BiblioTECHa – prima bibliotecă publică din SUA fara cărţi tipărite

January 15, 2013 in acces deschis, advocacy, Alfabetizare informationala

Prima bibliotecă publică din SUA digitalizată în întregime şi care nu va conţine nicio carte tipărită, ci doar cărţi în format eBook, va fi inaugurată în toamna acestui an. Biblioteca se va afla în oraşul San Antonio, informează abcnews.go.com.

Ideea construirii unei astfel de biblioteci i-a venit judecătorului Nelson Wolff din comitatul Bexar, după ce a citit biografia lui Steve Jobs. Biblioteca va fi amenajată pe o suprafaţă de 460 de metri pătraţi.

În locul clasicelor rafturi cu cărţi, cititorii vor avea la dispoziţie numeroase birouri cu computere şi gadget-uri. Iniţial, vor exista 100 de dispozitive e-reader, iar apoi vor fi adăugate alte 50 de e-readere pentru copii, 50 de PC-uri, 25 de laptopuri şi 25 de tablete.

Utilizatorii BiblioTech vor putea să citească cărţi pe oricare dintre dispozitivele din bibliotecă, să iasă din bibliotecă cu unul dintre cele 50 de e-readere, pentru o anumită perioadă de timp, sau să vină în bibliotecă cu propriul dispozitiv e-reader şi să descarce pe el orice cărţi doresc.

Biblioteca urmează să încheie contracte de parteneriat cu diverşi furnizori şi distribuitori de eBook-uri. Colecţia de cărţi în format eBook, care iniţial va cuprinde peste 10.000 de titluri, va creşte în fiecare an.

sursa: http://www.antena3.ro/life-show/cultura/bibliotecha-prima-biblioteca-publica-din-sua-care-nu-are-carti-tiparite-199246.html

4 responses to BiblioTECHa – prima bibliotecă publică din SUA fara cărţi tipărite

  1. Ideea deschiderii unei astfel de biblioteci, ca efect modern, este buna dar aceasta nu inseamna, oare, declinul cartii clasice (pe suport de hartie)?
    Utilizatorii, mai ales copiii si tinerii se vor indrepta catre acest tip de biblioteca deoarece, este foarte simpla explicatia, vor alege calea cea mai usoara de a studia. Si…vor urma, indiscutabil, si celelalte tipuri de utilizatori.
    Vor urma cursuri de utilizare a aparaturii daca nu vor sti sa o foloseasca.
    Sunt adepta digitalizarii dar ma tem ca acest lucru, exclusiv, intr-o biblioteca va aduce un declin in lumea traditionala a cartii.
    Pentru mine e un semn de intrebare. Poate ma insel si vreau sa cred asta.
    Mi se pune frecvent intrebarea “Si mai citesc oamenii?”.
    Astfel mi se contureaza din ce in ce mai clar, si nu mi se pare iesit din comun, nevoia de biblioteca total digitalizata.
    Cu ceva timp in urma nu aveam prea multa nevoie de a populariza cartea si nici activitatile bibliotecii pentru ca totul venea de la sine. Nu-mi ajungeau dubletele, imprumutam si ultimul exemplar deseori, programam imprumuturile, sunam pentru urgentarea restituirii, pentru punerea in circulatie a cartilor noi eram asaltata. Nu e o noutate dar imi pun deseori intrebari despre cata viata mai are cartea pe suport de hartie.Poate ma insel.

    • Nu cred ca te inseli, cred ca ai dreptate, ca intr-adevar traim o transformare importanta, radicala a lumii si a societatii care e acompaniata si sustinuta de un nou sistem de semnificatii, de noi instrumente de cunoastere si de comunicare, in general un nou regim cognitiv. Bibliotecile sunt importante in masura in care inteleg acest lucru si actioneaza in aceasta directie. E nevoie mai mult ca niciodata de specialisti in documentare, de creatori de ontologii, etc.
      Pe de alta parte, mi se pare ca te si inseli. Ce rost are sa deplangem “declinul lumii traditionale a cartii”?

  2. Ce părere proastă vor fi avut, în copilăria omenirii, strămoşii noştri “binecrescuţi” 🙂 , despre tovarăşii de grotă care începeau a scrijeli şi mâzgăli (la început cu sânge?) pereţii peşterilor: pericolul ca reprezentările ce se doreau doar forme de exprimare (nu şi de comunicare) să evolueze în protoscriere era iminent, parcă plutea în aer! Şi n-au mai trecut „decât” nişte zeci de mii de ani, până ca inevitabilul să se producă.

    Ce dramă va fi fost un picuţ mai târziu – adică acu’ 7000 de ani şi mai bine – pe sumerienii „de bine”, când au constatat că pe unii dintre semeni nu îi mai satisfac defel exprimarea prin viu grai şi hăulitura până unde bate ecoul. Şi că acei semeni încep – Doamne, fără ca zeii să-i trăznească! – să zgârie pe tăbliţe de lut, adică să scrie. „Urât”, cu stranii semne cuneiforme, însă SĂ SCRIE şi – ceea ce este foarte important! – nu numai pentru ei, cât mai ales pentru alţii – stră-stră-stră-…nepoţi, din Mesopotamia ori de aiurea.

    Oleacă mai încoace (da’ tot cam pe-atunci, d.p.d.v. al învălmăşitelor milenii ale antichităţii), năpasta a picat iarăşi, de această dată din cerul strălucitorului Ra, iar civilizaţia faraonică a scris povestea în propria-i regie, cu hieroglife şi apoi hieratice, trecând destul de repejor de la suportul piatră funerară ori tăbliţa de lemn (ne)ceruită, la papirus. În acele momente triste, probabil că mulţi vechi egipteni se vor fi simţit greu încercaţi de soartă (poate au recurs şi la niscai greve; de-asta or fi rămas neterminate piramidele de lângă monumentul lui Menkaure? 🙂 )

    Ce deziluzii şi suferinţe va fi provocat şi „etapa următoare”, când oarece futurişti prematur născuţi au făcut ce au făcut şi papirusurile au devenit istorie, fiind inlocuite de pagini legate în volum, e deja foarte greu de cuantificat; durerile lumii – înmiită, înmilionită deja ca populaţie – care dorea să citească toată ziua, buna ziua papirusuri, nu cărţi, cu siguranţă că s-au auzit hăt, în Univers şi chiar dincolo de el (?)

    În fine, în zilele noastre, se întâmplă ceva „incredibil”, inimaginabil nu doar î.H. şi două milenii după aceea, ci nici în veacul abia apus: cărţile în faţa cărora ne închinăm cu toţii nu ne mai sunt suficiente şi încet, dar ferm, ele o iau pe urma tăbliţelor de lut ori lemn şi a papirusurilor, către lada de gunoi a istoriei.

    Să nu ne plângem, totuşi, şi să nu ne fie teamă de biblioteca fără cărţi, aşa cum le-am pomenit, le-am ţinut în mână, le-am văzut cu ochii (minţii) şi le-am mirosit. Întâi, pentru că procesul de tranziţie este lent şi se va încheia, probabil, după ce bibliotecarii de acum şi cititorii cărţilor tradiţionale ne vom afla cu toţii într-un alt paradis al lui Borges, virtual; în al doilea rând, ceea ce este cel mai important, pentru că totul „se întâmplă” în favoarea utilizatorului modern de informaţie, pentru care cărţile, cu existenţa/ circulaţia lor limitată de spaţiu (distanţă), de timp şi în special de suportul fizic se dovedesc din ce în ce mai insuficiente (am încercat să „scrijelesc” in Internet o ilustrare a fenomenului, parcă am mai pus undeva acest link – https://docs.google.com/present/view?id=dfm3bmwx_371cvwzj3fv&revision=_latest&start=0&theme=blank&authkey=CJmq15cK&cwj=true)

    P.S.: iubesc cărţile, le-am iubit dintotdeauna şi le voi iubi mereu; în prezent, când am puţin timp liber recitesc London şi, în paralel, „Istoria presei”, de Pamfil Şeicaru. Pe suport tradiţional, desigur, pentru că îmi place aşa, dar şi sa-mi relaxez ochii dupa LCD…

  3. Frumoasa incurajare pentru cartea tiparita!!!

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *