Bibliotecara cea rea de la biblioteca universitară – portret literar

June 5, 2011 in Bibliotecari, biblioteci universitare, Deontologie, Practici rele

Am văzut lucrarea Studii de teatru şi film. Piese de teatru 2009-2010. Editor Raluca Sas-Marinescu. Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, volum ce cuprinde texte scrise în perioada menţionată, de către cinci studente de la Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Teatrologie, UBB Cluj-Napoca, făcând parte din programul de Dramaturgia Cotidianului.
Până aici totul bine. Volumul cuprinde şi textul Pe aici nu se trece. Stradă închisă pentru reparaţii de Cristina Iancu. Aş spune ca e vorba despre felul in care societatea românescă actuală sufocă, distruge, perverteşte tânăra generaţie.
Scenele se succed: biblioteca, un show TV, o sala de lectura dintr-un cămin, o conferinţă de presă…

Scena 1 îmi reţine în mod special atenţia. Personaj central, bibliotecara Elena, 58 de ani, angajată de 30 de ani la Biblioteca Universitară, acrită rău, ştampilând mecanic buletine de cerere. Se poate deduce că îşi urăşte cititorii: îmi sar în cap toţi netoţii ăştia care vin şi se prefac că citesc!

Practic este vorba de o studentă care este dusă cu vorba o după-masă întreagă, fără a primi cartea cerută pentru că, deşi regulamentul interzice, cartea este dată cuiva de prin birouri: Am dat-o la secretară, în birou, avea nevoie o vecină de-a ei.

Pe scurt, studenta face reclamaţie. Nimeni nu o bagă în seamă. Şi cam atât în legătură cu biblioteca.

Sigur că se pot spune multe pe marginea textului sau poate fi ignorat.
Îmi rămân câteva lucruri:
– indiferent cum suntem sau cum credem noi că suntem, este foarte bine să ne privim şi prin ochii cititorilor noştri, până la urmă, imaginea pe care şi-o formează ei contează mai mult;
– încerc să-mi închipui ce fel de personaj aş inspira;
– mi s-a părut că simt câteva accente mai acute ale conflictului între generaţii (cei “vechi” sunt “ceauşişti” şi problema cea mai mare e că perpetuează modelul. Altfel, lucrurile s-ar rezolva în mod natural, prin trecerea timpului. Dar nu şi atunci când “cei noi” devin, la rândul lor “vechi”.


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /homepages/16/d249987000/htdocs/prolibrok/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 405

2 responses to Bibliotecara cea rea de la biblioteca universitară – portret literar

  1. Şi cum “ştampila mecanic buletine de cerere” acea “bibliotecăreasă botoasă” 🙂 (ştiţi cine a consacrat termenul, desigur)?
    Ca Sara Wingate Gray? 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=8i09_CM4ukY

    *
    Teatrul – inclusiv de amatori – constituie unul dintre cele mai inteligente, eficiente şi la îndemână mijloace prin care pot fi recunoscute public şi evidenţiate (mai ales în instituţii şi organizaţii în scop de a fi combătute) practici şi moravuri care trebuie neapărat extirpate (altminteri, “însănătoşirea” noastră nu e posibilă).
    *
    În urmă cu două săptămâni, eram împreună cu o bibliotecară vâlceană nu în biblioteca ei, ci în alt spaţiu, în care ea îşi îndeplineşte alte sarcini de serviciu decât cele legate profesia “oficiala”. În timp ce bibliotecara îmi completa nişte statistici pe care i le cerusem, intră o femeie în vârstă, modestă şi puţină la trup precum un copil, peste toate şi foarte timidă. N-apucă să deschidă gura, că bibliotecara o agresează scurt: “Ce vrei? Am treabă!”. Îngheţ, pur şi simplu …rămân “interzis”, gândul zboară la “Bibliotecara cu pălărie neagră” şi nu pot să nu remarc, amar, că realitatea întrece cu mult imaginaţia…
    Nu mă aşteptam la asta, bibliotecara în cauză nu mai este nici foarte tânără, are (aveam şi eu) “pretenţii” că este “dintre cele bunişoare”, de aproape 10 ani eu însumi o dădăcesc, “la pachet” cu toţi semenii ei bibliotecari din judet etc. etc.
    În următoarele întâlniri pe care le voi organiza cu bibliotecarii o voi lua de la capăt cu exemplele de ce nu se face şi, in general, cu elementare reguli nu doar de “customer service”, ci şi de bun-simţ

    • Schemele de comportament pot fi însuşite. Cu infinită răbdare, cu insistenţă, cu metode care să implice recompensă-pedeapsă.
      Dar mă tem că nu e destul. Dacă bunăvoinţa şi politeţea nu sunt în firea omului, mă tem că, cu toată străduinţa, în situaţii speciale, la neatenţie, arţagul si urâciunea tot îşi vor scoate colţii.

      Năravul din fire nu-şi află lecuire – spune înţelepciunea populară. Şi eu o cred.

      De aceea există teste psihologice, interviuri, perioade de probă. Angajatorii ar trebui să le exploateze. Dar să părăsesc terenul SF.

      Mi-e atat de urât să văd cititori trataţi cum nu trebuie! Nu am cuvinte pentru asta. Dar mi-e urât şi când bibliotecarul nu poate oferi decât amabilitate şi atât, adică e un incompetent extrem de amabil şi cu zâmbetul pe buze.

      Comentariul mă face să-mi aduc aminte de ultima şedinţă cu colectivul, înainte de Conferinţa ANBPR. Atunci i-am avertizat pe colegi că vom fi într-o situaţie specială, în care biblioteca va fi plină de invitaţi care vor avea libertatea să circule la bună voia lor, prin toată biblioteca şi care vor trebui să fie conduşi, informaţi, îndrumaţi cu maximă amabilitate şi atenţie.
      DAR ÎN AŞA FEL ÎNCÂT CITITORII SĂ NU AIBĂ DE SUFERIT PENTRU CĂ SUNT AI NOŞTRI ŞI DE PE URMA LOR TRĂIM.
      Adică nici în visele cele mai negre cititorii nu vor fi lăsaţi de izbelişte, ci rămân prioritatea noastră. Fără scene în care stăm de vorbă cu invitaţii şi cititorii sunt lăsaţi să aştepte. Mai bine suplimentăm pentru două zile personalul astfel încât toată lumea să fie mulţumită. Sper ca asa a si fost.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *