O problema

May 11, 2011 in Conservarea colectiilor, Dreptul de autor, Practici rele

Am citit acest articol si mi-a aparut intrebarea daca bibliotecara avea sau nu dreptate? De buna seama in modul de a interactiona si de a explica utilizatorului serviciile bibliotecii a esuat. Insa pe ce se bazeaza o biblioteca cand face astfel de reguli mai mult sau mai putin agresive privind protectia materialelor din biblioteca fata de fotocopiere sau de dreptul de utilizare a copiilor digitale. Am mai pus aceasta intrebare cand discutam despre biblioteca digitala de la Cluj care mie mi se pare ca are o politica de protectie a copiilor digitale excesiva. Poate am acum mai mult noroc pentru un raspuns.
Precizez ca, personal, cred ca se pot gasi justificari pentru anumite politici de protectie a documentelor din biblioteca, dar as vrea sa stiu daca cineva imi poate spune care este intemeierea lor juridica si in mod detaliat ce spun aceste reglementari. Sau este pur si simplu o situatie de vid legislativ in care bibliotecile pot reglementa cum vor?


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /homepages/16/d249987000/htdocs/prolibrok/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 405

18 responses to O problema

  1. Te rugam – Marin – sa pui din nou linkul; nu se deschide:

    Forbidden
    You don’t have permission to access /wp52/biblioteca-centrala-universitara-din-iasi-rusine-sa-ti-fie/ on this server.
    Additionally, a 404 Not Found error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.

  2. Există legislație: Legea Drepturilor de Autor.
    Din nefericire, fiecare instituție interpretează funcția și difuzarea colecțiilor sale după cum litera legii o spune. O Lege, care, după părerea mea ar trebui amendată MAJOR. Suntem în alt secol.

    Se poate discuta foarte mult, ajunge la conflicte și la poziții dure, ceea ce nu are sens.

    Este o problemă sensibilă care nu este doar la noi, peste tot în lume cînd vine vorba de colecțiile PATRIMONIULUI CULTURAL C O M U N la care ar cam trebui să avem acces cu toții cum, când și cât și în ce formă avem noi chef de vreme ce operele intră în Domeniu Public.

    Deocamdată este o problemă foarte sensibilă care supără din nefericire, supără pentru că bietele instituții sunt și așa sărăcite și badjocorite în ultimul hal. Nu este de condamnat nimic din ceea ce se întâmplă. Din contră trebuie găsite alternative.

  3. Intrasem acum 9 luni cu un post la Grupul juridic de pe ProLibro, pentru a da ca. 7 link-uri catre legile pubblicate in Romania pe tema bibliotecilor si cele ale dreptului de autor, bazate pe legislatia UE, si reamintesc Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe (actualizata pina la data de 9 August 2006), http://www.legi-internet.ro/index.php?id=63
    Legile individuale ale statelor membre UE sunt, in esenta, foarte asemanatoare, ca de ex. legea italiana cu cea romaneasca. Am participat la un curs de interpretare a legii italiene a dreptului de autor, inclusiv la comentariile succesive foarte aprinse si docenta specialista, in explicatiile sale, a precizat ca dreptul de autor se extinde si trece (cu scurgerea timpului si a celor 70 ani prevazuti de lege), de la fotograful autor, la colectionarul – in cazul nostru N. A. Bogdan, si apoi la biblioteca actualmente posesoare a colectiei. Aceasta poate accepta reproducerea contra cost, dar cu o rezolutie a imaginii inferioara din punct de vedere calitativ. Utilizatorul poate folosi imaginea/imaginile astfel obtinute, cu obligatia de a cita sursa ulterioara.
    In cazul expus de Marin Pruteanu, eu cred ca biblioteca in cauza ar fi trebuit sa afiseze conditiile de reproducere prin scanare sau alte modalitati, citand si relativul text de lege. S-ar fi evitat astfel comportamentele neplacute si de o parte, si de cealalta. La fel, si toate celelalte biblioteci ar trebui sa actioneze in mod unitar si transparent, pentru a nu lasa loc la interpretari diferite.
    M-au impresionat foarte neplacut comentariile de pe blogul cu pricina. Dialogul e inexistent, se ajunge prea usor la scandal, legea… (ce mai e si asta?!)iar bibliotecile sunt cele care, din pacate, pierd in termeni de imagine, desi nu au o vina (cel putin in acest caz, dupa parerea mea).
    Cunoasterea legislatiei e o conditie de baza a respectarii ei, si totodata un aspect al educatiei civice, al comportamentului civilizat etc. Bibliotecile romanesti ar avea mult de facut; in primul rand, sa urmeze cursuri de legislatie, ca apoi sa stie cum sa o aplice, ajutand astfel poporul roman sa aiba legitimul acces la mai multa cunoastere, la cultura, la schimbarea in bine pe care toti o doresc.

  4. docenta specialista, in explicatiile sale, a precizat ca dreptul de autor se extinde si trece (cu scurgerea timpului si a celor 70 ani prevazuti de lege), de la fotograful autor, la colectionarul – in cazul nostru N. A. Bogdan, si apoi la biblioteca actualmente posesoare a colectiei.

    Așa este doamna Florica, este nevoie de multă educație și mai ales de stabilirea cadrului propice unui dialog, adica să fim mai calmi și mai deschiși dialogului chiar dacă unele argumente pot fi tăioase.

    Legile sunt făcute de oameni! Tot ei pot să le modifice. Din nefericire, din ce în ce mai mult modificările favorizează constrângeri și mai mari (vezi ACTA).

    Acum, dacă drepturile asupra operei, după părerea doctoresei, ar trece în administrarea unei instituții (o bibliotecă în acest caz), vin și eu și întreb un singur lucru: în slujba cui stau instituțiile de memorie? Cui slujesc și de cine sunt plătite? Cui aparține de fapt patrimoniul gestionat și care este cu adevărat rolul acestora? De unde își arogă drepturi acestea și în numele cui o fac?

    Poate că o modificare favorabilă a unor prevederi prea strâmte pentru ceea ce solicită cetățeanul secolului nou se va ivi cu efortul și concursul nostru, al întregii bresle pe calea unui dialog calm și constructiv dincolo de orgolii și oricare țâfne?!

    Cu drag și mulțumesc pentru idei.

  5. Bine v-am gasit.

    Eu sunt autorul articolului la care se face referinta in primul rand de la acest articol. Mai intai vreau sa va multumesc ca, prin intermediul site-ului dvs. de specialitate, ati atras atentia si asupra acestei probleme cu care m-am confruntat la inceputul anului acesta. Si patania mea poate fi generalizata la nivelul intregii tari, intrucat sunt sigur ca nu doar eu m-am confruntat cu o chestiune asemanatoare.

    Apoi, imi permit sa reiau un comentariu pe care l-am publicat si pe site-ul meu, dar care mi se pare foarte sugestiv. E vorba de menirea de baza a unei biblioteci publice: ea este aceea de a oferi NELIMITAT ACCESUL LA CULTURA a oamenilor. Daca o biblioteca nu-si poate realiza acest obiectiv, atunci propun sa se transforme intr-un serviciu secret, care sa pastreze doar pentru ea toate documentele. A-ti ingradi accesul la cultura din motive ce tin de un orgoliu pe care eu nu-l inteleg este un lucru care se apropie de amenintarea statutului meu de fiinta libera. De ce unii oameni (cei din conducerea unei institutii publice, precum si relatiile lor) pot sa aiba acces deplin la anumite documente (CE NU SUNT SECRETE DE STAT!), iar majoritatea sa nu se bucure de ele? In virtutea carui drept? Atat timp cat materialele ce doream sa le folosesc erau doar pentru satisfacerea unui hobby (si nu pentru a face bani din ele) nu vad absolut niciun motiv sa mi se ingradeasca accesul la ele.

  6. Oameni buni, rogu-va puneti link valid sau tot articolul cu copy/paste …nu stiu despre ce discutam, eu n-am acces cu niciun browser; uite ce zice acum Google Chrome:
    Interzis
    Nu aveţi permisiunea de a accesa / wp52/biblioteca-centrala-universitara-din-iasi-rusine-sa-ti-fie / pe acest server.
    În plus, un 404 Not Found eroare a fost întâlnită în timp ce încerca să utilizeze un ErrorDocument de a gestiona cererea.

    Pentru antevorbitorul aici, Lovendal, de la care inteleg ca a pornit “problema”: ai dreptate, insa trebuie mers mult mai departe decat “…a oferi NELIMITAT ACCESUL LA CULTURA a oamenilor”.
    Accesul la cultura e numai o particica din intregul constituit de accesul neingradit la cunoastere, in general, cu toate componentele ei…

  7. Valentin, articolul se numeste Biblioteca Centrala Universitara din Iasi, rusine sa-ti fie! si este publicat pe blogul Secretele lui Lovendal.

    Nu putem face copiaza si lipeste pentru ca autorul blogului este foarte strict prin avertismente si protectie tehnica in ceea ce priveste copyright-ul. De aici deducem ca nu este ca si prietenul nostru Nicolaie Constantinescu vreun avocat al liberului acces. Pare sa fie exact invers, ceea ce creaza o situatie un pic paradoxala.

  8. Dle Marian Pruteanu, cred ca faceti o mica confuzie (scuze de cacofonie): eu nu sunt institutie publica si nu sunt platit din bani publici. Ca site privat pot impune propriile reguli, fara sa cer socoteala de la nimeni; biblioteca, fiind institutie ce apartine tuturor, nu poate sa-si impuna reguli birocratice asupra unor bunuri la care ar trebui sa aiba acces LIBER toti cetatenii Romaniei. Eu, ca persoana fizica, daca detin acasa o colectie de monezi ce o am de la bunicii mei…sau niste tablouri valoroase mostenite…pot fi obligat eu sa le fac publice? Normal ca NU. La fel si site-ul pe care-l detin; este creatia mea, proprietatea mea…nimeni nu-mi poate cere socoteala ce reguli pot sa impun. Insa BCU Iasi este o BIBLIOTECA PUBLICA si ea trebuie sa serveasca PUBLICUL, POPORUL…deci trebuie sa permita accesul liber la documentele sale. In concluzie, comparatie cu niste reguli de protectie de pe site-ul meu cu regulile BCU Iasi cred ca nu-si are rostul.

    • Fara indoiala aveti dreptul sa publicati sub ce licenta vreti ceea ce creati sau detineti, inclusiv dreptul sa nu le publicati. Nu am pus in discutie acest lucru. Pentru acest motiv insinuarea mea avea acel amortizor, am spus ca e o situatie “putin paradoxala”. Totusi, daca preferintele dumneavoastra particulare sunt pentru licente vizibil supraprotectoare asta nu consoneaza cu filosofia liberului acces.

      Biblioteca nu poate interzice accesul la documente insa il poate conditiona pentru ratiuni care pot fi mai mult sau mai putin juste si adecvate. Si aici se deschide un camp mare de discutie.

  9. Liberul arbitru nu trebuie inteles excesiv, mai precis “fac ce vreau eu”. El trebuie sa fie ceva de genul “fac ce vreau eu, fara sa-i deranjez pe cei din jurul meu”. Oricine are liber acces la articolele de pe site-ul meu. Restrictia de copiere am pus-o intrucat am gasit o multime de site-uri in care articolele compuse de mine erau copiate intr-o veselie, fara macar sa se mentioneze sursa de unde au fost luate. In plus, cine a avut nevoie de acele articole (pentru scoala, facultate, referate etc.), m-a contactat pe email si i le-am oferit cu cea mai mare placere, fara sa cer nici macar 1 banut pe ele (fata de Biblioteca Centrala Universitara din Iasi care te usuca de bani). Si daca tot vorbeati de paradoxuri, iata cu adevarat unul: oricine are nevoie de articole de pe site-ul meu pentru propria educatie / placere, i le ofer oricand (fara sa cer nimanui vreun singur leu); pe cand o biblioteca publica, pentru a avea acelasi acces, iti cere destui bani. Vi se pare corect ca un privat sa-ti ofere accesul la cultura gratis, iar o institutie publica sa-ti ceara bani?

  10. Asta cam asa este: 6 euro permisul si 1 euro o fotocopie ordinara intr-o biblioteca universitara nu mi se pare un serviciu accesibil. Idealul pentru mine ar fi: cei care nu sunt membrii comunitatii universitare sa plateasca pretul de producere al permisului, fotocopia sa coste cel mult 5 centi, iar scanatul ma gandesc ca ar trebui sa fie gratis si astfel de poze istorice sa fie disponibile in acces liber la o rezolutie buna pe site-ul bibliotecii cu o licenta care sa permita orice fel de utilizare necomerciala. Tot ideal ar fi ca bibliotecara sa nu spuna niciodata astazi nu, veniti maine, sa nu se enerveze niciodata si pentru nimic, sa explice clar si complet, intr-o maniera amabila si sa rezolve problemele in favoarea utilizatorului.

    • Subscriu!

      Atunci când Umberto Eco scria în Numele trandafirului, despre cărţile din bibliotecă, celebrele şi mult citatele cuvinte: “bibliotecarul le apără nu numai de oameni, ci şi de natură…” cred că nu se aştepta la o interpretare atât de fixă 🙂

      Dacă eu sunt deţinătorul drepturilor de autor, am şi dreptul să renunţ la acele drepturi, nu? Sau drepturile de autor sunt o obligaţie? Că nu înţeleg.

      La colecţiile speciale sunt atât de puţini utilizatori încât o solicitare ar trebui să fie o bucurie. Mie aşa mi s-a părut. Nu ispiteşte pe nimeni gândul că vor veni vremuri în care unele dintre acele lucrări nu vor mai trebui nimănui şi atunci degeaba le-am ţinut atât de cu sârg?

      Ce la fix ştim să invocăm legile atunci când ne este convenabil.
      A tot revenit în texte chestiunea scopurilor comerciale. Presupun că dacă s-ar da liber la folosirea lor în scopuri comerciale, s-ar călca în picioare toţi pe treptele bibliotecilor şi ar construi imperii financiare.

      Şi când bibliotecarul îl chestionează pe solicitant la ce-i trebuie imaginea, răspunsul se ia sub formă de angajament scris, de prestare sub jurământ, pe cuvânt de onoare, de pionier, sau ce?

      Rămân la ideea că prima noastră grijă e să aducem oamenii la bibliotecă să ne bucurăm că (încă mai) vin, să le oferim servicii de calitate, să-i facem să se simtă bine şi să le sugerăm să indice sursa dacă cumva vor face publice lucrurile obţinute. Sigur că optica asta e puţin deformată de serviciul la biblioteca publică, unde trebuie să ne facem luntre şi punte să aflăm ce-şi doresc, să ne implicăm şi să-i atragem. Bibliotecile universitare îşi pot permite să fie mai rezervate. Ele au asigurată o masă de potenţiali utilizatori.

      • Câteva explicații privind drepturile de autor și despre NEVOIA URGENTĂ de a fi reformate, sunt foarte detaliat explicate aici:
        http://www.universalsubtitles.org/it/videos/jD5TB2eebD5d/

        Există și subtitrarea în limba română

        „Ele au asigurată o masă de potenţiali utilizatori.”
        E discutabil!

        Cu bine

        • Mulţumesc frumos!

          PS. Dar dacă tot am scris aşa de pestriţ, măcar să închei apoteotic şi pe lângă subiect.
          Mai cu seamă voiam să spun două lucruri, chiar dacă nu e prea evident:
          1. Mă deranjează când oamenii transformă legile în chip cioplit, uitând că aşa cum le-au făcut, aşa trebuie să le adapteze/transforme/reformuleze;
          2. Ador vremurile în care oamenii migăleau la câte o capodoperă întreaga viaţă şi nu simţeau nevoia să se semneze. Sau mai puţin melodramatic, când nu simţeau nevoia să-şi pună numele pe orice. Cu atât mai mult cu cât posibilitatea de a fi original e discutabilă.

          Pot înţelege râvna drepturilor de autor pentru cei pentru care sunt o sursă de existenţă. Pentru ceilalţi, mai greu.

          Ce am scris nu prea are rost, dar asta e!

  11. Comentarii suburbane pe site-ul domnului Lovendal. Sunteti siguri ca faptele s-au petrecut asa cum relateaza acest domn? Piperat si condimentat articol. Din punctul meu de vedere i se acorda prea multa atentie, nu face altceva decat sa aduca remarci defaimatoare institutiei iesene. Mai intai ar trebui precizat faptul ca BCU Iasi nu este o biblioteca publica, este o biblioteca centrala universitara, ceea ce inseamna ca se adreseaza mediului academic. Astfel cei care au acces ar trebui sa fie cercetatori, profesori universitari, studenti ( a se vedea si – “Regulamentul” – pe site-ul BCU Iasi). Am intrat pe site-ul bibliotecii iesene unde am vazut atat – ce si cum pot consulta, cat si obligatiile mele ca beneficiar. Cei interesati sa compare conditiile/posibilitatile de acces la fondurile vechi-de patrimoniu/ precum si posibilitatile/si preturile pentru reproducerea acestor tipuri de documente – in instituttii surori din tara sau din strainatate, la Arhivele statului etc. Domnul nemultumit este unul dintre cei care cred ca totul i se cuvine…fara conditii si restrictii….si totul gratis…. “Foarte interesanta” comparatia dintre disponiblitatea gratuita a informatiilor culese/adunate pe site-ul personal si aceasta institutie . Va las sa judecati singuri gradul de comparatie. Mai sunt multe de spus dar prefer sa ma opresc aici, interventia mea avand scopul de a deschisde ochii si a privi modul de gandire asupra acestui aspect

  12. Draga dle Stefan Brezeanu…Referitor la comentariul dvs., am si eu anumite aspecte de spus:

    1) Daca nu ar fi adevarat ceea ce am relatat, de ce m-as fi apucat sa inventez o asemenea problema? N-aveam altceva mai bun de facut decat sa inventez o problema falsa? Credeti ca ma plictisesc de moarte acasa? Imi pare rau ca n-am inregistrat pe telefon convorbirile cu dna bibliotecara, dar in momentul initial nu stiam ca o sa am probleme, caci astfel as fi facut-o.

    2) Am adus remarci defaimatoare BCU? Dar la mine nu va ganditi? Oare pe mine nu m-a prejudiciat biblioteca? De ce inca mai exista in societatea romaneasca acelasi principiu comunist conform caruia o institutie e mai importanta decat un un individ? De ce uitati ca institutia trebuie sa serveasca individul si nu invers? Iata intrebari la care, probabil, n-o sa gasesc raspunsuri prea curand.

    3) Ati mai spus ca “nu este o biblioteca publica, este o biblioteca centrala universitara”. Domnule, de ce tot ne mai ascundem dupa degete? Inca de la infiintare, din anii 1930, si pana in prezent, BCU Iasi a primit o multime de bani de la bugetul de stat. Inclusiv din banii mei, pe care-i platesc ca cetatean. In plus, chiar daca se invoca autonomia universitara, Univ. “Al.I.Cuza” este o institutie finantata si din bugetul de stat (in afara de resursele proprii). Universitatea finanţează BCU; asadar, BCU primeste bani si de la bugetul de stat. Trecand peste toate aceste aspecte, eu am fost studentul si absolventul Univ. “Al.I.CUza”, aici facand, in afara studiilor universitare de baza, si trei mastere si studii aprofundate. Si mai mult decat atat, cand m-am inscris la biblioteca, mi s-a acceptat inscrierea, chiar daca nu eram student activ sau cadru universitar. Adica, cum vine asta…banii mei la inscrierea la biblioteca au fost buni, dar sa beneficiez de mai putine drepturi! O “logica” absolut impecabila, nu-i asa?

    4) Atat timp cat este o institutie publica, finantata si din bani publici, iar documentele sale nu sunt “secrete de stat”, orice cetatean trebuie sa aiba acces la aceste documente, chiar si gratuit. Am mai spus: nu ceream planul unei unitati militare, schitele unui avion de spionaj, fotografii despre o racheta secreta sau alte acte ce tin de securitatea unui act. In plus, nu foloseam acele fotografii pentru a scrie o carte, din care eu sa scot profit. Sunt doar un cetatean liber (asa imi place sa cred ca sunt) care imi cer dreptul de a avea ACCES LIBER la niste documente ce nu au fost secretizate. Daca accesul se face atat de greu, de ce biblioteca nu le-a secretizat? Ce-i atat de greu de inteles? Si mai mult decat atat, eu am platit deja o taxa (care mi se pare normala) la inscrierea la biblioteca. De ce trebuie sa mai platesc taxe suplimentare daca vreau sa am acces la documentele bibliotecii? Atunci, de ce statul mai subventioneaza aceasta bilioteca? In definitiv, rolul unei biblioteci publice e acela de a oferi acces LIBER, NELIMITAT si GRATUIT la colectiile sale. Daca se pun piedici birocratice si pecuniare, atunci ar trebui sa-si uite numele de “biblioteca”. Propun sa se cheme altfel…ceva de genul “colectia privata de carti a Univ. Al.I..Cuza din Iasi”.

    In concluzie, ce pot sa mai spun … Datorita mentalitatii retrogradate a unora ca dl Stefan Brezeanu, cetateanul simplu va continua sa fie sclavul unei institutii publice, in loc sa incercam impreuna sa schimbam aceste institutii.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *