)?

      Nu ştiu dacă foloseşte la ceva întrebarea, dar de ce blogurile bibliotecii voastre sunt mai bune decât site-ul? (Nu trebuie să răspunzi dacă e incomod.)

      Profit, în încheiere, dacă tot am “intrat în vorbă”, să te felicit în mod direct pentru participarea IFLA: Felicitări!

      • Amndoua blogurile se deschid si din site, dar sunt semnalate la compartimentele respective, adica la Sectia de copii si la biroul metodic.
        Nu este nici o concurenta intre site si bloguri.
        Fiecare dintre noi avem obiective clare- eu sa retransmit foarte repede informatiile catre colegii din teritoriu care urmaresc blogul, sa folosesc blogul ca pe o platforma unde sa se regaseasca si activitatile lor, pentru a fi vizibile si a le putea ilustra in fata oricui doreste activitatea.
        La blogul acesta am 10 autori- filialele, colegi de la CIC, … deci e si o platforma de exercitiu pentru cei din judeteana care vor sa faca acest exercitiu.
        Mariana la sectia de copii are si ea publicul ei , profesorii care se isi regasesc activitatile de parteneriat , copiii inebuniti de cateva concursuri deja cu traditie.
        Si mai este un blog al unei foarte mari expozitii pe care a avut-o biblioteca anul trecut, tot pe biblioteci bihorenene e vizibil.

        Despre IFLA, da, a fost o experienta , si felicitarile le primim in grup.

        • Ştirile, cum le numesc unii, Noutăţile, cum le spun alţii, adică evenimentele de ultimă oră din biblioteci sunt prezentate, în toate site-urile vizitate (desigur că vorbesc despre bibliotecile care îşi prezintă activitatea, că există şi biblioteci care nu o fac, am menţionat la locul cuvenit), direct pe prima pagină sau, la un click de aceasta.

          Pe site-ul vostru, pe prima pagină, după ce am văzut că sunt invitată în Cetatea Cărţii, am dat Click pe Ştiri, că asta mă interesa. Acolo, atunci ca şi acum (20 august), ultima menţiune e expoziţia Emil Cioran.
          Ca să aflu că aveţi club de vacanţă ar fi trebuit ca, de pe prima pagină (pasul 1), să aleg “Secţii/Birouri” (pasul 2), apoi “Tineret” (pasul 3), apoi “Blogul copiilor” (pasul 4) – dacă, în calitate de părinte m-aş fi gândit că acolo e altceva decât un loc în care micuţii îşi împărtăşesc impresiile.
          Nu e o problemă de logică a amplasării blogului, că logica nu are nimic greşit în ea. E o problemă de marketing. Între timp, ca să-mi ajustez impresiile, am intrat pe câteva site-uri obţinute printr-o căutare după “county library”. Tot aşa, noutăţile sunt la vedere.

          Problema mea e de ce Clubul de vacanţă nu a fost Ştire pe site, de aici sentimentul de concurenţă. Dar, de fapt, nu e problema mea.

          Mi se pare cumva şi caraghios, dar am şi un semntiment bun că am partener de discuţie despre cum ar trebui să fie mai bine pe site-ul unei biblioteci. Am zis caraghios, pentru că mă simt ca şi cum i-aş atrage atenţia unui premiant că putea face mai bine codiţa unei litere, când sunt atâţia repetenţi! Când sunt biblioteci fără site-uri, fără cataloage on-line, moarte pe timpul vacanţei de vară.

          Am toată admiraţia pentru blogurile voastre, pentru pasiunea şi dăruirea cu care le întreţineţi. Cu siguranţă, vă număraţi printre premianţi.

          • Politia de organizare a site-ului nu mai este problema mea.
            Eu pe blog am organizat blogrollul cu blogurile noastre evidentiate separat.Urmeaza blogurile colegilor nostri, si apoi siteurile pe care lucram.
            Eu cand am inceput blogul habar nu aveam de nimic am invatat in mers, si inca invat.
            Pentru site informatiile care tin de teritoriu le actualizez si le transmit biroului de specialitate cam o data pe an.

            O sa transmit si Marianei aprecierile pentru blogul copiilor.
            E dragut din parte ta ca de la “nu faceti ca ei”- ne-ai trecut in categoria “premianti”.

  2. http://sectia-copii-bjbihor.blogspot.com/.
    Aceasta este adresa sectiei de copii Bihor.Cred ca merita atentia tuturor , mai ales ca si eu si ei lucram voluntar de acasa pentru gestionarea blogurilor , de la sediu nu avem acces din motive neelucidate pana in momentul de fata.

  3. Pentru că sunt un om care iubeşte bibliotecile, m-am gândit să dau o raită, să văd ce se mai întâmplă. Dar cum nu am avut la dispoziţie alt “mijloc de transport” decât un calculator, nu am putut să văd decât imaginea pe care o au acestea, după site-urile lor. Şi aşa a ieşit periplul virtual.

    Nu înseamnă că bibliotecile care nu au site-urile actualizate de luni de zile nu au o activitate foarte intensă. Poate că au, dar le lipseşte un om priceput care să se ocupe de site, sau nu realizează importanţa aducerii la zi a site-ului, sau nu ştiu cum să procedeze.

    Ceea ce mi se pare cu adevărat important din toată povestea asta e sensibilizarea în legătură cu importanţa site-ului bibliotecii, ca purtător de imagine. Pentru sute şi mii de utilizatori virtuali, biblioteca e ceea ce apare pe site. Informaţii utile, la zi, prezentate cât mai direct, într-o formă atractivă, bine structurate îi pot face să revină pe site sau chiar să meargă la bibliotecă, dacă nu am făcut-o până acum. Pentru un utilizator virtual, biblioteca este ceea ce se vede pe site.

    Departe de mine gândul de a face ierarhizări, cu atât mai mult acum, când numai fiecare la locul lui ştie cu ce se confruntă. Dar aşa e cu figurile de stil, te duc unde nu gândeşti. Însă, dacă tot ai adus vorba, e numai parţial drăguţ din partea mea, pentru partea cu acţiunile organizate; promovarea lor pe site rămâne unde am stabilit.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *