You are browsing the archive for Deontologie.

Despre Statutul Asociatiei Bibliotecarilor din Romania

March 27, 2014 in Asociatia Bibliotecarilor din Romania, Biblioteci romanesti, Deontologie, legislatie

Continuindu-mi investigatiile privitoare la situatia bibliotecilor romanesti, am senzatia ca ies dintr-o incurcatura si intru in alta. Coincidenta face ca in aceste zile, cind ajunsesem la capitolul “Viata asociativa”, Asociatia Bibliotecarilor din Romania sa-si faca publica preocuparea de a modifica Statutul. Ignorind faptul ca sedinta Consiliului de Conducere in care s-au adoptat primele masuri a avut loc inaintea Craciunului 2013, iar informarea publica a membrilor ABR s-a facut pe la Buna Vestire 2014, am recitit Statutul ABR, votat in 19 martie 2007, comparindu-l cu legislatia in vigoare cu privire la asociatii si fundatii. La prima vedere, PLECIND DE LA PREMISA CA DOCUMENTELE POSTATE PE SITE-UL OFICIAL AL  ABR

http://www.abr.org.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1&Itemid=2&lang=en

SINT IDENTICE CU REPLICA LOR PE HIRTIE, concluzia ar fi ca Statutul Asociatiei Bibliotecarilor din Romania ESTE NUL. Iata argumentele:

 Potrivit art. 6, alin. 1 si 3 din OG nr. 26 / 2000, cu privire la Asociatii si fundatii, actualizata, „Statutul asociaţiei trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute:…  litera d) sediul asociaţiei;

 e) durata de funcţionare a asociaţiei – pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat”. Din Statutul ABR, aceste doua elemente LIPSESC.

In ceea ce priveste sediul, e drept ca in Capitolul IV – Organizare, in art.19 din Statut se afirma ca „Asociatia Bibliotecarilor din România are sediul central în Bucuresti”, dar mentiunea este lipsita de valoare juridica fara adresa postala concreta. 

OG nr. 26 / 2000 stabileste si ca Dovada sediului trebuie sa se faca prin actul de vânzare-cumpărare a imobilului cu destinaţie de sediu, prin contractul de închiriere a spaţiului respectiv ori prin contractul de comodat privind acel spaţiu (dreptul de a folosi spaţiul fără plata unei chirii).

Mai mult, potrivit aceluiasi act normativ, SCHIMBAREA SEDIULUI reprezinta MOTIV OBLIGATORIU DE SCHIMBARE A STATUTULUI. Stim ca ABR a functionat initial in cladirea BCU Bucuresti, iar la putina vreme dupa incetarea mandatului de director al prof. Regneala, s-a mutat in cladirea Bibliotecii Nationale. Art. 33, pct. 3 din OG 26 /2000 stipuleaza ca „despre schimbarea sediului se va face mentiune atit in Registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la grefa judecatoriei vechiului sediu, cit si in cel aflat la grefa judecatoriei noului sediu. In acest scop, o copie a incheierii prin care s-a dispus schimbarea sediului va fi comunicata din oficiu judecatoriei in circumscriptia careia asociatia urmeaza sa-si aiba noul sediu”.

Prin urmare, Statutul ABR fie nu a fost valabil de la inceput, fie nu mai este valabil de cel putin doi ani, adica Asociatia nu este persoana juridica, cu toate consecintele penale care decurg de aici: incasarea si utilizarea cotizatiilor, a donatiilor si sponsorizarilor, beneficierea de unele foloase (fara drept, daca ipoteza mea, bazata pe informatiile publice pe care insasi ABR le furnizeaza pe site-ul propriu este corecta) rezultate din asumarea calitatii de reprezentanti ai Asociatiei in relatiile cu terte parti din tara si din strainatate in toata aceasta perioada. In conexiune cu legalitatea conditionata de sediu, ar fi de stiut daca intre Biblioteca Nationala si Asociatia Bibliotecarilor din Romania exista un contract de inchiriere ori de comodat valabile. 

In fine, ca sa inchei intr-o nota de umor amar, prin raportare la acelasi art. 6, pct. 3, aliniatul c) al OG 26 /2000. as putea spune ca STATUTUL ASOCIATIEI BIBLIOTECARILOR DIN ROMANIA A FOST LIPSIT DE VALABILITATE CHIAR DE LA INCEPUT SI DIN CAUZA ca i-a LIPSIT pina si subpunctul privitor la PIERDEREA CALITATII DE ASOCIAT pe care se incearca a-l statua in aceasta perioada.

De aceea, indraznesc sa rog colegii cu formatie juridica sa verifice daca ipoteza mea este corecta si sa sugereze masurile prin care situatia se poate indrepta. Cu prietenie, Elena Chiaburu.

Care sunt costurile voastre?

March 17, 2012 in Biblioteci publice, Deontologie, Management, Metodica, Practici bune

Tocmai am trecut de o perioada de raportare .Activitatile de anul trecut a filialelor BJ si a bibliotecilor publice bihorene au fost destul de multe si diverse, implicarea bibliotecarilor a crescut.Ne referim la micile expozitii curente, la evenimente organizate in parteneriat cu scolile si gradinitele, la programe de vacanta, cluburi de lectura, programe after school cu voluntari,prezente in juriile concursurilor organizate de scoli, sau in proiecte ale scolilor in care bibliotecarii au fost invitati ca parteneri …si altele care acum imi scapa.

Toate acest activitati au fost realizate cu forte proprii de bibliotecari, nu s-a asigurat nici o dotare speciala nici macar consumabile pentru programele de vacanta, acestea fiind cumparate de bibliotecari sau aduse de acasa.- Acuarele,creioane colorate, hartie glasata…
(Nu ma refer nici o clipa la evenimentele mari ale biblioteciilor )

Acum in perioada de evaluare am fost intrebata de costurile acestor activitati care in rapoartele lunare apar ca numar de evenimente sau expozitii, si au atasat un numar de participanti.
Am raspuns ca aceste activitati nu au costuri care sa fi fost suportate de biblioteca .

Am deschis acest subiect pentru a va intreba , care sunt costurile voastre pentru aceste mici activitati curente, activitati care aduc de fapt viata in bibliotecile noastre mici ?
Care este raspunsul vostru la aceasta intrebare?

Ce se mai discuta pe listele IFLA

December 15, 2011 in Bibliotecari, Deontologie, IFLA, Uncategorized

Ma gandeam ca n-ar fi rau sa aduc vorba despre ce se mai face si desface pe la IFLA. Sa le zicem “vesti”, desi pentru cei ce urmaresc listele de discutii de la IFLA nu sunt chiar proapete.

Doua dintre “actualitatile” IFLA mi s-au parut foarte importante:

FAIFE (Committee on  Freedom of Access to Information and Freedom of Expression) a facut un apel extins pentru consultare publica pe propunerea lor de Cod Etic. Documentul in  discutie se poate consulta aici , feed-backul poate fi trimis prin  email la hermann.roesch@fh-koeln.de pana pe 29 februarie.

Va spun asta pentru ca mie imi e greu cateodata sa imi amintesc ca deciziile si directiile internationale ma privesc in mod dureros de direct, chiar daca nu sunt decat un amarat de  profesionist roman. Si cum eu am problema asta ma gandesc ca or mai fi si altii care uita ca fac parte dintr-o comunitate internationala, care se misca, lucreaza, decide – iata – prin consultare…

A doua discutie importanta este cea in jurul petitiei pentru reducerea taxelor de participare la congresul annual IFLA pentru membrii in sectiuni si pentru vorbitori. Se gaseste (si se semneaza, daca e cazul) aici:

Pe scurt, citez din document la capitolul “De ce? – pentru a face IFLA accesibila unei audiente mai largi si pentru a imbunatati calitatea si impartialitatea lucrarilor si contributiilor”. Si tot legat de asta, o lectura interesanta pentru cei ce se descurca cu spaniola, despre participare la congresul din Puerto Rico: Critical analysis of participation by countries in IFLA Congress 2011, Puerto Rico . Eu nu sunt as in spaniola, dar grafice si tabele tot inteleg …

Ca un comentariu tangent la subiect, sunt luni bune daca nu ani de cand n-am vazut asa efervescenta pe listele IFLA ca in cazul petitiei: argumentele pro sunt multe multe, vin de pe toate continentele de la tipuri de biblioteci (bibliotecari de fapt) diferite, de la presedinti de sectiuni si de la nemembri deopotriva.

In final, doar de reamintire: nu va sfiiti sa va exprimati pozitia, caci suntem parte din comunitate cu totii. Mai mult decat atat, oricine este membru in asociatii profesionale care sunt membre IFLA (ANBPR si  ABR sunt sigur in situatia asta, nu stiu daca si restul…) este afiliat si beneficiaza de drepturi de membru. Si, cel putin la nivel teoretic, are responsabilitati.

Bibliotecara cea rea de la biblioteca universitară – portret literar

June 5, 2011 in Bibliotecari, biblioteci universitare, Deontologie, Practici rele

Am văzut lucrarea Studii de teatru şi film. Piese de teatru 2009-2010. Editor Raluca Sas-Marinescu. Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, volum ce cuprinde texte scrise în perioada menţionată, de către cinci studente de la Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Teatrologie, UBB Cluj-Napoca, făcând parte din programul de Dramaturgia Cotidianului.
Până aici totul bine. Volumul cuprinde şi textul Pe aici nu se trece. Stradă închisă pentru reparaţii de Cristina Iancu. Aş spune ca e vorba despre felul in care societatea românescă actuală sufocă, distruge, perverteşte tânăra generaţie.
Scenele se succed: biblioteca, un show TV, o sala de lectura dintr-un cămin, o conferinţă de presă…

Scena 1 îmi reţine în mod special atenţia. Personaj central, bibliotecara Elena, 58 de ani, angajată de 30 de ani la Biblioteca Universitară, acrită rău, ştampilând mecanic buletine de cerere. Se poate deduce că îşi urăşte cititorii: îmi sar în cap toţi netoţii ăştia care vin şi se prefac că citesc!

Practic este vorba de o studentă care este dusă cu vorba o după-masă întreagă, fără a primi cartea cerută pentru că, deşi regulamentul interzice, cartea este dată cuiva de prin birouri: Am dat-o la secretară, în birou, avea nevoie o vecină de-a ei.

Pe scurt, studenta face reclamaţie. Nimeni nu o bagă în seamă. Şi cam atât în legătură cu biblioteca.

Sigur că se pot spune multe pe marginea textului sau poate fi ignorat.
Îmi rămân câteva lucruri:
– indiferent cum suntem sau cum credem noi că suntem, este foarte bine să ne privim şi prin ochii cititorilor noştri, până la urmă, imaginea pe care şi-o formează ei contează mai mult;
– încerc să-mi închipui ce fel de personaj aş inspira;
– mi s-a părut că simt câteva accente mai acute ale conflictului între generaţii (cei “vechi” sunt “ceauşişti” şi problema cea mai mare e că perpetuează modelul. Altfel, lucrurile s-ar rezolva în mod natural, prin trecerea timpului. Dar nu şi atunci când “cei noi” devin, la rândul lor “vechi”.

Fluturaş nu mai ai aripioare

August 12, 2010 in Bibliotecari, Deontologie

Ştiu că bibliotecarii sunt o specie aparte: se hrănesc cu idei şi cărţi, au acces la o cunoaştere nu la îndemâna oricui, sunt deasupra preocupărilor meschine, simţul practic nu-i dă afară din casă şi, între “a şti” şi “a avea”, îl preferă pe “a şti”.  Cu toate aceste calităţi speciale, ca să funcţioneze, şi ei trebuie să mănânce. Ce prozaic!  Poate că nu e locul, poate că nu se cuvine să vorbim despre asemenea lucruri aici. Sau poate e chiar cel mai potrivit loc, lângă prezentarea unor performanţe remarcabile, cum e şi prezenţa românească la Congresul IFLA din Suedia, pentru care îi felicit din toată inima pe protagonişti.

Deci… am primit zilele astea “fluturaşul de salariu”. Ştiam că se aplică reducerea de 25%, dar, ce surpriză neplăcută! Făcusem estimările la salariul net, iar aplicarea s-a făcut la brut. Aşa că, cei 25% s-au transformat în aproape 30% bani luaţi din mână. Biet “fluturaş”! Adică toate sporurile s-au diminuat, dar deducerile au rămas intacte. Deci, îmi aduc contribuţia integrală la o iluzorie pensie întreagă (dacă voi apuca, dacă “se va mai da” – aşa-i că am ajuns din nou la conceptul că nu “ne câştigăm” drepturile, ci că ni “se dau”?). Impresia generală este cea a unui sacrificiu zadarnic, căci nimeni nu-şi pune speranţe prea mari în acest “spic cu spic, patriei snop”.

Trist este efectul asupra moralului bibliotecarilor. Cea mai des întâlnită atitudine fiind: “aşa am să lucrez şi eu, după cum mă plătesc”, tocmai în această perioadă când bibliotecile sunt, oricum, în plină criză de identitate şi ar fi nevoie de mai mult efort. Toate privirile sunt îndreptate spre perspectiva reducerilor de posturi, care otrăveşte lent atmosfera din biblioteci. Care vor fi criteriile de selecţie? Vor fi cele profesionale? Câţi dintre managerii noştri îşi pot evalua profesional/biblioteconomic subalternii? Iar când angajarea s-a făcut pe ochi frumoşi, o să se strice cumetriile? Nu prea cred.

Urmarea e că auzim din ce în ce mai des: “să ne pară bine că avem un loc de muncă”, voalat ameninţător. În consecinţă, în instituţiile cu un stil autoritar de conducere, obedienţa şi servilismul cunosc o înflorire fără precedent.

Îşi vor reveni cândva salariile noastre? Cine poate şti! Un celebru comentator de pe listele de discuţii ale bibliotecarilor ar zice (citez din memorie): 😥 🙁 😈 👿 😡 😯 ?

Îmi cer iertare că m-am plâns atât. Dar m-am gândit că plâng pe umărul unui prieten

Cine poate fi bibliotecar în România?

July 17, 2010 in angajari, Bibliotecari, Deontologie, Invatamant, Practici rele

Dacă tot s-a scris despre admiterea la biblioteconomie şi mă întrebam, retoric, de ce am face o asemenea facultate, poate merită văzut şi un posibil răspuns la întrebarea de mai sus. Teoretic vorbind (că practic s-ar putea să nu se mai facă angajări o bună perioadă, ba chiar ne temem reduceri), în bibliotecile publice din România absolut oricine poate fi bibliotecar. Singura condiţie serioasă este să aibă drept de muncă.

Conform situaţiei de fapt, se poate uşor vedea că poate avea orice fel de studii, de la medii până la superioare, în absolut orice profil, poate avea orice vechime, de la debutant în câmpul muncii până la pensionar reactivat (sigur, că mai nou, chestia cu pensionarii a căzut), orice experienţă în domeniu.

A, desigur că trebuie să îndeplinească condiţiile solicitate de angajator şi să reuşească la concursul pentru ocuparea postului. Aici sunt, însă, câteva mari enigme:

1. Stabilirea condiţiilor după criterii inaccesibile muritorilor de rând (am văzut condiţii a căror îndeplinire, prin intersectare, ducea, fără echivoc, la o mulţime cu un singur element – umanistic spus, profilul era atât de recognoscibil încât ar fi fost superfluuu să se pună şi condiţia, singura care lipsea, de altfel: „şi să-l cheme Stan Popescu”;

2. „Discreţia” cu care se face publicitatea: afişajul în locuri mai puţin călcate (pe dosul uşii, sub preşul de la intrare etc.) este de departe preferat anunţului cu litere de-o şchioapă în presă;

3. Ce verifică concursurile de ocupare a postului de bibliotecar? Memoria, cultura, ortografia, vaccinările la zi? Mister! Totul este la mâna angajatorului (lucru firesc numai până la un punct, dat fiind faptul că e vorba de instituţii bugetare, iar statul se numeşte România);

4. De ce nu e condiţie obligatorie învăţământul de profil? Ei, aici lucrurile sunt foarte încurcate…

Desfiinţarea învăţământului biblioteconomic, în 1974, a fost o lovitură grea, ale cărei urmări se simt până în zilele noastre. Încerc să-mi închipui interiorul întunecat al minţii care a zămislit ideea, şi nu pot. Drept urmare, în 1990, eram singura ţară din Europa fără învăţământ biblioteconomic, spune Mircea Regneală în Revista 22: Colapsul bibliotecilor româneşti http://www.revista22.ro/colapsul-bibliotecilor-romanesti-949.html şi Care mai e rostul bibliotecarului? http://www.revista22.ro/care-mai-e-rostul-bibliotecarului-2671.html. În acele condiţii, era firesc să angajezi personal cu altfel de studii, că nu aveai încotro. Dar, după ce s-a reînfiinţat învăţământul biblioteconomic, ar fi însemnat o mână de ajutor la consolidarea lui, impunerea unui privilegiu la angajarea în biblioteci. Aici am, totuşi, nişte mari semne de întrebare. Poate că problema recrutării personalului din biblioteci e mult mai spinoasă. Altfel, cum s-ar putea explica faptul că, la bulgari, de exemplu, unde a existat întotdeauna un formidabil învăţământ biblioteconomic, „la începutul anilor 1990, mai puţin de 30% din personalul care muncea în bibliotecile bulgare era calificat” (Iulia Savova – Formarea profesională în Bulgaria, în Buletinul bibliotecilor din Franţa, nr. 1/2008 http://www.bmms.ro/continut/xhtml/ro/BBF_online/Formarea_profesionala_in_bulgaria_2.html)

Rezumând: la noi, orice om, cu orice studii, cu orice vechime, se prezintă la un concurs (uneori destul de bizar dpdv al cerinţelor), după care, gata, e pus să lucreze în bibliotecă. Sigur că, în următorii ani, face două module de pregătire a cca. 14 zile fiecare şi primeşte şi un atestat. Mai există vreo profesie ce presupune studii superioare, care se poate face prin simpla prezentare la un examen stupid? Eu nu cred. Poţi să devii medic, inginer, profesor, economist în acest fel? Chiar dacă, prin absurd, ar zice cineva „da”, legea nu-ţi permite. De aceea am vrut să intitulez materialul ăsta, pe rând, Bibliotecar – cea mai accesibilă meserie din lume, România – Paradisul bibliotecarilor şi Bibliotecarul – omul fără însuşiri, dar în fond, lucrurile sunt parcă prea triste.

Mici concluzii: Poţi lua orice om de pe stradă să-l faci bibliotecar, nu trebuie să ştii mai nimic ca să lucrezi într-o bibliotecă, meseria se transmite cutumiar de la „maestru” la „ucenic”. De aici începe percepţia profesiei de bibliotecar, iar această situaţie nu ne ajută de loc la capitolul imagine, după cum nu ne ajută nici suplinirile excesive, nici voluntarii lăsaţi de izbelişte prin biblioteci, nici managerii fără cunoştinţe biblioteconomice. De aici rezultă şi serviciile tip supermatket: unde se găsesc pastele? acolo…

Precizare necesară: Vorbind despre cine poate fi bibliotecar în România, nu am vrut să intru în tenebrele cumetriilor, rudeniilor, a relaţiilor de familie, intereselor şi obligaţiilor finanţatorilor şi angajatorilor, nici în meandrele absconse ale numirilor de directori. Subiectul mă depăşeşte. Oricum, sunt convinsă că realitatea bate de departe (ne)vinovata mea imaginaţie.

Cereți-vă drepturile!

April 13, 2009 in Biblioteci romanesti, Deontologie, Video

După cum spun și versurile informația, prin cunoașterea drepturilor pe care le ai dar nu numai, este vitală


tot ce nu stii se intoarce impotriva ta
una dintre arme acum e informatia.

Oare bibliotecile nu au nici un rol în a-i ajuta pe oameni să își cunoască și înteleagă drepturile?

Ca o notă pe marginea evenimentelor din republica Moldova, este foarte interesant cum, cu ajutorul Internetului, se pot observa diferite tactici de dezinformare. Cei care citesc rusă pot vedea cum pentru evenimentele de săptămâna trecută există doar o singură explicație sau cum televiziunea din Moldova spune și ea doar fragmente din ceea ce se întâmplă în piață. Oare noi, când aveam golanii nostri la Universitate cât de mult înțelegeam despre ce vroiau și ce făceau ei acolo? Oare ne-am înțelepțit? Oare am învățaț să fim mai critici cu informația pe care media ne-a prezintă? Și, cel mai important, îi învățăm pe copiii nosțri să aibă o atitudine critică față de informația primită de-a gata?

Bibliotecarul: cultură generală vs. tehnică de bibliotecă

January 30, 2008 in Bibliotecari, Deontologie, Noutati

Discuţia foarte interesantă şi utilă asupra acestui subiect (la care am asistat pe ProLibro), m-a făcut să reflectez asupra lui şi să încerc să-mi pun şi eu ordine în gânduri. Iată mai jos rezultatul la care am ajuns (deocamdată).

Teoretic, cel mai devreme poţi să te angajezi într-o bibliotecă după absolvirea liceului, ca bibliotecar cu studii medii. Deci, cam pe la 19 ani. La această vârstă, fundamentele culturale sunt puse deja, adică bazele pe care vei construi toată viaţa, cultura fiind o aventură individuală, aşa cum spune Eugen Ionescu. De asemenea, se poate presupune că stăpâneşti un minim de tehnici de muncă intelectuală. Acesta trebuie să fie startul. (Lucruri verificabile şi cuantificabile.) Dacă nu, startul este defectuos şi e greu de închipuit că poate fi recuperat vreodată. Fără aceste achiziţii, nici nu văd ce te-ar putea determina să te orientezi spre profesia de bibliotecar, în afară de ideea unui loc călduţ în care să stai printre cărţi. Poţi să înveţi tehnica de bibliotecă, dar adaptarea la nou va fi anevoioasă, răspunsurile vor presupune un consum mai mare de timp  şi eforturi suplimentare (identificarea familiei de subiecte, de exemplu) sau, în absenţa acestora, vor fi lacunare. Evident, cunoaşterea tehnicilor nu este suficientă – discernământul şi capacitatea de selectare a informaţiilor utile se formează pe baze culturale. Altfel rişti să devii un fel de google.

Acest fel de bibliotecar nu cred că poate fi un interlocutor valabil pentru cititor.

De cealaltă parte, ai un bagaj cultural excepţional. Vei impresiona în dialog dar, fără cunoaşterea tehnicilor de bibliotecă, degeaba. Poţi rata foarte uşor servirea utilizatorului  dacă nu ştii să foloseşti instrumentele biblioteconomice. (Aici întotdeauna îmi vine în minte sigiliul cu care se spărgeau nuci în “Prinţ şi cerşetor”). Să nu uităm că regulile biblioteconomice nu sunt legi naturale, imuabile. Sunt pur şi simplu nişte convenţii (perfectibile) care trebuie asimilate ca atare. Ele au rolul liniilor de forţă din câmpul electromagnetic.  Putem să ne bazăm pe memorie? În nici un caz. Nici măcar bibliotecarul comunal care spunea că noaptea, dacă se trezeşte din somn, ştie unde să meargă direct la raft, la fiecare carte în parte. A trecut vremea unei astfel de abordări a bibliotecii, a profesiei de bibliotecar şi a responsabilităţilor pe care acesta le are. Mai mult, bibliotecarul trebuie să fie capabil să-şi construiască instrumente biblioteconomice personalizate, care să le completeze pe cele existente, în funcţie de tendinţe şi solicitări. 

Acest al doilea bibliotecar nu se deosebeşte prea mult de un erudit din afara bibliotecii, care ar vrea să-şi găsească, pe cont propriu, informaţiile. Nu zic că nu le va găsi până la urmă (dar reuşind să descifreze regulile biblioteconomice). Pentru că nu la întrebarea “unde este cartea/informaţia?” trebuie el să răspundă, ci la întrebarea “unde au pus bibliotecarii cartea/informaţia?”. Cred că este evident că persoane diferite pot clasifica aceleaşi lucruri în mod diferit.
Aşa cum Umberto Eco vorbeşte despre cataloagele de bibliotecă (şi le critică).  

Concluzia la care am ajuns cred că era evidentă, pentru toată lumea, de la bun început: sunt indispensabile ambele componente. Fără ele nu eşti un bibliotecar deplin. În ce compoziţie savantă, ce dozaje şi proporţii, asta nu mai ştiu. Poate depinde şi de natura solicitărilor.
Ce ingredient mai trebuie adăugat în compoziţie? Cred că şlefuirea, luciul pe care ţi-l dă experienţa. Plusul necesar şi suficient care transformă un bibliotecar debutant într-un bibliotecar matur. Vă rog să nu înţelegeţi că e vorba de vârstă ci chiar de un minim de exeprienţă. Nu intenţionez să deschid aici cutia Pandorei pe tema relaţiei dintre generaţiile de bibliotecari şi a felului în care se percep reciproc, pentru că, la noi, prăpastia între generaţii este dramatică. Am prins: o schimbare de instrumente (tradiţional – informatizat), o schimbare de regim politic, o schimbare de secol şi de mileniu. Ce pot spune mai mult de atât?

În ceea ce mă priveşte, aparţin generaţiei “vinovaţi că s-au născut”, nici (prea) vechi, nici noi 🙂

Jurământul depus de Mihai Eminescu la numirea în funcţia de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi

January 15, 2008 in Bibliotecari, Deontologie, Noutati

Eminescu

Textul documentului:

Jurământ

Jur în numele lui Dumnezeu şi declar pe onoare şi conştiinţa mea:

Credinţă domnitorului român Carol I şi constituţiunii ţării mele;

De a-mi împlini cu sânţenie datoriile ce-mi impune funcţiunea mea;

De a aplica legile şi de a mă conforma legilor întru toate şi pentru toţi, fără pasiune, fără ură, fără favoare, fără consideraţiune de persoană, fără nici un interes direct sau indirect.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu,

Mihaiu Eminescu

Jurământul de faţă s-a săvârşit în prezenţa subscrisului

A. Iconom

Rectorele Universităţii de Iassy

Astăzi în treizeci august anul una mie optsute şaptezeci şi patru, jurământul de faţă s-a săvârşit în aula Universităţii de Iassy.

Rector, Ştefan Micle (L.S.)

Codul deontologic al bibliotecarului din România

January 7, 2008 in Biblioteci romanesti, Deontologie

Consiliul de conducere al ABR a aprobat pe 13 decembrie 2007  Codul deontologic al bibliotecarului din România. A intrat în viguare de la 1 Ianuarie 2008 şi a fost publicat pe blogul ABR-ului.

Teoretic sună foarte bine. Vouă cum vi se pare?