You are browsing the archive for EBLIDA.

Despre E-cărți în bibliotecă – prezentări

March 21, 2013 in advocacy, Carti, CILIP, Conferinta 2013, EBLIDA, ebook, IFLA

Dacă v-am făcut curioși în legătură cu ce s-a discutat la Londra despre e-cărți în cadrul conferinței organizată de CILIP și urmărite pe Twitter acum ceva timp, iată că puteți afla acum mai multe. La adresa www.cilip.org.uk/ifla-mlas-seminar2013/pages/presentations.aspx  s-au făcute publice  prezentările participanților.

Deschidere
 Gerald Leitner, IFLA-MLAS, Asociația Bibliotecilor Austriece 

E-Books în biblioteci: O problemă globală: 
 Nick Stopforth, Director Biblioteci și Informare , Consiliul  Doncaster Metropolitan Borough, UK
 Michael Dowling, Director, ALA, SUA
Chloe Vicente de Billion, Directorul bibliotecii, Universidad Adolfo Ibáñez, Chile
 Yasuyo Inoue, Profesor, Universitatea Dokkyo , Japonia
 Dr Maisela Eddy Maepa, Director,  Biblioteca UNISA , Universitatea din Africa de Sud
 Fiona Bradley, Manager  Servicii pentru membrii si dezvoltare, IFLA
 Klaus-Peter Böttger, Președinte, EBLIDA
 Hellen Niegaard
National Campaigns – Your Campaign
 Niclas Lindberg, Secretar General, Asociația Bibliotecilor Suedeze
 Michael Dowling, Director, ALA, SUA
 Vincent Bonnet, Director, EBLIDA
 Phil Bradley, Președinte, CILIP

 

 Răspundem unei provocări: Princilpiile IFLApentru e-împrumut în biblioteci
Stuart Hamilton, Director, Politici și Advocacy, IFLA

Spor la citit!

Despre E-cărți în bibliotecă via Twitter

February 25, 2013 in Biblioteci americane, Biblioteci europene, Biblioteci romanesti, Carti, CILIP, Conferinta 2013, EBLIDA, ebook, IFLA

Joi 21 februarie a avut loc la Londra un seminar organizat de IFLA și CILIP pe tema: E-cărțile în bibliotecă: o problemă globală de supraviețuire. Am aflat de această întâlnire de pe Twitter, acolo unde cei care au participat la seminar, au postat informații în direct. Cum subiectul mi se pare interesant și actual, am să încerc mai jos să trec în revistă principalele informațiile împărtășite sub formă de mesaje scurte de colegii noștri de breaslă. Pentru cei care doriți, lista completă de mesaje o găsiți pe #IFLAebooks și programul întâlnirii  aici .

Gerald Leitner (IFLA):
– bibliotecile își pierd drepturile fără ecărți; editurile ajung să decidă ce pot bibliotecile să ofere publicului
– E-împumutul trebuie rezolvat prin acorduri de licențiere nu doar prin cumpărarea accesului pentru o singură utilizare
– IFLA se preocupă serios de aceste probleme și vrea să coopereze în acest sens cu asociațiile bibliotecilor membre
– cercetări, studii și multe altele despre e-împrumut găsiți pe pagina dedicată www.ifla.org/e-lending
– document al IFLA despre împrumutul ecărților în biblioteci îl găsiți în Principii ale eîmprumutului pentru biblioteci
– IFLA vrea să adune, să sintetizeze și să ofere informații despre eîmprumut: care e situația în țara voastră?

Phil Bradley ținând prezentarea în locul lui Nick Stopforth (CILIP):
– bibliotecile sunt obișnuite cu schimbarea însă editurile se confruntă cu foarte multă incertitudine. Putem face parteneriate cu ei?
– Cum putem trece peste conflicte și să realizăm parteneriate astfel încât să ne susținem publicul în utilizarea tehnologiei?
– Despre problemele pe care bibliotecile le au cu ecartea citiți mai multe aici: Știați că mai mult de 85% din ecărți nu sunt disponibile în biblioteci?

Michael Dowling (ALA):
– am putea ruga editurile să ajute la finanțarea cercetărilor despre piața de cărți electronice? Așa am putea înțelege mai bine această piață
– 87% din bibliotecile din SUA oferă ecărți; 3% din bugetul bibliotecilor este folosi pentru achiziționarea lor
– un studiu Pew arată că majoritatea publicului nu știe ce ecărți se găsesc la bibliotecă; o problemă similară cu cea a necunoașterii bazelor de date oferite de biblioteci
– statisticile din Colorado arată că bibliotecile (atunci când pot cumpăra ecărți) plătesc aprox. de 6.5 ori mai mult pe ele decât publicul larg

Chloe Vicente (Chile):
– decalajul digital este mare în America De Sud și există întârzieri când vorbim de acoperire și de acces la internet; conexiunile mobile sunt într-o creștere înceată -> accesul la ecărți este deci îngreunat
– există exemple în care editurile sunt partneri strategici în proiecte cu ecărți în biblioteci

Yasuyo Inoue (Japonia):
– Japonia așteaptă ca bibliotecile din State și Europa să adopte modele de utilizare a ecărților
– bibliotecile nu colecționează manga său e-manga (deși sunt populare)
– majoritatea ecărților în Japonia sunt e-Manga (benzi desenate cu specific japonez) dar bibliotecile nu le cumpără
– majoritatea e-cărților sunt citite pe telefoane smartphone care sunt folosite mai mult de tineri
– limitări impuse și de costul ecărților, numărul limitat de vendori
– 12 (!!!) biblioteci publice din Japonia oferă servicii de eîmprumut
– scrisul în japoneză este pe verticală și readerele nu pot deocamdată să redea bine astfel de texte

Maisela Eddy Maepa (Africa de Sud):
– situația ecărților în Africa de Sud: foarte puține informații; e nevoie de cercetări și analize pentru a obține informații; ecărțile sunt încă un concept abstract
– budgetul pentru ecărți e practic 0. Editorii sunt preocupați de piraterie nu de oportunitățile pe care le oferă biblioteca
– în 2012 a fost lansat primul magazin de ecărți în Kenia
– tehnologia încetinește accesul, la fel și barierele impuse de diferitele limbi utilizate pe continent
– Africa de Sud are cea mai promițătoare piață pentru ecărți
– se poate ca utilizarea de ecărți să crească în țările africane dacă sunt împrumutate pe telefoane smartphone.

Fiona Bradley (Australia):
Overdrive e agregatorul principal de ecărți. Cumpărarea ecărților o practică destul de comună, mai ales în școli.
– bibliotecarii austrlieni sunt procupați de lipsa conținutului local în format de ecarte, de problemele legate confidențialitate în procesul de eîmprumut și de prețurile schimbătoare
– Consiliul pentru Colaborare în Industria Cărții din Australia susține un dialog între cei din industria de carte și guvern pentru a susține piața de ecărți
– situația ecărților în Noua Zeelandă este similară cu cea din Australia, nu au drepturi de împrumut pentru ecărți
– Bibliotecile Naționale din Noua Zeelandă și Singapore conduc discuțiile dintre edituri, autori și biblioteci pe această temă

Klaus Peter Bottinger (EBLIDA):
– nu există statistici la nivel european despre piața de ecărți
– taxele pentru ecărți: în Danemarca sunt aceleași ca pentru cărți; Austria nu oferă reduceri la taxe dar Spania are aceste reduceri pentru ecărți
– 60% din ecărți sunt descărcate ilegal dar nu prin serviciile bibliotecilor. Cu toate astea Federația Europeană a Editurilor nu vrea să aibă un dialog cu bibliotecile.

Discuția “informația vrea să fie liberă, informația vrea să fie scumpă”: cum balansăm această realitate? Concluzia e că există multe modele prin care se poate dezvolta piață ecărților și eîmprumutul însă trebuie găsit un model pentru protejarea drepturilor de autor care să protejeze și interesul public.

Despre Campanii Naționale
Niclas Lindberg(Suedia)
– acum 70% din titlurile ecărților de pe piață sunt disponibile în biblioteci. Dar editurile nu au fost interesate să discute cu bibliotecile despre misiunea lor în servirea publicului.
– bibliotecile erau considerate pirați legali de către Asociația Editurilor Suedeze; de aceea discuțiile cu editurile nu au putut să se desfășoare așa că bibliotecile au pregătit o campanie publicitară prin care să-i forțeze să reînceapă discuțiile.
Salută-l pe noul tău bibliotecar– campanie în care bibliotecarul e înlocuit de un om de afaceri – a suparat editorii
– campania a dus la o scădere în susținerea editurilor; uneori oamenii trebuie supărați și situația trebuie să devină tensionată ca să obținem rezultate;
– interesul actul se îndreaptă spre cum se poate crea o bibliotecă națională suedeză de ecărți

Michael Dowling (ALA)
– În SUA se încearcă păstrarea bunei relații cu editorii dar unele grupuri din cadrul asociației sunt foarte nemulțumite
– despre proiectele ALA de transformare a bibliotecilor pentru ca acestea să ofere și ecărți și conținut digital aici
– o campanie posibilă susținută de ALA: promovarea unei ecărți în toate bibliotecile pentru a vedea cum/dacă sunt afectate vânzările
– se începe lucrul cu ecărți și în bibliotecile școlare.

Vincent Bonnet (EBLIDA)
– campanie europeană E-cărți în Biblioteci

Phil Bradley (CILIP)
– Document pregătit de CILIP EÎmprumutul în biblioteci – cerem probe
– Bibliotecile sunt responsabile pentru a controla și a promova mesaje cheie despre rolul si misiunea bibliotecilor
– “eîmprumutul se bazează în esență pe același model ca împrumutul clasic”

Toate bibliotecile publice din Damenarca oferă ecărți. 130mii de utilizatori unici. Bibliotecile și editorii lucrează împreună.
Bibliotecile din lumea largă se confruntă uneori cu aceleași probleme: varietatea de titluri disponibile, vendori/platforme disponibile, costuri, licențe/drepturi de autor.

Mulțumesc pentru informațiile foarte interesante surselor (utilizatorilor Twitter)  @anniemauger, @CILIPinWales, @davidclover, @Fiona_Bradley, @GPSalmeron, @IFLADPA, @janholmquist, @Philbradley, @RachelVanRiel.

 

ENTITLE la final

August 26, 2009 in Alfabetizare informationala, Biblioteci europene, Biblioteci romanesti, Conferinte 2009, EBLIDA, Noutati, Practici bune

ENTITLE e un proiect sustinut prin Programul de Educaţie Permanentă (Lifelong Learning Programme-LLP) al Comisiei Europene. El şi-a propus “să ofere suport şi să continue progresul pe care bibliotecile publice din Europa l-au făcut până în prezent în a ajuta oameni de toate vârstele şi din toate păturile sociale în procesul de învăţare”. ENTITLE dorea să consolideze şi să susţină munca, proiectele şi iniţiativele deja existente în aceste ţări (printre care şi România). (Am mai pomenit despre acest proiect pe Prolibro)

Conferinţa ENTITLE de final intitulată Bibliotecile pentru educaţia permanentă (‘Libraries for Lifelong Learning) va oferi “un loc de discuţii excelent unde bibliotecarii şi educatorii din întreaga Europă vor putea să îşi împărtăşeăscă experienţele, practicile bune şi să facă schimb de opinii în legătură cu rolul pe care bibliotecile ar trebui să-l joace în învăţarea nonformală/informală.”

Conferinţă va avea loc pe 16 octombrie la Budapesta şi este co-organizată de  EBLIDA, the European Bureau of Library, Information and Documentation Associations şi alte organizaţii din 11 ţări.

Programul conferinţei va include prezentări şi discuţii despre politicile propuse în cadrul programului, sugestii pentru proiecte de succes pentru educaţia permanentă, practici bune recomandate de specialişti şi modalităţi de a măsura impactul unor astfel de programe şi politici.
La final vor avea loc trei workshopuri unde participanţii vor putea discuta cu experţi pe teme ca:
  • cooperatea organizaţiilor implicate în procesul de educaţie permanentă
  • impactul educaţiei
  • bibliteca 2.0 –  biblioteci, alfabetizare şi învăţare în societatea bazată pe cunoaştere

Mai multe despre ENTITLE şi despre această conferinţă pe situl entitlelll.eu (disponibil în engleză, franceză şi cehă). Participarea la acestă conferinţă este gratuită. Persoana de contact pentru România este Sorina Stanca de la biblioteca judeţeană Cluj.

Am găsit pe sit şi un raport întocmit de Adina Dragu şi Pîrvu Ionică de la Centrul de Pregătire Profesională în Cultură www.cppc.ro pe Educaţia adulţilor în instituţiile culturale din  Bulgaria, Italia, Lituania, România şi Turcia.

Culture (RO)
www.cppc.ro

Despre conferința EBLIDA

June 3, 2009 in Asociatia Bibliotecarilor din Romania, Biblioteci europene, Conferinte 2009, EBLIDA

Foarte bun mesajul doamnei Ivona Olariu de la Iași despre participarea ABR la EBLIDA. Merita citit.

Mi se pare foarte interesantă observația despre  structura de conducere a EBLIDA cum că  “niciun reprezentant al bibliotecilor din estul Europei nu se regăseşte acolo”. De aplaudat ambiția ABR-ului de a se implica in aceasta asociație. Aș vrea însă să subliniez și faptul că discuțiile de la EBLIDA includ destul de mult bibliotecile publice ori la noi “lupta” ABR – ANBPR nu pare să lase prea mult loc de discuții.

În orice caz un început bun. Nu  ratați articolul.

Acord de colaborare

February 4, 2009 in Biblioteci romanesti, Comisia bibliotecilor, EBLIDA, Noutati

După cum spunea și Claudia Popescu în postul anterior veștile primite din partea Comisiei Naționale a Bibliotecilor sunf foarte bune. Dintre ele cea mai așteptată cred că este semnarea acordului de colaborare între Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Comisia Naţională a Bibliotecilor. Dupa o tăcere așa de lungă acest semn este mai mult decât binevenit. Având acest acord semnat la început de mandat putem spera că ministerele implicate vor continua în acest sens. Dacă nu vă e cu supărare aș vrea să postez aici câteva observații care mi-au venit în gând citindu-l.

Acordul acesta semnalează  începerea unor discutii, negocieri prin care bibliotecarii să primeasca:

  • mai multa putere în a decine viitorul lor
  • recompense
  • sincronizare cu UE
  • promovare
  • fonduri

Senzatia mea este însă că parte din ceea ce se cere se putea face deja și chiar trebuia făcut de către bibliotecarii care vor candida în curând la “indemnizatie de merit pentru realizări deosebite” sau pentru “activități de notorietate în domeniul biblioteconomiei și știintei informării”. Lipsește după părerea mea un angajament al bibliotecarilor de a se implica și ei ln rezolvarea unor probleme  din educație și cultură…nu de alta dar parcă e normal să și dai ceva înapoi, nu numai să ceri.

Pe de alta parte probabil că dă bine ca pe acordurile oficiale ale ministerelor din Romania să apară Uniunea Europeana și efortul nostru neprecupețit de a fi în “armonie” cu ceea ce se petrece în UE. Numai că realitatea în profesia noastră este că există diferențe mari între tările din UE. Când vorbim de UE și biblioteci vorbim de sistemul francez sau de cel englez? Vorbim de bibliotecile rurale din Bulgaria sau de cele din Danemarca? Vorbim despre faptul că în Polonia este ilegal ca un bibliotecar să ajute o femeie să afle informații despre avort sau despre cum copiii de etie romă nu au voie să intre în unele biblioteci din Cehia?

Din câte știu eu nu există o pozitie oficială la Bruxelles legată de biblioteci. Vă rog să mă corectați dacă știți voi mai multe. Tocmai de accea, pentru a face ascultată vocea bibliotecarilor la nivel European, s-a infiintat  EBLIDA (unde până nu demult era înscris doar ABIDOR-ul dar se pare că recent și  ABR-ul a devenit membru).

Voua cum vi se pare? Eu una aștept să văd proiecte ieșite din acest acord dar și un acord între Comisia Națională a Bibliotecilor și cele trei ministere care pot ajuta la dezvoltarea normală a bibliotecilor din România: Culturii, Educației, Comunicațiilor și Tehnologiei Informației). Aceste ministere  ar beneficia foarte mult de  un sistem de biblioteci bine pus la punct deoarece acesta le poate oferi un ajutor valoros în rezolvarea unor probleme care au tendința de a “scăpa” printre celelalte instituții. Căteva posibile teme:  susținerea educației permanente, alfabetizarea informațională, diseminarea informațiilor de interes general sau despre sociatetea și economia bazate pe cunoaștere (foarte interesantă omiterea bibliotecilor din articolul semnalat de doamna Anghelescu pe Biblos), cunoașterea moștenirii culturale și tot așa.

Atelierul LIBER-EBLIDA despre Digitizare

November 30, 2007 in Digitizare, EBLIDA

Acest atelier a avut loc în Copenhaga, la Biblioteca Regală de Biblioteconomie, în perioada 24-26 octombrie 2007, având ca temă „Digitizarea colecţiilor de bibliotecă în Europa”. Dintre lucrările care mi-au atras atenţia sunt cea legată de cazul Marii Britanii, analizat din perspectiva unui studiu al Universităţii Loughborough în privinţa stării actuale a digitizării în Marea  Britanie, cerut de JISC (Comitetul Unit al Sistemelor Informaţionale) şi CURL (Consorţiul Bibliotecilor Universitare de Cercetare), studiul lui David Bearman „Critica lui Jean-Noel Jeanneney a proiectului Google: digitizarea cărţii în sectorul privat şi politica bibliotecii digitale” şi studiul lui Ronald Milne legat de „Proiectul Google de digitizare masivă la Oxford”.

Mesajul principal al celui dintâi studiu despre cazul Marii Britanii îl constituie prioritatea digitizării în contextul unui material imens nedigitizat existent în muzee, biblioteci, arhive şi reviste. Accentul se pune crearea resurselor cu valoare adăugată şi a instrumentelor de înţelegere pentru utilizatorul final. Cercetarea realizată de Universitatea din Loughborough recomandă trei aspecte de care să se ţină seama – realizarea unui cadru pentru digitizare, coordonarea serviciilor existente şi investigarea nevoilor utilizatorilor.

Programele de digitizarea viitoare vor trebui să răspundă nevoilor actuale, nu teoretice ale acestora. În Marea Britanie există numeroase instituţii care se ocupă de digitizare, dar fiecare propune varianta sa de lucru, neavând nici una dintre ele viziune de ansamblu. Există, de asemenea, programe finanţate de UE  printre care Minerva, care coordonează activităţile de digitizare. Cercetarea Universităţii din Loughborough mai relevă fragmentări în toate componentele infrastructurii de digitizare: înregistrările materialelor disponibile, resursele electronice pentru diferite discipline, metadatele şi standardele folosite, serviciile de consultanţă, metodele de autentificare. De aici reies anumite disfuncţionalităţi legate de metadatele necorespunzătoare, de lipsa cooperării. Teama că o presiune „naţionalistă” ar putea elimina inovaţiile la nivel local se anulează prin natura flexibilă a cadrului care să fie coordonat şi distribuit mai degrabă decât centralizat, care să asigure funcţionarea une

În Marea Britanie există un material digitizat bogat, iar investiţiile în proiecte de digitizare au ajuns la o valoare de 130 de milioane de lire din banii publici în 10 ani. Multe tipuri de materiale sunt on-line, de la manuscrise la fişiere audio şi video. În acelaşi timp, nu există nici o înregistrare care să ilustreze proiectele individuale de digitizare, nici o resursă-autoritate care să ajute la identificarea şi prevenirea duplicatelor. Este necesar aşadar un consens legat de documente, de metadate şi formatele fişierelor. Finanţatorii nu intenţionează să colaboreze pentru furnizarea unui fond comun pentru proiectele de digitizare, iar mulţi sunt interesaţi şi pun condiţii legate de prezervarea de lungă durată şi stabilitatea resurselor. Proiectul Google pentru Biblioteca Digitală va urgenta colaborarea în domeniul digitizării.

Dezvoltarea metodologică în educaţie şi cercetare, accesibilitatea resurselor au fost modificate de noul val al programelor de digitizare care vin să completeze şi să susţină traseul educaţional la toate nivelele până la navigarea ocazională de acasă în vederea informării şi educaţiei permanente. Datorită dezvoltării tehnologice, o cantitate enormă de material digital flexibil şi detaliat a fost adunat într-un timp destul de scurt. Dezvoltările în Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor  şi oportunităţile de finanţare au încurajat proiectele locale de digitizare, dictate de circumstanţe specifice, la o scală mică, izolată. Proliferarea standardelor şi a formatelor pentru surogatele digitale şi numărul instituţiilor de consultanţă care încurajau o schemă sau alta nu au făcut decât să producă o mai mare confuzie alături de implicarea editorilor comerciali şi evoluţia continuă a modelelor de afaceri pentru proiecte.

Existenţa monografiilor pe rafturi sunt complementare accesului instantaneu al unui punct de lucru, iar existenţa unor facilităţi de regăsire a informaţiei schimbă comportamentul şi aşteptările utilizatorilor. Un studiu realizat de Biroul Naţional de Audit confirmă faptul că nu există în Marea Britanie o politică în ceea ce priveşte selectarea materialelor pentru digitizare sau crearea unei biblioteci digitale vaste.

Relaţia dintre accesibilitatea materialelor digitale şi cerere este axiomatică. Noile forme de acces sunt căutarea după cuvinte-cheie, indexarea complexă, referinţele încrucişate pe care le permite catalogarea electronică. Materialele fragile şi inaccesibile pot fi păstrate sub forma unui surogat de o specializare digitală la standarde înalte.

Se presupune că nu va fi posibil să se digitizeze toate materialele, dar dezvoltările viitoare în domeniu trebuie să răspundă nevoilor cercetătorilor, iar identificarea cererilor lor specifice devine o prioritate. O întrebare recurentă este cea legată la tipul de material care ar trebui digitizat – cel rar şi valoros sau cel pentru care este foarte solicitat. RSLG (Grupul Bibliotecilor pentru Susţinerea Cercetării) a concluzionat faptul că cercetarea în biologie şi medicină se bazează într-o măsură foarte mare pe revistele electronice, pe bazele de date full-text, iar cercetătorii ştiinţelor umaniste şi din artă preferă documente fizice. Oamenii de ştiinţă preferă căutările stricte, la obiect. Resursele neconvenţionale de cercetare sunt rar folosite.

Cercetarea de la Universitatea din Loughborough a chestionat 34 de instituţii cu experienţă în digitizare. Una dintre concluziile evidente a fost legată de îmbunătăţirea accesului la materialele unice, fiind cel mai utilizat motiv pentru implementarea unor astfel de proiecte. Selecţia criteriilor este diferită de la o instituţie la alta, unele stabilind strategii, altele fiind influenţate de nevoile pieţei şi de feedback-ul utilizatorilor, precum şi opinia unor focus-grupuri, răspunsul la curentele actuale, popularitatea unor documente în diferite discipline. Uneori selecţia materialelor a fost rezultatul colaborării între editori, bibliotecari, academicieni şi curatori.

Digitizarea nu poate avea loc în lipsa unui finanţator, de obicei din exteriorul instituţiei, iar intervievaţii au considerat că sunt multe alte materiale care trebuie digitizate având desigur un suport financiar sigur.

În ceea ce priveşte standardele, acestea s-au înmulţit, lucru inevitabil şi uneori de dorit, ţinând cont de faptul că în viitor acestea trebuie să fie flexibile şi adaptabile unor anumite circumstanţe. Desigur, acest lucru ascunde un risc: având prea multe standarde ca şi cum nu ar exista nici unul, fragmentând infrastructura Marii Britanii în domeniul digitizării. Având în vedere că digitizarea este un proces de lungă durată şi costisitor din punct de vedere financiar, trebuie gândit un standard care să răspundă la cerinţele viitoare şi dezvoltările tehnologice ulterioare.

Prin asigurarea unor resurse electronice viabile şi interoperabile, se poate asigura o experienţă de mare calitate. Se doreşte astfel un consens privind schemele de metadate şi formatele fişierelor (TIFF, JPEG, PDF, XML).

Crearea de metadate a devenit o problemă mai urgentă decât digitizarea în sine. Relaţia dintre catalogare şi digitizare este interdependentă. O descriere digitală săracă a resurselor produce riscul ca acestea să nu poată fi localizate

Existenţa unor servicii de asistenţă care oferă recomandări managerilor de proiecte în domeniul digitizării constituie un motiv în plus pentru cooperare şi consolidare a unui format unic, ţinând cont şi de faptul că există o suprapunere considerabilă a tipurilor de asistenţă oferite de diferite instituţii şi acestea includ liste expediate, ateliere, publicaţii, ghiduri despre standarde şi conservare.

Serviciile de asistenţă intervievate consideră că vor avea un rol foarte important în domeniul metadatelor şi a standardelor în viitor.

Structurile finanţatoare şi oportunităţile în domeniul digitizării este un alt subiect analizat din perspectiva aceeaşi fragmentări şi realizări pe scurtă durată. Orice program de digitizare implică mai multe costuri: documentare, pregătire, conversie de date, echipament, resurse umane şi întreţinere. Proiectele sunt, în general, finanţate de bugetele instituţiei, de sponsorizări şi donaţii private. Aşa cum reiese din alegerea standardelor, a tipurilor de materiale digitizate şi a asistenţei oferite toate stau sub semnul lipsei de coordonare, prin urmare şi structurile finanţatoare au aceeaşi soartă. Finanţatorii acoperă anumite sectoare, altele doar muzeele sau bibliotecile sau arhivele. Nu există totuşi o singură sursă autoritară pentru consultarea potenţialilor finanţatori.

Finanţatorii nu intenţionează să coopereze pentru a susţine proiecte majore. Există o relaţie crucială între viitorul digitizării şi viitorul oportunităţilor de finanţare. Managerii de proiecte în acest domeniu sunt îngrijoraţi de situaţia viitoare, întrucât posibilităţile sunt contingente, limitate în funcţie de circumstanţe exterioare procesului, iar întreţinerea resurselor nu este garantată în timp. În lipsa cooperării între finanţatori, există relaţii relativ simbiotice între aceştia şi serviciile de asistenţă.

În ceea ce priveşte proiectul Bibliotecii Digitale lansat de Google, acesta este văzut ca o subminare a tipului de plată pentru furnizarea conţinutului digitizat de către finanţatori-editori intervievaţi de Loughborough. Google pretinde că nu intenţionează să înlocuiască sau să descurajeze finanţarea eforturilor celorlalţi care lucrează la digitizarea colecţiilor de bibliotecă şi speră ca prin gestul lor să atragă atenţia asupra nevoii iniţiativelor pentru realizarea bibliotecilor virtuale în lumea întreagă.

Noile modalităţi de cooperare – dincolo de acţionarii tot mai diverşi (de la Biblioteca Britanică la editori comerciali, trusturi caritabile la consilii de cercetare) – se îndreaptă spre companii precum ProQuest care are ca scop şi expertiză digitizarea, dar căreia îi lipseşte conţinutul şi care poate opera/coopera în baza unui profit. Editorii întâmpină o nouă provocare a fuziunii de genul celei între biblioteci şi companii precum Google pentru digitizare şi furnizare a conţinutului. Un exemplu puternic de model nou de susţinere a cercetării prin finanţarea strategică a digitizării este parteneriatul dintre JISC/Wellcome Trust/Biblioteca Naţională de Medicină în colaborare cu Medical Journals Backfiles, reprezentând un model închegat de expertiză, iniţiativă şi finanţare.

Studiul realizat de Universitatea din Loughborough nu cere strabilirea unei strategii unice pentru finanţarea digitizării în Marea Britanie, ci face propuneri de cooperare în privinţa finanţării cum ar fi parteneriatul public-privat. Lipsa cooperării se observă în toate segmentele procesului de digitizare şi este totuşi remarcabil faptul că s-au înregistrat succese în ciuda schismelor evidente.