You are browsing the archive for istorie locala.

Termenul se apropie!

March 11, 2013 in Baze de date, Bibliotecari, Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, concurs, finantare, istorie locala

Dragi colegi!

Acest mesaj este pentru cei care nu au avut ocazia să voteze proiectul realizat de bibliotecarii români: “Istoria locala@Biblioteca ta publica”. Votarea se va închide pe 15 martie şi, cu siguranţă, în aceste zile se mai pot aduna câteva voturi importante!

Ce trebuie să faceţi? Să votaţi proiectul nostru şi veţi susţine, astfel, bibliotecile româneşti!

În 2012, cinci biblioteci judeţene: Bihor, Brăila, Cluj, Suceava şi Vâlcea au pornit un proiect greu, frumos şi ambiţios: „Istoria locală@biblioteca ta publică” (Local History@Your Public Library) www.istorielocala.ro. El se adresează tuturor celor care sunt interesaţi de istorie locală, doreşte să vină în sprijinul profesorilor şi al elevilor şi, de fapt, al tuturor cetăţenilor care simt româneşte.

Acest proiect este acum înscris într-o competiţie internaţională alături de multe proiecte din toată lumea şi are mare nevoie de sprijinul tuturor românilor, oriunde ar fi ei. Suntem siguri că există multe proiecte bune în competiţie, dar acesta este românesc şi e realizat de biblioteci!

Votaţi proiectul dedicat identităţii noastre româneşti, aici: http://groups.itu.int/stocktaking/WSISProjectPrizes2013.aspx

Paşii sunt simpli:

–          Vă înregistraţi

–          Intraţi în lista de votare VOTE

–          Căutaţi categoria C15 şi apăsaţi pe butonul portocaliu care se află sub proiectul nostru “Local History@Your Public Library”. Atenţie! Nu se poate vota decât o dată!

Mulţumim şi o părticică din acest proiect vă aparţine odată cu votul pe care l-aţi acordat!

Cu stimă,

Echipa de proiect

www.istorielocala.ro – „pohta ce-am pohtit”

September 5, 2012 in acces deschis, Alfabetizare informationala, istorie locala

Promisiunea din urmă cu aproape o jumătate de an, referitoare la constituirea unui site cu resurse electronice gratuite, privind istoria locală (dar nu numai) este pe cale a se înfăptui. În relativ scurt timp, va avea loc evaluarea finală a proiectului Istoria locala @ biblioteca ta publică, apoi …spor la treabă (nouă, bibliotecarilor) și la căutat informații (“clienților” noștri)!

Prin acest proiect, pe scurt, ne dorim ca în primul rând elevii, studenții și toți cei aflați/implicaţi în procese de educație/ instrucție etc., dar și publicul larg să aibă la dispoziție un “loc” din Internet pe care să-l acceseze liber, unde să vizualizeze și de unde să descarce …ce?
Răspuns: tot ceea ce ține de istoria și, în general, memoria și cunoașterea locală – informații care, până în prezent, au existat/ există doar în u.b. și colecții de bibliotecă pe suporturi tradiționale sau în alte surse de informare, tot tradițíonale; încă o precizare: este vorba despre informații full text, dar și multimedia.

Vrem să aflăm, de ex., cum în ultimul an al domniei lui Hadrian (anul 138), o unitate de arcaşi sirieni (Suri Sagittarii) a construit un castru la capătul sudic al Văii Oltului? Că la “numai” 1250 de ani distanță în viitor (1387-1388) Mircea cel Bătrân ctitorea Cozia, iar peste alte “doar” patru secole, în vremea războiului ruso-austro-turc (1787-1792), mânăstirile vâlcene au fost prădate – ” hoţii nemţeşti şi turci au împuşcat chipurile sfinţilor din paraclis, iar bolniţa a ajunsu grajdu de cai““?

Ne-ar mai interesa ce consemna Paul de Alep când vizita zona Vâlcii de azi ori ce spuneau niște călători străini despre cetatea Oradea (secolele XIII – XVII)? Sau, cumva, să aflăm Istoria Brăilei,  ori Legenda lui Lincig János, judele Clujului? Și, eventual, amănunte despre monumentul istoric “Cetatea de scaun a Sucevei“?

Pentru a găsi orice informație care – sperăm – a fost deja introdusa în www.istorielocala.ro, nu aveti decât sa tastați cuvinte de căutare – orice cuvinte de cautare! – in casuta din dreapta-sus a  site-ului. Ca la Google, spre exemplu, care la interogația “istorie legionari valcea” ne direcționează spre acest rezultat (după cum se observă, in primele returnări avem esența informației căutate, existentă în site-ul nostru  :roll:  ).

 

Istoria locala @ biblioteca ta publica

March 14, 2012 in acces deschis, advocacy, istorie locala

Desi postez eu (cf. diviziunii muncii noastre, hotarata inca din America, eu sunt cu cotcodac-ul :roll:  ), de aceasta data scriu in numele partenerilor in acest proiect, cinci bibliotecari din cinci biblioteci judetene:
– Gabriel Cărăbuş (Suceava), director Biblioteca Judeţeană „Ion C. Sbiera” Suceava
– Corina Ciuraru (Brăila), şef Serviciu „Automatizare”, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila
– Delia Pantea (Oradea), şef Compartiment “Îndrumare metodică”, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor
– Sorina Stanca (Cluj), director Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj
– Valentin Smedescu (Râmnicu Valcea), şef Serviciu „Marketing-Dezvoltare”, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
___________________

Ştim că (şi) în România există bibliotecari preocupaţi de istoria locală şi de funcţiunile pe care trebuie să şi le asume biblioteca publică, legat de istoria locala. Pe ici, pe colo, unde pasiunea/ viziunea şi eforturile unor bibliotecari s-au putut „exprima” mai puţin îngrădite de activităţile curente, bibliotecile publice româneşti încep să devină „memorii vii”, „cronicari”, „tezaurizatori” ai istoriei comunităţilor.
Prin proiectul nostru ne propunem, pe scurt, ca preocuparea pentru istoria locală să balanseze din categoria „excepţiilor” în cea a „regulii” ca fiecare bibliotecă publică să-şi împlinească, prioritar, şi această menire. Pentru început, aceasta se va întâmpla în bibliotecile noastre judeţene, însă am pornit la drum cu speranţa că ne vor urma exemplul şi ni se vor alătura si alţi bibliotecari, din cât mai multe biblioteci. Pentru ei şi pentru că ne dorim ca istoria locală să fie adusă în actualitate pretutindeni în România şi „divulgată” on-line oricui este interesat de ea, intenţionăm să…