Săptămâna cu Acces Deschis – 24/30 octombrie

October 18, 2011 in acces deschis, advocacy, Alfabetizare informationala, Practici bune, Publicul

Dragi colegi,

Săptămâna cu Acces Deschis

România

Săptămâna următoare este dedicată la nivel mondial Accesului Deschis. Sunt multe aspectele și activitățile pe care această perioadă le înglobează, dar cea mai mare bucurie sunt cele care le desfășurați și dumneavoastră în propriile instituții. Nu uitați faptul că Accesul Deschis are ca prim promotori bibliotecile și nu ar trebui să ignorăm efectele pe care această schimbare le are asupra muncii noastre de zi cu zi.

Până în acest moment Accesul Deschis a primit sprijinul Asociației Bibliotecarilor din România prin moțiunea adoptată acum doi ani. Puțin s-a schimbat de atunci și din acest motiv vă invit pe dumneavoastră, specialiști ai domeniului să vă implicați, să aduceți la cunoștință această paradigmă și să studiați cu atenție ce presupune punerea ei în practică. Vă invit dar să cercetați și mai atent în aceste zile oportunitățile pe care Accesul Deschis le oferă și să popularizați cât mai larg posibil beneficiile și modelele.

Nu știți de unde să apucați? Poate că o primă resursă ar fi http://oad.kosson.ro – o colecție de documente menită să vă introducă ușor conceptele și mecanismele de susținere.

Doriți câteva materiale de popularizare? Aveți la dispoziție câteva la această adresă: http://www.kosson.ro/index.php?option=com_docman&task=cat_view&gid=71&Itemid=46&lang=ro

Doriți să faceți vizibilă acțiunea? Alăturați-vă grupului dedicat al site-ului acțiunii: http://www.openaccessweek.org/group/open-access-week-in-romania

Vă doresc o Săptămână a Accesului Deschis productivă și mai ales instructivă!

1 response to Săptămâna cu Acces Deschis – 24/30 octombrie

  1. Conceptul de “Acces Deschis” – intai bine constientizat si apoi luat ca aliat (“pe cine nu poti invinge, fa-ti-l tovaras”) de catre biblioteci – ne va face mult bine.
    Mi-am permis sa reiau si eu vestea de mai sus.
    *
    In alta ordine de idei, eu incerc ceva, un inceput 🙂 de “AD” pt anume surse locale (nu reviste) …dupa ce reusesc ce si ce dau sfara in tara.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *