You are browsing the archive for Edituri.

Cum o să citim anul viitor?

December 5, 2013 in Biblioteci romanesti, Carti, ebook, Edituri, educatie, eLearning, Lectura, Video

La întrebarea din titlu a răspuns Paul Balogh, un inovator în ale cărții electronice, reprezentant al ReadForward.

Între timp au apărut și rezultatele PISA 2012 și ele nu sunt încurajatoare.

Chiar, noi ca bibliotecari ce răspuns am da întrebării din titlu? Ceea ce e sigur e că anul viitor bibliotecile trebuie să continue să iasă în comunitate și să facă parteneriate cu cei care luptă să promoveze educația, să încurajeze lectura.

Biblioteca digitală (fragmentară) de la metrou se extinde

February 19, 2013 in audio, Biblioteca virtuala, campanie promovare, ebook, Edituri, Proiecte

În august anuțam cu entuziasm lansarea de către Vodafone, împreună cu editura Humanitas, a bibliotecii digitale de la metrou. Pentru cei care doriți să aflați mai multe despre această colecție vă recomand un film realizat de Kosson despre cum se folosește biblioteca din stația de metrou Piața Victoriei.

Colecția s-a extins de curând ajungând la 12 cărți integrale și fragmente din peste 500 de cărți și 10 audio-bookuri. Colecția poate fi accesată gratuit atât la metrou la Victoriei cât și online pe site-ul bibliotecapemobil.ro . În filmul de mai jos, realizat la această relansare, aflăm câte ceva despre aceast proiect, despre autografele digitale, însă, mai important, aflăm cum vede Mircea Cărtărescu schimbările pe care cărțile electronice le produc în lumea literelor.

Bibliotecă digitală de la metrou

August 21, 2012 in audio, Biblioteca virtuala, campanie promovare, ebook, Edituri, Proiecte

Cităm din articolul “Vodafone a lansat prima bibliotecă digitală de la metrou din România” de pe capital.ro

biblioteca pe mobil  Vodafone România, în colaborare cu editura Humanitas, a  lansat prima bibliotecă digitală din România, disponibilă pe pasarela de la staţia de metrou Piaţa Victoriei (M2), pâna la 31 octombrie.

Pasionaţii de lectură vor putea descărca gratuit fascicule din cărţile preferate direct pe telefonul mobil sau pe tabletă, indiferent de reţeaua de telefonie mobilă pe care o folosesc. […]

Odata ajunşi în Biblioteca digitală Vodafone de la staţia de metrou Piaţa Victoriei, tot ce trebuie să facă pasionaţii de carte este să scaneze QR code-ul disponibil pe cotorul cărţii preferate, aflate pe unul dintre “rafturile” bibliotecii. Utilizatorii vor fi, astfel, directionaţi catre un site pe mobil – www.bibliotecapemobil.ro,  de unde vor putea descărca, gratuit, un fascicul din fiecare carte, în format pdf, epub sau audio. […]

Biblioteca digitala Vodafone dispune în total de 49 de titluri de cărţi şi de 10 cărţi audio. Un singur titlu este disponibil pentru descărcare gratuită pe telefonul lor mobil sau pe tabletă, în varianta integrală – e-book-ul Mateiu I. Caragiale – “Sub pecetea tainei”. […]

Din lista autorilor disponibili în “Biblioteca digitală Vodafone” fac parte o serie de scriitori români – Neagu Djuvara, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Constatin Noica, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Radu Paraschivescu, dar şi scriitori străini cum ar fi Amos Oz, Nikos Kazantzakis, Paulo Coelho, C.S Lewis sau Lev Tolstoi.  Cele 10 cărţi audio disponibile în biblioteca digitală sunt:  Ion Creangă; Lev Tolstoi – Cuponul fals; Mateiu I. Caragiale – “Remember”; Milan Kundera – “Morţii vârstnici să cedeze locul morţilor tineri”; Mircea Cărtărescu – “Ruletistul”; Mircea Eliade – “La ţigănci”; Gottfried August Burger – “Aventurile baronului Munchausen”;  Franz Kafka – “Metamorfoza”; Gabriel Liiceanu – “Ce ne facem cu calul negru? Despre caderea în trup, dragoste şi ipocrizie”;  George Topârceanu- “El major şi ea minoră”. Lista completă a cărţilor şi a autorilor din “Biblioteca digitală Vodafone” este disponibilă la adresa:   www. bibliotecapemobil.ro.

Aș fi tare curioasă să văd cum o să arate stătisticile de download la sfărșitul lui octombrie. Era nevoie de un astfel de proiect. Îmi pare rău ca nici o bibliotecă de la noi nu le-a luat-o înainte…

Dacă ajungeți prin Victoriei, așteptă impresii!

 

 

Cea mai recentă apariție editorială a Editurii ANBPR

April 17, 2012 in ANBPR, Bibliografie, Biblioteci publice, Carti, Cercetare, Cultura Informației, Edituri, Management, Noutati

ANBPR anunță lansarea celei mai recente lucrări de specialitate în domeniul biblioteconomic – Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane, autor Dr. Liviu-Iulian Dediu.
Lucrarea de față se adresează, în primă instanţă, bibliotecarilor și managerilor de biblioteci, dar și cadrelor didactice și studenţilor din cadrul facultăților de profil, precum şi funcţionarilor administraţiei care au în responsabilitate organizarea activităţii în biblioteci şi centre infodocumentare.
Mai multe informații puteți găsi aici: http://anbprtraining.wordpress.com/publicatii/.

Despre ACTA

February 7, 2012 in acces deschis, Cenzură, Dreptul de autor, Edituri, legislatie, Proiecte, Video

Textul integral al ACTA în limba română se găsește pe pagina  www.minind.ro/index_acta.html .

Și un video care să explică (mai grafic) despre ce e vorba:

Directory of Open Access Journals

March 25, 2011 in acces deschis, Articole, Baze de date, Dreptul de autor, Edituri, Reviste

Semnalez celor care nu cunosc inca “Directory of Open Access Journals”, http://www.doaj.org/
E un instrument pe care-l gasesc foarte util, de acces gratuit online la revistele stiintifice si academice care au aderat la initiativa Open Access si care prezinta un nivel calitativ garantat .
Organizatia creata pentru a sustine aceasta initiativa si care poarta numele de mai sus, DOAJ, dateaza din 2002 circa si e sustinuta de institutii prestigioase, ca The National Library of Sweden, SPARC (Scholarly Publishing and Academic Resources Coalition), EBSCO Information Services, INASP (International Network for the Availability of Scientific Publications), Swedish Library Association, Open Society Institute.
La sua banca de date, in continua expansiune, include in prezent 6309 reviste peer-reviewed din care 2746 au articolele consultabile full text (circa 539.000 articole). Consultarea este gratuita , intelegand prin asta: lectura, descarcare (download), copiere, difuzare, tiparire (print), cercetare in banca date, link la versiunea in pdf a articolelor in full text, toate acestea fara plata si cu singura obligatie de a cita corect textele si autorii lor. Diferenta de 3000 reviste care nu pot fi consultate full-text se explica prin faptul ca unele instituii stiintifice isi publica revistele prin intermediul editorilor comerciali care nu accepta statutul de open access. Oricum, acestea isi creaza vizibilitate macar prin gratuitatea indicilor si a abstractelor.
Institutiile editoare de reviste stiintifice peer–rewieved care doresc sa devina membri ai organizatiei au de platit o mica taxa anuala: cele individuale 400 euro, consortiile 4000 euro, agregatorii 5.000 euro. Calitatea de membru implica introducerea respectivelor periodice in banca de date, cu acceptarea conditiilor de Open Access. Au avantajul accesului la toate cele 6300 periodice.
Exista si 172 periodice din Romania (pubblicate in engleza si in alte limbi straine, dar si in romana) printre cele care au aderat la DOAJ. Felicitari!
Materialele sunt clasificate in 17 sfere de specialitati:
Agriculture and Food Sciences; Arts and Architecture; Biology and Life Sciences; Business and Economics; Chemistry; Earth and Environmental Sciences; General Works; Health Sciences; History and Archaeology; Languages and Literatures ; Law and Political Science; Mathematics and Statistics; Philosophy and Religion; Physics and Astronomy; Science General; Social Sciences
Technology and Engineering.
Urez buna lectura si studiu bibliotecarilor si utilizatorilor/cititorilor (ca sa nu zic “clientilor”)!

Cărți electronice și dispozitivele lor de citire: azi în librării, mâine în biblioteci

December 9, 2010 in Biblioteca virtuala, Biblioteci romanesti, ebook, Edituri, Lectura, Noutati

În cadrul lansărilor Humanitas ce au loc în această săptămână la BCU București, joi la ora 18 va avea loc lansarea Humanitas Digital. Atunci publicul va afla despre primele ebook-uri Humanitas dar și de primele cititoare electronice Evobook care se vor găsi, am înțeles, în librariile Humanitas. La lansare o să participe Gabriel Liiceanu, Paul Balogh, Liliana Piticas (Evolio), Andreea Bardasu (editiadigitala.ro), Radu Apostoae (bookbyte.ro).

Tot joi de la ora 13 Paul Balogh directorul Humanitas Digital va discuta online cu cititorii Hotnews.ro despre piață de e-bookuri și viitorul lecturii. Cei care doresc, cred că pot să-i mai adreseze întrebări.

Faptul că aveam întreprinzători care investesc în cărți digitale este de lăudat, mai ales că această piață este foarte tânără în părțile mai dezvoltatea ale lumii, deci presupune niște riscuri în plus. Aștept cu mare interes să văd care va fi răspunsul celorlalte edituri mai ales că unele dintre ele ofereau până acum cărți în format electronic fără să facă vânzare e-cititoarelor. Mă gandesc aici mai ales la Polirom care, editură fiind, are o bibliotecă digitală care oferă acces gratuit la colecția ei.

O altă întrebare ar mai fi legată de care vor fi primele biblioteci care vor achiziționa astfel de cititoare de cărți electronice pentru a le împrumuta utilizatorilor lor. Are cineva în plan așa deva?

Biblioteca culturii aromâne

January 2, 2010 in Biblioteca virtuala, Digitizare, ebook, Edituri, Noutati, Proiecte

În speranţa unui an bun pentru noi toti: bibliotecari şi cititori, m-am gândit să vă propun ca prim subiect de discuţie pe blog în 2010, un proiect de suflet,  necesar şi bine făcut.

Proiect Avdhela – Biblioteca Culturii Aromâne www.proiectavdhela.ro este realizat de asociaţia Predania în conformitate cu toate principiile libertăţii de acces la informaţieLansarea proiectului a avut loc la sfârşitul lui noiembrie. El este realizat prin voluntariat.

[Sursa www.proiectavdhela.ro/foto/a15.jpg]

Biblioteca cuprinde materiale digitalizate  care fac parte din tezaurul public naţional după cum se exprimă cei de la Avdhela.  Găsim aici publicate texte, biografii, interviuri care vorbesc despre această cultură  din domenii ca etnologie, istorie, spiritualitate, lingvistica, literatură.  Pagina de media cuprinde deocamdată doar câteva imagini realizate de fraţi Manakia.

După cum spuneam acest proiect este necesar deoarece cultura aromână ar foarte puţine şi răsfirate dovezi ale existenţei ei.  Şi, după cum spune şi Irina Nicolau în lucrările din această bibliotecă, “cine omite să vorbească despre sine rămâne în istorie prin ceea ce găsesc alţii de cuviinţă să consemneze.”

In căutarea cititorilor celebri

December 16, 2009 in Carti, Edituri, Lectura, Noutati, Proiecte, Studii, Utilizatori

Aceasta campanie (comercială?) este iniţiată de Cărtureşti, Ginger Grup, Librăriile Humanitas şi Ministerul Culturii şi Cultelor.  Pe cititoricelebri.ro citim:

Un sondaj realizat la începutul anului 2009 arăta faptul că, în România, se citeşte, în medie, o carte de om pe an. […]

Nu ne-am propus să transformăm România într-o cetate a cititorilor. Asemenea transformări nu vor fi posibile, probabil, niciodată, iar dacă numărul celor pasionaţi de lectură va creşte considerabil, atunci acest lucru se poate întâmpla doar în timp şi prin eforturi personale susţinute de politici instituţionale. Totuşi, dacă vom reuşi, prin această campanie de promovare a lecturii să creştem nivelul lecturii de la „una pe an” la „două pe an”, atunci vom fi reuşit foarte mult.


În cadrul acestei campanii vor avea  loc în următoarele zile discuţii care se anunţă foarte interesante.

Dinamici recente ale consumului de cultură scrisă Joi, 17 decembrie 2009, ora 18.30, Librăria Cărtureşti, Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti.

La discuţii participă:

  • Liviu Chelcea (Centrului de Studii şi Cercetări în domeniul Culturii),
  • Monica Stroe (Centrului de Studii şi Cercetări în domeniul Culturii)
  • Răzvan Penescu (LiterNet)

O carte, o conferinţă, un concert Joi, 17 decembrie 2009, de la orele 18 la sediul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti

Participă Profesorul Neagu Djuvara, formaţia Trei parale şi cercetătorul Andrei Găitănaru.

Practici ale lecturii vineri, 18 decembrie 2009, de la orele 18, Librăria Cărtureşti, Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti.

Participa:

  • Marius Chivu
  • Ana Chiritoiu
  • Bogdan Iancu
  • Andrei Gaitanar

Nevoia de fantastic Vineri, 18 decembrie 2009, ora 20.00, Cafe Verona, str. Arthur Verona, nr. 13, Bucureşti.

Participă:

  • Liviu Radu, scriitor;
  • Michael Hăulică, critic literar şi scriitor;
  • Irina Horea, traducător;
  • Sebastian A. Corn, scriitor;
  • Cătălin Sturdza, publicist.

Vi le recomand cu căldură şi aş vrea tare mult ca cei care voi ajunge la aceste evenimente să ne povestească şi nouă cum a fost.

Biblioteca Naţională la Târgul Internaţional Gaudeamus, 25-29 noiembrie 2009

November 23, 2009 in Biblioteca Nationala, Edituri, Noutati, Reviste

În perioada 25-29 noiembrie 2009, în Pavilionul Central ROMEXPO va avea loc cea de-a XVI-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune. Biblioteca Naţională a României vă invită la standul ei, aflat la nivelul 7.70 stand 361. Vor fi expuse (inclusiv spre cumpărare) o serie de publicaţii editate de BNR: Bibliografia Naţională a României, Revista Bibliotecii Naţionale a României, Informare şi documentare etc. şi vor putea fi vizionate, în format PowerPoint, expoziţiile L’ami lointain: Eugen Ionescu şi generaţia sa şi Pitoresc şi gastronomie: meniu-uri şi dineuri oficiale din perioada interbelică existente în colecţiile speciale ale Bibliotecii Naţionale a României. Cele două expoziţii vor constitui, de altfel, subiectul, unui interviu acordat TVR Cultural, chiar în ziua deschiderii târgului (miercuri, ora 12). Vizitatorii târgului vor putea viziona, de asemenea în format PowerPoint, două materiale privind agenda culturală şi profesională a Bibliotecii Naţionale a României, precum şi agenda editării din anul 2009. (Delia Chiru – Compartimentul Editorial şi de Promovare)