Plagiatul și bibliotecile

June 20, 2012 in Biblioteci publice, Biblioteci scolare, biblioteci universitare, Plagiat

Am început să scriu acest post acum mai bine de o luna când discuțiile iscate de practicile de plagiarism din mediul nostru universitar au captat atenția publicului. Atunci vorbeam de ministrul educației, acum vorbim de premier ceea ce îmi oferă șansa să public în sfârșit acest text.

Știm cu toții că nu vorbim aici de un fenomen nou sau de unul care se petrece doar într-un cadru restrâns dar până acum nu au existat prea multe discuții publice legate de acest fenomen.  Așadar fapul că începem să vedem discuții în media despre acest fenomen, comparații și cerințe academice în rând cu lumea și chiar demisii datorate presiunii publice par evenimente de bun augur.

Pe lista de discuții Biblios s-au semnelat câteva articole legate de cei acuzați de plagiat însă cred că e nevoie  să avem o discuție mai detaliată legată de poziția bibliotecilor și a bibliotecarilor în legătură cu acest fenomen. Au bibliotecile o poziție oficială legată de această practică? Bibliotecarii ce părere au? Ce poziție iau în bibliotecile lor, în fața utilizatorilor lor când vine vorba (sau practica) de a plagia? Codurile de etică adoptate de ABR și de ANBPR precizează:

Așadar pe hârtie nu stam foarte rău. Bibliotecarii ar trebui să lupte împotriva acestor practici. Dar oare se intamplă așa ceva în practică?

Din discuțiile cu bibliotecarii eu știu de  cazul unui BCU unde se dorea realizarea unui depozit digital cu lucrărilor profesorilor univesității însă entuziasmul a cam pierit în momentul în care profesorii și-au dat seama că  lucrările lor o sa fie ușor de găsit. Motivele putem doar să le bănuim… În context universitar, există practici de educare a studenților și profesorilor în legătură cu ce înseamnă și de ce nu face bine plagiatul? Puteți să ne dați niște linkuri?  Exemple de la biblioteci universitare din afară se găsesc fără prea multă dificultate. Mai jos avem filmul făcut de Biblioteca Paul Robeson  de la Universitatea Rutgers :

Pentru bibliotecile publice introducerea calculatoarelor a însemnat și un acces mai ușor al elevilor la situri gen referate.ro. Am înțeles că nu mulți bibliotecari s-au inghesuit să îi învețe pe elevi că nu e corect sa foloseasca acele referate de-a gata sau să atragă atenția profesorilor asupra acestui pericol.

Și atunci revin cu întrebarea: ce rol au bibliotecile (mai ales cele universitare) de la noi în stoparea acestor practici proaste în mediul nostru educațional?


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /homepages/16/d249987000/htdocs/prolibrok/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 405

11 responses to Plagiatul și bibliotecile

  1. In acest articol ( http://www.contributors.ro/administratie/educatie/cinci-mituri-despre-plagiat-cu-referinte/ )se gasesc mai multe trimiteri la pagini din Internet care explica diferite aspecte cu privire la plagiat. In legatura cu ce spune autorul la sfarsit, am vazut si eu la Geneva ca lucrarile de master si de licenta, in unele cazuri, incepeau cu declaratii de genul ca autorul isi asuma ca lucrarea e originala, ca nu a plagiat pe nimeni, nici pe el insusi (spunea ca declara ca nu a folosit la realizarea lucrarii de licenta lucrarile pe care le-a depus in timpul facultatii pentru a obtine note la diferite materii, ideea fiind, cred, ca nu poti obtine 2 note pt acelasi text). In caz de plagiat, coordonatorul lucrarii e si el coresponsabil si penalizat, iar studentii sunt avertizati de acest lucru.

  2. Discutia despre plagiat in Romania ar trebui pornita de la cele ce se intampla in invatamant si continuata fara doar si poate cu felul in care bibliotecile din invatamantul de toate gradele, dar si bibliotecile publice s-au derobat de (aproape) absolut orice responsabilitate in educatia anti-plagiat.
    Apoi ar trebui sustinut raspicat ca familia, societatea si media au roluri deosebit de importante in educatia impotriva plagiatului.
    *
    Eu ii indemn pe toti elevii-utilizatori de computere in biblioteci sa nu copieze referate scrise de altii, insa fac asta pentru ca asa simt si mi se pare ca momentele festive de inaugurare a “Biblionet-ului” trebuie contina si astfel de indemnuri.

    Insa rolul bibliotecilor in lupta impotriva plagiatului trebuie gandit strategic, institutional … in aceasta directie nu progresam cu improvizatii precum ale mele si ale colegilor care “simtim”…

  3. O campanie de educaţie antiplagiat este mai mult decât necesară – în primul rând trebuie înţeles ce se consideră a fi plagiat, cum se fac citările corecte şi apoi imoralitatea gestului.

    Înainte de a i se cere să facă referate, copilului trebuie să i se explice clar cum se lucrează cu sursele şi citatele. Dacă nu le arată nimeni, nu au cum să ştie. Lucrând la bibliotecă, dar şi la revistele ei, am putut constata cât de răspândit este fenomenul. De multe ori este vorba de lipsa unui minim necesar de cunoştinţe de tehnica muncii intelectuale. Sunt oameni care nici nu ştiu sa indice sursele corect şi nu înţeleg că în cazul unei lucrări, citarea surselor, indicarea completă a bibliografiei dau un plus de prestanţă demersului lor.
    Există şi o doză de lipsă de respect faţă de proprietate (fie ea şi intelectuală – e pe internet, e bun al întregului popor).

    Am avut surprize enorme – oameni la care nu m-aş fi aşteptat, cu studii superioare, care mi-au dat materiale-colaje de pe internet. Fără o minimă grijă pentru o reformulare măcar (copy-paste curat). Era aşa de bătător la ochi. Nu s-au gândit că se fac de ruşine şi că atrag ruşinea şi asupra publicaţiilor cărora le oferă astfel de “produse”. M-am simţit penibil, dar am returnat materialele cu explicaţiile de rigoare. (M-am bucurat că am avut inspiraţia şi le-am depistat – dar e foarte greu să lucrezi în aceste condiţii şi se poate foarte bine să nu observi.)

    Sigur că bibliotecile pot fi un factor în înţelegerea faptului că a plagia = a fura, dar lucrurile ar trebui să pornească din şcoli.
    Când văd ce teme primesc copiii pentru referate… multe care nu le solicită creativitatea. Şi ce se întâmplă cu referatele după ce sunt predate? De multe ori nimic, nici măcar nu sunt citite, ci puse “la dosar” – e modul cel mai simplu de a mai pune o notă – ai adus x pagini, e in regulă.

    O colecţie de situaţii:
    – profesor care cerea elevilor să predea referate scrise de mână (“măcar să se obosească să le transcrie”)
    – peste drum de liceul x, la o mică firmă de copiat, ca să treacă timpul şi să mai facă un ban, lucrătorul făcea referate la comandă – lua comanda intr-o pauză şi dădea “produsul” în cealaltă
    – cititor care a solicitat de la bibliotecar trimiteri de subsol pentru lucrarea de licenţă care era gata întocmită (fără)
    – profesor universitar care-şi obligă studenţii să-şi cumpere lucrările de licenţă de la el, gata făcute

    Şcoala şi biblioteca împreună ar putea face ceva pentru a mişca lucrurile într-o direcţie bună. (Dar tare mă tem că mulţi dintre cei care ar trebui să educe vor fi în postura de lupi moralişti. Consecinţele scoaterii pe bandă rulantă a promoţiilor de profesori în anii 90 le vom simţi mult timp de acum înainte.)

  4. In legatura cu plagiatul primului ministru, e interesant de urmarit care sunt reactiile mediului academic.

    In ancheta realizata de Revista 22, la intrebarea “Care ar trebui sa fie consecintele in acest caz, se raspunde:

    DANA PERCEC, decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest, Timișoara:
    “Din modestele mele cunoştinţe, dacă un cadru didactic universitar este pus într-o asemenea situaţie, şansele sale să rămână în sistem sau, cu atât mai mult, să fie promovat, sunt minime. El/ea riscă sancţiuni grave din partea comisiilor abilitate. În cazul unor persoane publice, România nu a înregistrat încă un pre­ce­dent. Poate de aceea, subiectul este tratat lejer adesea chiar şi în presa românească, într-o cultură în care plagiatul nu în­seamnă decât, eventual, o regretabilă omi­siune.”

    ADRIAN LĂCĂTUŞ, decanul Facultăţii de Litere, Universitatea Transilvania din Braşov:
    “Consecinţa oricărui plagiat dovedit ar trebui să fie retragerea titlului academic ob­ţinut ilicit. Dacă autorul respectiv ocu­pă o funcţie publică obţinută printr-o in­vestiţie de încredere şi prin prezumţia in­te­grităţii morale, cred că ar avea datoria să elibereze funcţia respectivă.”

    OANA CHELARU-MURĂRUŞ, decanul Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti:
    “În cazul dovedirii fără dubiu a actului de plagiat de către o comisie abilitată în acest sens, se cuvine ca primul ministru să îşi dea demisia. Fiind însă vorba de o teză de doctorat, coordonată de un pro­fesor, susţinută în faţa unor specialişti şi confirmată de o comisie naţională după pro­ceduri foarte precise, trebuie să ne punem întrebarea ce responsabilitate re­vine fiecăruia dintre cei implicaţi într-o ase­menea situaţie.”

    OTILIA HEDEŞAN, prorector al Universității de Vest, Timișoara:
    “Dacă plagiatul devine din subiect de pre­să verdict, problema retragerii titlului de doctor trebuie luată în discuție de că­tre CNATDCU. Și, desigur, subsecvent, re­tragerea dreptului de a coordona doc­to­rate pentru coordonatorul de teză. Mai departe, în linia consecințelor, este vorba despre opțiuni de onoare.”

    IOAN AUREL POP, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj
    “În caz de plagiat, vinovatul se des­ca­li­fică profesional şi urmează să suporte con­secinţele legale, care merg gradat, de la ridicarea titlului obţinut fraudulos până la marginalizarea profesională etc. ”

    Alte luari de pozitie:

    Favius Baias, (ex)decanul Faultatii de Drept, Universitatea Bucuresti:
    “”Mi-am dat demisia pentru că am votat pentru verificarea acuzaţiilor de plagiat aduse domnului Ponta şi vreau constituirea unei comisii care să cerceteze aceste acuzaţii”

    Razvan Theodorescu, academician:
    “Din punctul meu de vedere, insa, daca Victor Ponta este de vina, el trebuie sa isi ceara scuze. In alte parti ale Europei, pentru acest lucru demisionezi. La marginea Europei, unde suntem noi, iti ceri numai scuze, iti ceri iertare si mergi inainte (…) Eu nu cred ca Victor Ponta este atat de vinovat. Poate a facut-o, daca se va dovedi ca a facut-o, din inexperienta, nu din rea-vointa”

    Marius Andruh, presedintele Consiliului CNATDCU
    “Este plagiatul de tip copy-paste”. “Am analizat o lucrare de 307 pagini, constatandu-se ca 85 dintre acestea sunt copieri fara indicarea sursei, foarte usor de detectat”

    Aceste reactii si altele arata un fel de infruntare intre mediul academic si cel politic pentru a defini plagiatul. Se pare ca mediul politic ar vrea sa controleze definitia plagiatului. In ciuda evidentei, pentru a sti daca e plagiat ar trebui sa asteptam rezultatul nu stiu carei comisii care nici nu a fost sesizata. Intre timp, politicienii sau unii intelectuali apropiati puterii definesc extrem de confuz ca sa nu spun total gresit plagiatul. Politicienii, care in general vor sa organizeze si stabilizeze realitatea, devin cred ilegitimi cand vor sa o substituie. Mediul academic considera de competenta lui in schimb sa spuna ce este palgiatul. Cand el se derobeaza de la a o face (vezi Ion Aurel Pop sau Consiliul Facultatii de Drept) atunci se autodescalifica, indiferent de considerentele strategice pentru care o fac.

    Un articol despre autoplagiat a lui Bogdan Olaru: http://www.contributors.ro/cultura/ideologia-redundan%C8%9Bei/

    Un comentariu al cuiva care semneaza dorinteodor la articolul Victoria morala a lui Traian Basescu a lui Tom Gallagher in Romania Libera:
    “ma bucur pentru plagiatul lui ponta si sa va explic de ce: l-au cautat pentru fapte rele chiar incepind cu copilaria si nu i-au gasit nimic. pdl-ul confirma deci ca din punctul de vedere al codului penal ponta este curat…. iar cu plagiatul sa vedem: eminescu a plagiat (prin traducere) “la steaua” dupa un poet german, mai nou exista banuieli serioase de plagiat a lui liiceanu dupa noica. eugen barbu a plagiat si el copios si a fost demascat inca de pe vremea comunistilor….astept o istorie a plagiatului care s-ar putea sa ne arate ca [suntem] un popor de plagiatori. iar cei plagiati de obicei se bucura pentru ca ideile lor sint raspindite pentru ca se stie ca nici un plagiat nu va ramine vreodata ne-descoperit….nu caut sa justific plagiatul dar consider ca mediul academic il accepta deci il considera o componenta a culturii romanesti…”
    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/victoria-morala-a-lui-traian-basescu-270004.html

    • «Un prieten îmi trimite aceste rânduri: „Un gând scurt care m-a electrocutat chiar în clipa asta: acum vreo lună scriam despre Shakespeare, Cervantes și Heraclit, azi scriu despre Ponta! Câtă perversitate!” Un alt prieten s-a oprit din scris la cartea despre parabolele lui Isus și acum compune articole furibunde despre felurile de trucare a realității pe care le trăim. Un altul îmi scrie: „Pe mine evenimentele ultimelor zile mă irită, mă obosesc și mă deprimă. M-au mâncat degetele să comentez plagiatul, sinuciderea și alte trișerii. Știu însă că ar fi mormântul literaturii mele. Scriu un roman care va fi un protest absolut împotriva suferinței și morții. Nu pot să-l părăsesc pentru clovneriile vieții noastre politice, despre care nu va mai ști nimeni nimic în zece ani. Nu mai am decenii de risipit.” M-am oprit, la rândul meu, din alcătuirea unui pasionant volumaș intitulat Prostia pe înțelesul tuturor, care, speram, ne va ridica câtorva dintre noi cota de inteligență. M-am oprit pentru câteva gânduri răzlețe care, nepuse în pagină, mă făceau să mă sufoc.»

      Sursa: Lăsați-ne să jucăm, domnilor arbitri!

  5. Iată că a apărut și un Ghid împotriva plagiatului postat pe pagina Facultății de Jurnalism și Știiințele Comunicării din cadrul Universității București.

    • In schimb, cica la SNSPA bibliotecarii secretizeaza o teza de doctorat –

      Probabil preventiv, sa nu il acuze nimeni de plagiat pe autor… 🙂

      http://www.ghimpele.ro/2012/07/lucrarea-de-doctorat-a-lui-ioan-oltean-secretizata-de-snspa-o-fi-plagiat/

      • Nu stiu cum sa-si mai ascunda CV-urile si tezele. Este rezultatul derivei din educatia universitara de dupa comunism. Si acest lucru se vrea sa fie continuat, pentru ca nu vad ce autoritate vor mai avea Ponta sau Andronescu sa mai puna ordine in acest domeniu. Sfidarea lui Ponta si veselia sustinatorilor lui sunt de o inconstienta care nu poate fi calificata.

        Cred ca Romania se imparte intre cei carora nu le pasa pentru ca ei oricum o vor duce bine sau, respectiv, rau orice va urma, apoi cei care nu vor o reforma morala, institutionala, reguli, transparenta etc. pentru ca ii deranjeaza deoarece ei in acest mediu haotic si imoral au invatat sa se descurce, au ajuns, cu greu poate, “cineva” tocmai in aceasta lume pe dos si nu vor sa o schimbe, in fine sunt cei care vor o societate bine organizata, cu reguli bine definite si respectate, meritocratica, autentica (pe cat posibil si nu intr-un sens utopic).
        Astazi vom vedea cam care e raportul intre aceste grupari si cat de mare e dezastrul produs de etnopopulismul USL-ului, favorizat de altfel de comportamentul politic al PDL-ului pentru ca se stie ca una dintre preconditii pentru ca populismul sa gaseasca audienta este incapacitatea sistemului institutional de a absorbi diferentiat cererile sociale nesatisfacute (v. Ernesto Laclau).

        • Din pacate, inertia, imobilismul si nepasarea sunt atotstapânitoare în rândul românilor! Rezultatul alegerilor e graitor. Problema principala a fost oferta electorala, dupa parerea mea. Cu cine sa votezi? Cum sa-ti arati spiritul civic?

          • Cred ca oferta electorala este una dintre probleme, si eu il prefer pe Ponta lui Blaga sau lui Boureanu. Desi nu inteleg unde dispar de atatia ani absolventii buni de stiinte politice, drept, istorie, administratie publica, etc. O alta problema este ca si atunci cand existau optiuni, electoratul a ales surprinzator (cazul Craciun vs Voiculescu, sau Papahagi la Cluj).

  6. Eu îi învăţ pe elevi să utilizeze Wikipedia ca sursă veridică de informare. Dar, în primul rînd căutăm în enciclopediile tipărite, şi, dacă nu găsim acolo informaţia necesară, apelăm la resursele electronice şi virtuale. Majoritatea elevilor cunosc deja modul de lucru cu enciclopediile, ştiu pe care raft le pot găsi şi cum se clasifică ele, deci, vin în bibliotecă şi lucrează singuri. Pentru cei experimentaţi implicarea mea nu mai e necesară, şi mă bucur mult de acest lucru: utilizatorii surselor de referinţe sunt învăţaţi să depisteze informaţia veridică şi să o prelucreze.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *