You are browsing the archive for Biblioteci romanesti.

N-ar fi mai simplu să desfiinţăm bibliotecile?

February 27, 2014 in Articole, Biblioteci romanesti

Având în vedere viziunea guvernanților noștri asupra culturii în general și a bibliotecilor în particular, Mircea Vasilescu le sugerează o posibilă soluție: […] să mutăm cărţile în niscaiva depozite părăsite, să desfiinţăm toate bibliotecile şi să le transformăm în spaţii pentru evenimente, cumetrii, nunţi şi botezuri. Ar ieşi bani din asta, poporul s-ar distra, ar scăpa ţara de bombănelile fraierilor cu ochelari care vor neapărat să citească şi economia ar creşte în ritmuri nemaivăzute, spre slava tuturor guvernelor prezente şi viitoare. După care am transforma chestia asta în brand turistic şi ne-am promova la televiziunile internaţionale: “veniţi să vizitaţi singura ţară din UE fără biblioteci”. N-ar fi mai rentabil aşa?

Citiți tot articolul pe adev.ro/n1m9j1

Primiți cu uratul?

December 31, 2013 in Bibliotecari, Biblioteci romanesti, urari

bibliourare
Să avem un an bun așa cum ni-l urează Biblioteca Comunală Mătăsaru!

Întâmpinăm sărbătorile în biblioteci

December 7, 2013 in Bibliotecari, Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, Carti, Proiecte

Odată cu venirea lui Moș Nicolae, prin biblioteci au început să apară primele semne că vin sărbătorile. A avut loc de acum tradiționalul Târgul de cărți pentru copii și tineret la Biblioteca Județeană Vâlcea, au început repetițiile de colinde, au demarat ateliere de felicitări și nu numai. Un semn clar că vine Crăciunul este însă tradiționalul brad. Am fost tare bucuroasă zilele astea să descopăr pe Facebook imagini cu braduți făcuți din cărți în mai multe biblioteci. Spre exemplificare aveți mai jos bradul de la Biblioteca Județeană Mehedinți.
brad-FiruCristina- Mehedinti

[Sursa Firu Cristina]

Am să postez aici linkurile pe care le-am găsit spre brăduți din biblioteci. Vă rog să îmi semnalați și alți brăduți pe măsură ce apar. Chiar dacă nu putem ajunge să vă colindăm lângră brăduții voștri, un gând bun și o urare tot vă putem trimite când îi vedem.

Lume, lume, haideți de vedeți brăduți frumoși la:

Cum o să citim anul viitor?

December 5, 2013 in Biblioteci romanesti, Carti, ebook, Edituri, educatie, eLearning, Lectura, Video

La întrebarea din titlu a răspuns Paul Balogh, un inovator în ale cărții electronice, reprezentant al ReadForward.

Între timp au apărut și rezultatele PISA 2012 și ele nu sunt încurajatoare.

Chiar, noi ca bibliotecari ce răspuns am da întrebării din titlu? Ceea ce e sigur e că anul viitor bibliotecile trebuie să continue să iasă în comunitate și să facă parteneriate cu cei care luptă să promoveze educația, să încurajeze lectura.

Bibliotecile inovative îi pregătesc pe copii și pe tineri pentru viitor

December 3, 2013 in Biblioteci din Moldova, Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, finantare, granturi

Programul pentru inovații în biblioteci publice al EIFL anunță un concurs internațional de proiecte pentru granturi de dezvoltare de servicii care utilizează noile tehnologii de informare și comunicare pentru a răspunde nevoilor copiilor și tinerilor. Proiectele care pot fi finanțate cu până la 20.000 de dolari fiecare, trebuie:

  • să aibă o abordare inovativă în încercarea de a răspunde nevoilor copiilor și tinerilor și
  • să folosească tehnologia digitală în moduri noi și creative și
  • să lucreze în pateneriat cu agenții sau departamente guvernamentale, organizații din societatea civilă sau inovatori în ale tehnologiei.

Bibliotecile publice din România și Moldova sunt eligibilă să aplice. Termenul limită pentru trimitere aplicațiilor este 31 ianuarie 2014. Mai multe detalii găsiți aici.

Avem doua centre de excelență care lucrează cu publicul țintă al acestor proiecte (copii și tineret) dar și multe biblioteci care fac proiecte excelente pentru publicul lor. Rămăne să vedem de unde poate să vină ideea creativă care să aducă un astfel de grant (și recunoașterea care vine cu el) în bibliotecile din țară. Nevoi sunt, idei la fel, totul e să existe voință și putere de muncă.

P.S. Eu tot zic și nu glumesc, pentru ajutor (cu rafinat ideile, scris proiectul) știți unde mă găsiți.

Despre biblioteci la neConferința RestartEdu?

November 13, 2013 in Asociatia Bibliotecarilor din Romania, Asociatia Bibliotecarilor Maghiari din Romania, Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor, Bibliotecari, Biblioteci romanesti, educatie, Unconference

Prea rar atunci când bibliotecarii ies in public susțin clar și răspicat importanța bibliotecilor în procesul educațional (formal, in- sau ne-formal). Celor care cred că inovația în educație nu este posibilă fără biblioteci le recomand cu entuziasm să participe la evenimentul neConferința RestartEdu din 23-24 noiembrie 2013 de la București.

neConferinta RestartEdu

Locul de întâlnire anuală a inovatorilor în educație din România, neConferința e un spațiu deschis în care atelierele pot fi despre proiectul care te încântă, întrebările care te macină sau ideile care te fascinează din domeniul educației!

Cele două zile vor oferi un spațiu de reconstruire, la scară mică, a ecosistemului în care se produce inovația în educația din România.

Evenimentul este pentru toți inovatorii în educație, cei care construiesc produse ce aduc valoare în spațiul educațional, și pentru beneficiarii și susținătorii programelor educaționale existente. Mai multe detalii pe situl lor restartedu.ro

Înscrierile se fac până la 18 noiembrie și taxa de participare este 50RON. Cred că bibliotecarii pot (și ar cam trebui) să contribuie la discuțiile atât de necesare despre cum poate fi inovată educația în România. Așadar curaj! 🙂

###

Ești reprezentantul unei asociații profesionale care înțelegi rolul bibliotecilor în educație și cunoști bibliotecari care contribuie decisiv la educarea unor comunități întregi? Ești managerul unei biblioteci unde bibliotecarii fac proiecte educaționale inovative în ciuda salariilor mizere pe care le primesc? Ai curaj și trimite un astfel de bibliotecar la neConferința RestartEdu! (Da, sunt sigură că va vrea să  își sacrifice un sfârșit de săptămmână pentru a se gândi la educație.) Beneficiile participării la un astfel de eveniment  (pentru bibliotecă și profesie) depășesc cu mult costul deplasării.

Ghidul activităților de îndrumare metodică în bibliotecile publice

November 7, 2013 in advocacy, Biblioteci romanesti, Metodica, referinte

 Text integral 
ghidul met

Ideea elaborării acestui ghid este un rezultat al  cafenelei cu metodistii  si coordonatorii din țară ( 6 iulie 2012 )- după centralizarea materialelor , si discutii de evaluare a întâlnirii.
”Bibliotecile județene desfășoară activitate metodică în majoritatea județelor, dar nu în mod sistematic și nu există norme și standarde la nivel județean. Nu se planifică un număr de deplasări anual (implicit, nici bugetul aferent) iar locațiile se stabilesc în general pe moment, din dispoziția directorului. Evaluarea activității bibliotecilor nu se face la nivel de județ, ci numai la cerere, neuniform, prin similitudine cu biblioteca județeană.
 Se impune elaborarea unui Ghid al bibliotecarului metodist, care să cuprindă modele pentru planificarea activității, stabilirea obiectivelor și acțiunilor necesare în evaluarea și îndrumarea bibliotecilor, Fișa postului pentru bibliotecar și metodist etc.”
Inițiatorii proiectului au dorit- standarde  naționale ale activității metodice, un corp profesional, și recunoastere in COR . Proiectul prea ambițios nu a putut fi realizat  până acum.
S-a ajuns la acestă lucrare, utilă sperăm,   creata prin punerea in comun a mai multor experiente foarte   diferite căpătate nu printr-o metoda de formare standard ci prin metoda empirica , incercare eroare, pe parcursul multor ani de activitate.
Vă invităm să-l parcurgeți și să ne transmiteți părerile voastre.
 Grupul Impact

Impresii de la Smart Library- Conferința ANBPR Sibiu 2013

October 15, 2013 in acces deschis, ANBPR, Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, Conferinta 2013

Sibiul vazut de pe Biblioteca Astra

Sibiul văzut de pe terasa Bibliotecii Astra – Foto Corina Bedreagă

Ca proaspăt membru ANBPR  aceasta a fost prima mea participare la o conferință a asociației. Am să încerc să fac aici un scurt rezumat și să notez câteva idei legate de eveniment.

Încep prin a spune că deși sunt membru cotizant al ANBPR am aflat cu greu și cu ceva noroc despre această conferință. Cel mai greu a fost până am aflat suficiente informații și am reușit să transmit organizatorilor dorința mea de a participa la eveniment deoarece după aceea am primit foarte prompt informații despre cazare, costuri, agendă șamd.

În general organizarea a fost  bună în ciuda faptului că echipa organizatoare nu a fost deloc numeroasă. Biblioteca Astra a fost o gazdă primitoare și plină de surprize (cum ar fi, de exemplu, degustările de vin de la sfârșitul zilelor). Micile sincope de sunet sau de informare nu au afectat în mod esențial calitatea conferinței. (Vezi de exemplu blogul conferinței despre care am aflat după conferință și care nu a fost actualizat).

Programul detaliat (îl găsiți aici)  a fost unul dens și surprinzător de bine închegat. Ceea ce a lipsit din program a fost o sesiune dedicată efectiv discuțiilor despre asociație. În momentul în care raportul financiar al asociației este adus la cunoștința membrilor (fără un anunț prealabil) într-o pauză de cafea, avem o mare problemă. Deși realitatea acestei conferință nu pare să mă încurajeze în acest sens, eu continui sa sper că asociația, prin noua conducere, și-a asumat  transformarea ANBPR-ului într-o asociație profesională modernă (bazată pe implicarea și valorificarea membrilor, care va utiliza mijloace eficiente de comunicare și informare).

Dragos Neagu

Președintele ANBPR Dragoș Neagu în deschiderea conferinței – Foto Corina Bedreagă

Revenind la  conferință, mi s-a părut interesant că deși noi știam că e o conferință a ANBPR-ului la ea au fost invitați editori care credeau la rândul lor că vin la o conferință a editurilor. Organizatorii au încercat prea puțin să lămurească această confuzie (generată din câte am înțeles și de sursa financiară care a făcut posibilă conferința) sau să-i facă pe cei de la edituri să participe efectiv la discuții. Astfel participarea editurilor la conferința (lor) s-a limitat la împărțit cărți și suveniruri participanților.

Din programul conferinței am să subliniez mai jos câteva participări care m-au interesat în mod deosebit.

Ateliere SMART pregătite pentru a doua parte a primei zile au fost un  prilej bun de împărtășire și discutare a bunelor practici în biblioteci. Sesiunile în paralel au permis acoperirea cu succes a mai multor teme și o interacțiune mai bună între participanți. De altfel atelierele au oferit puținele prilejuri în care publicul conferinței a putut să își exprime părerile, să pună întrebări.

Formatul ales pentru această conferință, în care după prezentări nu este alocat timp pentru întrebări și discuții, nu permite atât de necesara interacțiune profesională între membrii asociației. Dacă bibliotecarii continuă să se “întâlnească” și să discute doar în jurul sticlei de vin/țuică/apă și nu exersează folosirea între ei a limbajului (onest) profesional, vom continua să rămânem împărțiți pe bisericuțe de interese (altele decât cele profesionale).

ATI Continut deschis

Broșura creată de Fundația Soros, ATI și ANBPR – Foto ATI

Prima zi s-a încheiat cu cina festivă și decernarea Premiilor ANBPR.  Cum am ratat decernarea, aștept să apară o listă cu aceste premii pe situl ANBPR pentru a v-o arăta.

A doua zi a conferinței a început în forță cu prezentarea activităților grupului IMPACT, prezentare susținută de d-nul director Nazare. Din păcate această prezentare a fost doar de ochii publicului deoarece factorii de decizie din asociație luaseră cu două seri înainte o poziție față de cererea acestui grup.

A continuat Nicolaie Constantinescu care a avut ca invitați reprezentanți ai Fundației Soros și ai Asociației pentru Tehnologie și Internet (ATI) pentru a ne informa despre drepturi de autor, licențe libere și resurse educaționale deschise. Fiecare participant a plecat acasă cu o broșură despre Conținut deschis (pe care acum o găsiți în format electronic aici).

Au urmat apoi prezentările susținute de reprezentantele Bibliotecii Naționale care au fost interesante dar oarecum incompatibile. În timp ce doamna Chiriță ne-a atras atenția asupra importanței eticii în cercetarea care se face în bibliotecă, doamna Gruia ne-a vorbit și a făcut generalizări despre Bibliotecile românești în mediul online folosind date neactualizate din CASIDRO.

Roberto Corsini la Sibiu

Roberto Corsini la sesiunea TIBRO – Foto Corina Bedreagă

Grupul TIBRO (Tineri Bibliotecari din România) a avut o sesiune specială care a fost însă, din păcate, scurtată din motive organizatorice. Roberto Corsini bibliotecar din Helsiki, invitatul celor de la TIBRO, a avut în cadrul conferinței două prezentări care au fost foarte apreciate de public. După ce în prima zi ne-a vorbit despre interesul pentru inovație în cadrul bibliotecilor finlandeze, Roberto a contribuit în cadrul sesiunii TIBRO cu o prezentare motivațională.

Participare publicului a scăzut parcă odată cu trecerea timpului. Dacă la primele sesiuni sala a fost plină, la ultima sesiune de prezentări (și cea mai închegată după părerea mea) Prezentări servicii SMART Biblioteci locale/comunale a fost lume puțină.

Finalul zilei a reunit însă majoritatea participanților la Târgul serviciilor smart de bibliotecă. Acesta  a fost un eveniment popular pentru care bibliotecile s-au pregătit foarte bine. Am avut parte de multe surprize: de apariția excelentul logo al bibliotecii din Bistrița-Năsăud, de materiale scoase la vânzare de Asociația Prietenii Bibliotecii Județene Cluj, de reviste editate de tineri în biblioteci ca de exemplu S.T.A.R.T. în Darabani și de tentații gustative. M-a bucurat mult prezența colegilor bibliotecari de la Biblioteca Metropolitană București care au venit la târg cu numeroase materiale despre activitatea lor.

Silviu Bors, Directorul BJ Astra Sibiu cu logo-ul BJ Bistrița-Năsăud

Silviu Borș, Directorul BJ Astra Sibiu purtând  logo-ul BJ Bistrița-Năsăud – Foto Nicoleta Trașca

Pentru ultima zi din conferință organizatorii i-au invitat pe participanți la deschiderea unei biblioteci – punct de informare turistică în Biertan și apoi la vizitarea deja faimoasei biblioteci concept:  Borcanul cu dulceață de povești de la Marpod.  În aceste vizite ne-a însoțit și echipa de designeri care au contribuit la crearea acestor biblioteci elegante așa că doritorii au putut afla cum se realizează aceste proiecte.

Am plecat de la Sibiu încântată de întâlnirea cu colegii din întreaga țară (și cu Roberto) dar cu un gust amar legat de faptul că la conferința ANBPR asociația este prea puțin vizibilă. Dacă nici când ne întalnim o dată sau de două ori pe an nu încercăm să ne cunoaștem mai bine între noi și să ne înțelegem asociația, ratam șansa de a avea o asociație profesională efectivă.

Concert caritabil pentru bibliotecă

July 2, 2013 in Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, finantare, Practici bune

Concert caritabil bibioteca Mures

Fondurile stânse în urma acestui concert vor fi utilizate pentru mai buna organizare a Centenarului bibliotecii județene Mureș (14-15 noiembrie 2013). Ideea de a organiza astfel de evenimente este de lăudat. Să sperăm că răspunsul publicului va fi pe măsură. Mult succes!

Se pedalează pentru biblioteci la Satu Mare

April 23, 2013 in Bibliotecari, Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, comunitate, Practici bune, Public: copii şi tineret

Ziua bibliotecarilor s-a celebrat anul acesta în multe feluri (de la biblioteci deschise noaptea la vizite sau cursuri speciale). Așteptând ecourile acestor eforturi trebuie neapărat să vă spun despre un eveniment in premieră la noi în țară. Colegii de la Satu Mare s-au sărbătorit în mare stil invitând publicul la pedalat și susținut bibliotecile. Cu resurse puține dar lucrând cu entuziasm bibliotecarii au reusit să adune un grup impresionant de susținători cu care au dat o tură bună cu bicicletele prin oraș. Felicitări organizatorilor! Pe când un pedalat pentru biblioteci național sau măcar interjudețean?

pedaland2pedaland3
Mai multe imagini găsiți pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene Satu Mare.