O nouă conducere a ANBPR – şansa unui nou început

October 20, 2012 in advocacy, ANBPR, Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor

Când scriu aceste rânduri, mă aflu ­­­în Brăila, la o întâlnire a “Grupului Impact“, organizată după ce s-a încheiat cea de-a XXIII-a Conferinţă Naţională a ANBPR,  cu titlul „Viitorul aparţine bibliotecilor în schimbare” .

N-am participat la eveniment (am putut urmări doar o parte din transmisia on-line) şi deci, cel puţin teoretic, mi s-ar putea replica: de ce te găseşti să comentezi tocmai tu, care n-ai fost prezent şi nici n-ai fost reprezentat la conferinţă? cum, de altfel, n-a fost reprezentată nici filiala ta ANBPR?

La întrebarea nerostită nu răspund acum, public, decât atât: n-am fost prezent fiindcă nu trebuia ca eu sa fiu prezent şi nici nu mi-am dorit-o; n-am fost reprezentat din cauză că viziuni înguste + vechi şi greu de dezrădăcinat metehne au stat de-a curmezişul; îmi revendic/iau dreptul de a consemna cele de faţă – pentru cei care au ochi de văzut şi urechi de auzit, dar şi pentru “posteritate”  –  în calitatea mea de membru cotizant la ANPPR de peste 10 ani şi de bibliotecar într-o bibliotecă publică de tot atâta vreme (suntem o asociaţie a bibliotecarilor din/şi bibliotecilor publice, nu?).

Cum mi-ar fi plăcut mie să se ajungă la predarea ştafetei de la vechea la noua conducere a ANBPR?
Simplu:
1.să fi  existat o metodologie clara, “batuta în cuie” şi făcută publică încă de la Conferinţa de primăvară, cu privire la organizarea Conferinţei de alegeri; se-nţelege că aceasta trebuia şi respectată, ca orice promisiune a oamenilor care se respectă
2. să se fi întreprins toate măsurile/demersurile de rigoare, astfel încât propunerile şi autopropunerile de candidaturi, însoţite de argumentele profesionale/ vocaţionale care le susţin, să fie publicate pe site-ul Asociaţiei (sigur că nu în ajunul Conferinţei)
3. Viziunile şi strategiile de dezvoltare profesională şi organizaţională, ca şi propunerile şi autopropunerile de candidaturi să fi putut fi dezbătute (susţinute sau combătute cu argumente) aşa cum, de ex., nişte mii de oameni despică firu’ în patru pe te miri câte teme îi interesează – http://forum.club4x4.ro/, http://www.vinatorul.ro/public/forum/ s.a.
4. Să se fi luat toate măsurile necesare astfel încât, în eventualitatea în care conducerea unei filiale judeţene a Asociaţiei este împiedicată de către managementul bibliotecii judeţene respective să-i reprezinte pe bibliotecarii-membri ai organizaţiei în cel mai înalt for profesional, votul filialei respective să poată fi transmis şi luat în considerare; aceeaşi procedură să fie valabilă şi pentru propunerile/autopropunerile venite dinspre filialele  aflate în relaţii nu întotdeauna normale cu managementul instituţiei: pe viitor poate n-ar fi tocmai rău să analizăm posibilitatea unui vot electronic al tuturor membrilor ANBPR, un vot bazat pe CNP şi o parolă pe care să o primim doar cei care ne achităm la zi cotizaţia către Asociaţie.

Ar fi fost normal ca lucrurile să se petreacă astfel nu pentru că aşa vreau eu – Doamne fereşte să ajung vreodată să am astfel de “argumente” – ci pentru că aşa ar fi fost normal, aşa s-ar fi întărit organizaţia, aşa am fi arătat că începem “altfel”, iar noile structuri de conducere au o legitimitate de necontestat, de necomentat.

Sigur, pentru ca toate acestea să poată fi înfăptuite, Asociaţia are nevoie întâi de toate de un statut cât mai aproape de nevoile imediate,  un statut croit pe alte considerente decât cele ce urmăresc conservarea de privilegii şi evitarea “ideilor” care ar conduce la „deviaţionism”.

Sper sincer că noul preşedinte şi noile structuri de conducere ale ANBPR vor încuraja îndeosebi meritocraţia şi buna comunicare în organizaţie.  Sper că vor avea mandate pline de reuşite în beneficiul bibliotecarilor şi nobilei noastre profesii.

Felicitari pentru alegere, să fie într-un ceas bun!

PS: apropo de comunicare:  când şi de unde aflăm, când spunem lumii cine sunt noii aleşi în structurile de conducere ale ANBPR? când vom avea un site al Asociatiei (nu-mi spuneţi că avem unul, vă implor!)?   😆

 


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /homepages/16/d249987000/htdocs/prolibrok/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 405

7 responses to O nouă conducere a ANBPR – şansa unui nou început

  1. Imi place chestia de la final cu website-ul, ce pot sa spune este ca am participat acum 13-14 luni la o sedinta unde s-a discutat un plan maret de schimbare a website-ului ANBPR, unde exista inclusiv buget pentru a angaja o firma sa faca toate acestea, insa dupa mai bine de un an website-ul este la acelasi stadiu.

    • BIROUL EXECUTIV AL ANBPR:

      DRAGOŞ-ADRIAN NEAGU (BJ BRĂILA)
      SORIN BURLACU (BJ BUZĂU)
      MONICA AVRAM (BJ MUREȘ)
      GELU-VOICU BICHINEȚ (BJ VASLUI)
      DAN MATEI (FILIALA ANBPR BUCUREȘTI)
      OLIMPIA BRATU (BJ GORJ)
      SORINA STANCA (BJ CLUJ)
      MIHAELA VOINICU (BJ ARGEȘ)
      NICOLAIE CONSTANTINESCU (FILIALA ANBPR BUCUREȘTI)
      GHEORGHE-GABRIEL CĂRĂBUȘ (BJ SUCEAVA)
      CRINA IFRIM (BJ BACĂU)

      CONSILIUL DE CONDUCERE AL ANBPR:

      DRAGOŞ-ADRIAN NEAGU (BJ BRĂILA)
      SORIN BURLACU (BJ BUZĂU)
      MONICA AVRAM (BJ MUREȘ)
      GELU-VOICU BICHINEȚ (BJ VASLUI)
      DAN MATEI (FILIALA ANBPR BUCUREȘTI)
      OLIMPIA BRATU (BJ GORJ)
      SORINA STANCA (BJ CLUJ)
      MIHAELA VOINICU (BJ ARGEȘ)
      NICOLAIE CONSTANTINESCU (FILIALA ANBPR BUCUREȘTI)
      GHEORGHE-GABRIEL CĂRĂBUȘ (BJ SUCEAVA)
      CRINA IFRIM (BJ BACĂU)
      SILVIU BORȘ (BJ SIBIU)
      MIHAELA MEREUȚĂ (BJ NEAMȚ)
      RUXANDRA NAZARE (BJ BRAȘOV)
      LIVIU-IULIAN DEDIU (FILIALA ANBPR BUCUREȘTI)
      CONSTANTIN MITUCĂ (BJ GORJ)
      LUCIAN DINDIRICĂ (BJ DOLJ)
      VLĂDUȚ ANDREESCU (BJ DÂMBOVIȚA)
      CORINA CIURARU (BJ BRĂILA)
      DORINA BRALOȘTIȚEANU (FILIALA ANBPR DOLJ)
      ION ASAVEI (FILIALA ANBPR NEAMȚ

      Lista am preluat-o de pe site-ul ANBPR: http://anbpr.org.ro/index.php/tiri-/35-tiri/507-noua-structur-de-conducere-a-anbpr-validat-prin-vot-la-conferina-naional-de-la-brila.html

  2. Poate ca li se pot reprosa multe, dar nu si curajul si atitudinea pentru care merita felicitari totusi. Si nu e prima data cand ANBPR-ul e pe faza si are pozitii corecte si lipsite de ambiguitatea sireata si lașa (amintiti-va si de cazul BCU ca sa nu se zica ca ar fi ceva partinic). Noua ne place mult sa clamam etica dar nu si sa o practicam, in schimb ANBPR-ul in cateva ocazii a dovedit forta si disponibilitate pentru a apara principii clare si onorabile. Orice s-ar spune, plagiatul e un delict intelectual grav, iar ce se intampla acum e o rusine care nu poate fi spalata de oricate conferinte perfecte am face (apropo, conferintele perfecte necesita multi bani, ca de exemplu inscrierea la o conferinta asa mai de Doamne ajuta aici in Spania poate ajunge si la 500 de euro, pe care ii plateste participantul daca nu gaseste vreun sponsor si mai necesita si o cultura a comunicarii profesionale, oamenii sa fie dotati cu dispozitive mobile, etc).

  3. Buna constatare, chiar discutam aseara cu oameni din noua conducere a ANBPR cat de inspirata a fost expozitia de caricatura a lui Costel Patrascan, la Conferinta, cat de profesionist e artistul.
    Asa da, indiscutabil! Jos palaria!
    Si tot “de negociat”, Marin, e normalitatea sa practicam etica, nu sa o clamam ori sa o pilduim dupa nevoi.
    Sa luptam pentru principii, nu pentru oameni…

    PS: mi-as dori sa nu mai ajungem niciodata sa povestim despre misei care acuza de plagiat alti misei, in vreme ce ei plagiaza democratia si guvernarea in interesul oamenilor.

  4. Intodeauna schimbarile sunt bune, fie pentru a nu interveni rutina, fie pentru a creste performanta in orice structura organizatorica, cum ar fi ANBPR. Ar trebui ca noua conducere si nu numai, poate chiar noi toti – slujitorii cartii – sa ne indreptam atentia si asupra noastra, de a beneficia de faptul ca facem parte din aceasta structura. Ma refer la faptul de a avea unele facilitati: bonuri de vacanta, bilete de tratament, bonuri de masa, etc.; asa cum beneficiaza cei din invatamant ,spre exemplu prin sindicatele lor. Ce ziceti, este o idee rea, de a fi mai bine organizati? Sa simtim si noi ca suntem utili cu adevarat si recompensati pe masura?!

    • Catalin, ce spui tu e de competenta unui sindicat, nu a unei asociatii profesionale. Se poate realiza, insa prin alte instrumente.
      Eu cred ca discutia ar trebui cumva purtata in jurul documentului astuia: Strategia de dezvoltare a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România pentru perioada 2012-2016 – Proiect. Se gaseste aici: http://anbpr.org.ro/images/pdf/proiect_strategie_dezvoltare_anbpr.pdf si este fundamentul candidaturii pentru functia de presedinte a lui Dragos Neagu.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *