You are browsing the archive for legislatie.

Despre Statutul Asociatiei Bibliotecarilor din Romania

March 27, 2014 in Asociatia Bibliotecarilor din Romania, Biblioteci romanesti, Deontologie, legislatie

Continuindu-mi investigatiile privitoare la situatia bibliotecilor romanesti, am senzatia ca ies dintr-o incurcatura si intru in alta. Coincidenta face ca in aceste zile, cind ajunsesem la capitolul “Viata asociativa”, Asociatia Bibliotecarilor din Romania sa-si faca publica preocuparea de a modifica Statutul. Ignorind faptul ca sedinta Consiliului de Conducere in care s-au adoptat primele masuri a avut loc inaintea Craciunului 2013, iar informarea publica a membrilor ABR s-a facut pe la Buna Vestire 2014, am recitit Statutul ABR, votat in 19 martie 2007, comparindu-l cu legislatia in vigoare cu privire la asociatii si fundatii. La prima vedere, PLECIND DE LA PREMISA CA DOCUMENTELE POSTATE PE SITE-UL OFICIAL AL  ABR

http://www.abr.org.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1&Itemid=2&lang=en

SINT IDENTICE CU REPLICA LOR PE HIRTIE, concluzia ar fi ca Statutul Asociatiei Bibliotecarilor din Romania ESTE NUL. Iata argumentele:

 Potrivit art. 6, alin. 1 si 3 din OG nr. 26 / 2000, cu privire la Asociatii si fundatii, actualizata, „Statutul asociaţiei trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute:…  litera d) sediul asociaţiei;

 e) durata de funcţionare a asociaţiei – pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat”. Din Statutul ABR, aceste doua elemente LIPSESC.

In ceea ce priveste sediul, e drept ca in Capitolul IV – Organizare, in art.19 din Statut se afirma ca „Asociatia Bibliotecarilor din România are sediul central în Bucuresti”, dar mentiunea este lipsita de valoare juridica fara adresa postala concreta. 

OG nr. 26 / 2000 stabileste si ca Dovada sediului trebuie sa se faca prin actul de vânzare-cumpărare a imobilului cu destinaţie de sediu, prin contractul de închiriere a spaţiului respectiv ori prin contractul de comodat privind acel spaţiu (dreptul de a folosi spaţiul fără plata unei chirii).

Mai mult, potrivit aceluiasi act normativ, SCHIMBAREA SEDIULUI reprezinta MOTIV OBLIGATORIU DE SCHIMBARE A STATUTULUI. Stim ca ABR a functionat initial in cladirea BCU Bucuresti, iar la putina vreme dupa incetarea mandatului de director al prof. Regneala, s-a mutat in cladirea Bibliotecii Nationale. Art. 33, pct. 3 din OG 26 /2000 stipuleaza ca „despre schimbarea sediului se va face mentiune atit in Registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la grefa judecatoriei vechiului sediu, cit si in cel aflat la grefa judecatoriei noului sediu. In acest scop, o copie a incheierii prin care s-a dispus schimbarea sediului va fi comunicata din oficiu judecatoriei in circumscriptia careia asociatia urmeaza sa-si aiba noul sediu”.

Prin urmare, Statutul ABR fie nu a fost valabil de la inceput, fie nu mai este valabil de cel putin doi ani, adica Asociatia nu este persoana juridica, cu toate consecintele penale care decurg de aici: incasarea si utilizarea cotizatiilor, a donatiilor si sponsorizarilor, beneficierea de unele foloase (fara drept, daca ipoteza mea, bazata pe informatiile publice pe care insasi ABR le furnizeaza pe site-ul propriu este corecta) rezultate din asumarea calitatii de reprezentanti ai Asociatiei in relatiile cu terte parti din tara si din strainatate in toata aceasta perioada. In conexiune cu legalitatea conditionata de sediu, ar fi de stiut daca intre Biblioteca Nationala si Asociatia Bibliotecarilor din Romania exista un contract de inchiriere ori de comodat valabile. 

In fine, ca sa inchei intr-o nota de umor amar, prin raportare la acelasi art. 6, pct. 3, aliniatul c) al OG 26 /2000. as putea spune ca STATUTUL ASOCIATIEI BIBLIOTECARILOR DIN ROMANIA A FOST LIPSIT DE VALABILITATE CHIAR DE LA INCEPUT SI DIN CAUZA ca i-a LIPSIT pina si subpunctul privitor la PIERDEREA CALITATII DE ASOCIAT pe care se incearca a-l statua in aceasta perioada.

De aceea, indraznesc sa rog colegii cu formatie juridica sa verifice daca ipoteza mea este corecta si sa sugereze masurile prin care situatia se poate indrepta. Cu prietenie, Elena Chiaburu.

Coordonarea metodică şi formarea profesională a bibliotecarilor*

August 5, 2013 in ANBPR, Biblioteconomie, dezbatere publica, Informare, legislatie, Marketing cultural, Minister, Practici bune, Standarde

Două dintre cele mai importante atribuţii ale unei biblioteci judeţene sunt coordonarea metodică a bibliotecilor publice din judeţ şi formarea pofesională continuă a bibliotecarilor de la bibliotecile publice din judeţ, inclusiv de la biblioteca judeţeană.

Fără conştientizarea importanţei acestor două atribuţii – de către managementul bibliotecii judeţene şi metodist/metodişti (pe de o parte) şi de către autorităţile judeţene/locale finanţatoare (pe de altă parte) – statutul de bibliotecă „judeţeană” există doar din punct de vedere teoretic. Neîndeplinindu-şi două dintre cele mai importante funcţii ale sale – mai ales că acestea sunt cele care îi dau legitimitate în relaţia cu teritoriul – o astfel de bibliotecă judeţeană se rezumă la a funcţiona ca bibliotecă municipală (a reşedinţei de judeţ). Sigur, o biblioteca “judeţeană” aflată în această situaţie poate fi foarte performantă, poate oferi cele mai moderne şi diversificate servicii pentru publicul de toate vârstele şi îi poate avea înscrişi sau deserviţi sub formă de utilizatori pe aproape toţi cetăţenii municipiului-reşedinţă de judeţ. Însă „judeţeană”, cu adevărat, biblioteca respectivă nu va fi nicio clipă şi nici nu va fi luată în consideraţie ca atare, până nu:
– îşi organizează (înfiinţează, unde este cazul) cadrul în care se realizează coordonarea metodică şi formarea profesională continuă pentru teritoriu
– încadrează/ specializează (dacă dacă este cazul) metodist/metodişti, în funcţie numărul de numărul de localităţi ale judeţului, în care trebuie să funcţioneze tot atâtea biblioteci publice.
Cadrul în care se realizează coordonarea metodică şi formarea profesională continuă. Obiectivele.
În esenţă, primul pas pentru împlinirea dezideratului “coordonarea metodică şi formarea profesională a bibliotecarilor publici din judeţ” constă în înfiinţarea/organizarea Biroului (Compartimentului) de Coordonare Metodică şi Formare Profesională.
Acest birou este constituit din unul sau mai mulţi metodişti, direct implicaţi în urmărirea unor obiective clare:
a)     funcţionarea unei biblioteci publice în fiecare localitate – comună, oraş, municipiu – cum prevede, de altfel, şi Legea bibliotecilor
b)    încadrarea/ formarea, pentru fiecare bibliotecă publică din judeţ, de personal calificat/ în curs de calificare; numărul de bibliotecari este stabilit tot conform Legii bibliotecilor, care se raportează la populaţia comunităţii deservite
c)     susţinerea “cauzei” bibliotecii publice în faţa administraţiei publice locale finanţatoare şi, în general, a autorităţilor
d)    îndrumarea şi evaluarea[**] continuă a bibliotecarilor publici d.p.d.v. metodic şi, în general, din punct de vedere a tot ceea presupune buna funcţionare a unei biblioteci moderne, care înfiinţează şi dezvoltă servicii pe măsura nevoilor comunităţii
e) formarea profesională continuă a bibliotecarilor care activează în bibliotecile publice.
Aria de activitate a personalului Biroului de Coordonare Metodică şi Formare Profesională cuprinde, aşadar:
una bibliotecă județeană şi filialele acesteia (dacă există), cu pre­ci­za­rea că, pentru biblioteca judeţeană şi filialele ei, Biroul de Coordonare Me­todică şi Formare Profesională îşi exercită doar funcţia de formare pro­fe­sio­nală, nu şi de coordonare metodică (aceasta se realizează potrivit organi­gra­mei proprii a bibliotecii judeţene)
X biblioteci municipale şi filialele acestora, dacă există
Y biblioteci orăşeneşti şi filialele acestora, dacă există
Z biblioteci comunale şi filialele acestora, dacă există
Cum obiectivele a), b), c) nu fac obiectul prezentului capitol, ne vom referi în continuare doar la obiectivele d) şi e).
Asistenţa metodică de îndrumare şi evaluare[1]  – obiectivul d)
Activitatea de îndrumare şi monitorizare a bibliotecilor publice, realizată de către Biroul de Coordonare Metodică şi Formare Profesională, pentru bibliotecile publice din judeţ, vizează:
– organizarea cât mai eficientă a serviciilor existente
– asistența şi susţinerea pentru înființarea de servicii noi, adaptate nevoilor comunităţii
– optimizarea funcţionării bibliotecii, în general, inclusiv din punct de vedere al cultivării unei relaţii cât mai funcţionale cu administraţia publică finanţatoare, organizării de activităţi s.a.
– identificarea de indicatori relevanți atât pentru analiza impactului serviciilor bibliotecii, cât şi în vederea înfiinţării de noi servicii, realizării de parteneriate, accesării de programe şi proiecte naţionale şi internaţionale etc.
Efectuarea deplasărilor metodiştilor în judeţ se va organiza astfel încât o bibliotecă să poată fi vizitată, în medie, de cca. 4 ori pe an.
Cu prilejul vizitării fiecărei biblioteci publice, în funcţie şi de situaţia pe care metodistul o cunoaşte foarte bine de la precedenta vizită, vor fi avute în vedere, cu precădere, urmă­toa­rele repere evaluative:
a)       aspectul general al bibliotecii, de la firmă şi intrarea în instituţie, orarul de func­ţionare avizat de primar (ideal ar fi ca acesta să acopere şi câteva ore din week-end) etc., până la dispunerea rafturilor cu cărţi, a mobilerului şi echipa­men­telor IT, microclimat, curăţenie s.a.m.d.
b)       orientarea achiziţiilor de publicaţii în funcţie de structura existentă a colecţiilor, de nevoile utilizatorilor, toate acestea corelate cu normele în vigoare şi bugetul (puterea economică) a comunei/ oraşului
c)     evidenţele pentru: achiziţiile curente de carte şi publicaţii periodice; utilizatorii bibliotecii; unităţile circulate; informaţiile şi referinţele solicitate; nr. vizite la bibliotecă etc.
d)       mijloacele şi procedeele prin care bibliotecarii atrag utilizatorii, stimulează lectura şi, în general, utilizarea informației oferite de bibliotecă, în cadrul comunităţii
e)       organizarea colecţiilor, pornind de la prelucrarea, clasificarea, catalogarea în sistem tradiţional şi electronic a u.b. deţinute de bibliotecă
f)        organizarea şi desfăşurarea activităţilor/ manifestărilor specifice bibliotecii
g)    parteneriatele (relaţiile) bibliotecii cu celelalte instituţii locale, pentru o conlucrare eficientă pe plan administrativ, cultural şi social;
h)    posibilitatea de înfiinţare de (noi) filiale sau puncte de împrumut ale bibliotecii, în satele îndepărtate de centrul localităţii
i)      ponderea utilizării computerelor şi tehnologiei informaţiei în activitatea curentă de bibliotecă (gestiune, corespondenţă etc.) şi în dezvoltarea de servicii pentru public
j)      Pregătirea şi furnizarea datelor statistice şi, în general, a oricăror informatii solicitate de diverse institutii;
k)     Mijloacele prin care instituţia îşi face cunoscută activitatea, atât prin rapoarte şi informări către Consiliul Local şi Primar, cât şi prin modalităţi de adresare către publicul utilizator şi non-utilizator al bibliotecii
Reperele evaluative a) – k) nu vor fi utlizate “egal” şi în acelaşi grad de exigenţă, aşa cum sunt enunţate, în toate bibliotecile publice vizitate de metodist/ metodişti, cu atât mai puţin în cadrul aceleiaşi vizite.
Este firesc să procedăm astfel, întrucât  bibliotecile publice din judeţ, pe de o parte, şi bibliotecarii publici care activează în acestea, pe de altă parte, constituie entităţi deosebit de eterogene. În plus, bibliotecarii sunt influenţaţi covârşitor de factori externi (de ex. primăria, poate conducerea şcolii care găzduieşte biblioteca, posibil şi soţul bibliotecarei, chiar perceptele religioase!) deloc sau greu controlabili. De exemplu – situaţie întâlnită recent – instalarea computerelor furnizate prin programul Biblionet conform programării la o anumită oră (după amiaza) nu s-a putut face din cauza convingerilor religioase care nu-i permiteau bibliotecarei să deschidă biblioteca la acea oră. Este evident că a exercita orice formă de presiune pentru impunerea unui orar de funcţionare a bibliotecii care să contravină religiei bibliotecarei nu trebuie să se întâmple.
La sfârşitul fiecărei vizite într-o bibliotecă publică, metodistul îi va explica bibliotecarului local care sunt “priorităţile zero” pe care trebuie să le aibă în vedere, ce trebuie să înfăptuiască până la următoarea vizită, fixâdu-se totodată termene pentru ceea se poate rezolva relativ uşor  (de ex. firma instituţiei, orarul de funcţionare, reaşezarea mobilierului) şi  orizonturi de timp, pentru cerinţe mai complexe, cum ar fi mutarea bibliotecii într-un sediu nou, extinderea într-un spaţiu adiacent, înfiinţarea unei filiale etc.
În teren – după înfiinţarea Biroului metodic (sau dacă biblioteca judeţeană n-a exercitat nici un fel de infuenţă/ autoritate în teritoriu) – îndrumarea şi evaluarea bibliotecarior  trebuie să înceapă  progresiv, pedagogic, reperele evaluative fiind luate în consideraţie treptat  – “cu linguriţa” – chiar dacă ele au fost/ sunt enunţate şi anunţate, discutate în integralitatea lor, în cadrul întâlnirilor profesionale organizate centralizat, la biblioteca judeţeană.
Formarea profesională continuă a bibliotecarilor care activează în bibliotecile publice – obiectivul e)
Şi pentru înfăptuirea obiectivului “e)” metodistul (metodistul coordonator, în situaţia în care există mai mulţi metodişti) are de urmarit câteva coordonate fără de care reuşita este pusă din start sub semnul întrebării, oricât de mult entuziasm şi bune intenţii ar exista sau ar fi declarat ca existent.
În procesul de formare profesională continuă a bibliotecarilor din judeţ, metodistul (metodistul coordonator, în situaţia în care exită mai mulţi metodişti) cooptează – în funcţie de necesităţi – unul sau mai mulţi traineri acreditaţi CNFPA (prin Programul Biblionet sau nu).
Notă: este  elementar, se subînţelege ca normalitate, însă trebuie menţionate şi următoarele: în întreg procesul de formare profesională continuă, şi metodistul, dar şi trainerul (trainerii) îl vor trata pe bibliotecar ca pe un egal, vor avea tact şi răbdare, nelăsând să transpară în niciun fel atitudini de superioritate sau de altă natură. 
Cu ocazia vizitelor în bibliotecile publice din judeţ, pentru chestiuni punctuale, neconsumatoare de mult timp, metodistul îi va instrui pe bibliotecari ad-hoc, nelăsând rezolvarea unei nevoi de formare „mărunte”, constatate „pe viu”, în seama cursurilor de specialitate sau a sesiunilor de pregătire profesională continuă organizate la nivel centralizat sau pe centre metodologige. De exemplu, dacă un bibliotecar are nevoie de o părere avizată cu privire la o anume atitudine care trebuie adoptată faţă de administraţia locală finaţatoare, încheierea unui parteneriat, întocmirea unui program/afiş etc. ori de o minimă instruire privind realizarea unui album foto online de promovare a bibliotecii sau a unui proiect al ei, metodistul nu va ezita să ofere cele mai bune sfaturi. Este recomandabilă mai ales învăţarea practică, non-formală (din experienţa noastră, aceasta s-a dovedit de departe cea mai eficientă).
Dar astfel de lucruri nu se rezolvă doar în timpul vizitelor metodistului în teritoriu, interacţiunea metodist-bibliotecar din judeţ este permanentă şi este de neimaginat o corectă coordonare metodică, fără ca metodistul să aibă datele de contact ale tuturor bibliotecarilor (telefon mobil şi e-mail). De asemenea, toţi bibliotecarii din judeţ trebuie să aibă datele de contact ale metodistului, care trebuie să-şi asume obişnuinţa de a fi sunat şi de a i se solicita sprijinul. Legat de aceasta şi de o corectă abordare relaţiei bibliotecă judeţeană – administraţie locală finanţatoare de bibliotecă, este tot de neimaginat un metodist care nu are numerele de telefon mobil ale primarilor din judeţ şi nu cultivă o relaţie de bună colaborare cu aceştia. Se înţelege că, după alegeri, primarii noi trebuie abordaţi cu prioritate, face-to-face, de către metodist, trebuie asiguraţi de sprijinul bibliotecii judeţene pentru biblioteca publică a localităţii lor etc. etc., noii aleşi fiind astfel obişnuiţi încă din start cu normalitatea ca metodistul să-i abordeze direct în orice chestiune ce ţine de buna funcţionare a bibliotecii locale, de formarea profesională continuă a bibliotecarului s.a.m.d.
Întrucât de pe urma fiecărei vizite într-o bibliotecă şi a fiecărei interacţiuni cu biblio­te­carii reies nevoi de formare profesională a acestora, datele constatate sunt consemnate, centra­lizate, analizate şi stau la baza programelor anuale sau multi-anuale de formare profesională continuă.
În baza constatării nevoilor de formare ale bibliotecarilor din judeţ – mai eficient decât metodistul, nimeni nu poate constata şi evalua nevoile de formare ale bibliotecarilor (nici nu este îndrituit, d.p.d.v. legal, altcineva) – se conturează cea mai eficientă modalitate prin care nevoile de formare sunt rezolvate.
În funcţie de mai mulţi factori – printre care numărul de potenţiali cursanţi, disponibilitatea acestora pentru un anume program (de câteva ore sau mai multe zile), posibilităţile de facto legate de locaţie, logistică, eventuale costuri pentru materiale, suporturi de curs etc. – metodistul organizează cursuri sau sesiuni de formare/ actualizare a cunoştinţelor în cea mai adecvată formă pe care o consideră de cuviinţă.
Cursurile şi sesiunile de formare profesională pot fi organizate la biblioteca judeţeană şi/ sau pe centre metodologice. Cele mai bune practici ne-au arătat că sesiunile de formare organizate în biblioteci dintr-o zonă (prin rotaţie) pot fi foarte eficiente, duc la excelente schimburi de experienţe, contribuie la diseminarea de reuşite pe anume componente ale activităţilor specifice bibliotecarilor, iar cei mai buni bibliotecari pot fi folosiţi ca resursă şi exemplu de succes (care convinge, poate, mai mult decât orice metodist sau trainer). Astfel de practici contribuie, în plus, la declanşarea unui soi de „competiţie” benefică între bibliotecari şi îi relevă, de asemenea, pe cei mai buni în anume domenii de interes (hobby sau măcar preocupare personală): conservarea patrimoniului material şi imaterial, promovarea istoriei locale, tradiţiilor, ecologismului, alimentaţiei sănătoase etc.
Cursurile şi sesiunile de formare profesională continuă a bibliotecarilor publici din judeţ sunt cuprinse în strategia de dezvoltare  a instituţiei, în planurile multianuale şi anuale şi sunt organizate, de asemenea, ori de câte ori se impune aceasta sau când se obţin eventuale finanţări/ sponsorizări în acest scop.
În toate cazurile, cursurile şi sesiunile de formare profesională continuă sunt anunţate în timp util de către Biroul (Compartimentul) de Coordonare Metodică şi Formare Profe­sio­nală şi publicate pe pagina electronică oficială a bibliotecii judeţene.
La cursurile şi sesiunile de formare profesională sunt cooptaţi, fireşte, şi bibliotecarii de la biblioteca judeţeană, în funcţie de nevoile lor de formare.
Dat fiind specificul profesiei, cu atât mai mult în cazul bibliotecilor moderne, în care IT-ul şi Internetul au roluri din ce în ce mai însemnate, nu există şi nu pot exista reguli stricte în privinţa formării profesionale continue (“cap-coadă”) a unui bibliotecar; nimeni nu poate susţine, cu argumente de necombătut, că un bibliotecar (mai ales unul începător) trebuie să înveţe întâi “a”-ul alfabetului profesiei, şi abia apoi literele “b”, “c”, “d”.  Însă principii, chiar ferme, în acest sens există şi trebuie să existe: aşa cum, până de curând, era de neimaginat un bibliotecar nefamiliarizat cu CZU şi cu “Bazele biblioteconomiei”, bibliotecarul zilelor noastre nu poate funcţiona fără cunoştinţe, abilităţi şi deprinderi dintre cele mai diverse, între acestea capacitatea de bun strateg, organizator, comunicator (inclusiv în new media) figurând la loc de cinste.
Pentru o cât mai corectă conştientizare a imperativelor care trebuie să guverneze formarea profesională a bibliotecarilor, recomandăm  documentul IFLA “Dezvoltarea profesională continuă a bibliotecarilor: principii şi acumularea celei mai bune experienţe”, tradus in 2008 de Lia Sabău:

Dezvoltarea profesională continuă a bibliotecarilor: Principii şi acumularea celei mai bune experienţe

Introducere
Calitatea serviciilor asigurate de biblioteca publică şi de instituţiile de ştiinţa informaţiei pentru publicul larg depinde de experienţa angajaţilor acestora. Schimbarea constantă a nevoilor societăţii, tehnologiile în continuă evoluţie şi dezvoltarea cunoştinţelor profesionale cer stringent ca cei ce oferă informaţia să îşi mărească orizontul de cunoaştere şi să îşi îmbunătăţească deprinderile prin învăţare continuă. Aşa cum se menţionează în Manifestul Bibliotecilor Publice al IFLA/UNESCO din 1994 – http://www.ifla.org/VII/s8/unesco/eng.htm:
„Bibliotecarul este un intermediar activ între utilizatori şi sursele de informare. Educaţia profesională continuă a bibliotecarului este indispensabilă pentru asigurarea celor mai bune servicii de bibliotecă”.
Cele mai profesioniste servicii oferite de bibliotecă depind de buna pregătire şi instruirea continuă a personalului acesteia, astfel încât calitatea oportunităţilor educaţionale curente este de interes vital pentru bibliotecari. Acest document stabileşte principiile care trebuie să asigure o dezvoltare profesională continuă de o înaltă calitate a personalului unei biblioteci. Acest document a fost dezvoltat de către Departamentul de Dezvoltare Profesională Continuă şi Învăţare la Locul de Muncă (Continuing Professional Development and Workplace Learning Section, CPDWL) al IFLA, cu ajutorul membrilor săi şi al fondurilor pentru mici proiecte acordate de IFLA.
Principii de bază
Responsabilitatea educării şi dezvoltării profesionale continue revine persoanelor fizice, instituţiilor angajatoare, asociaţiilor profesionale şi programelor de invăţămant în domeniul biblioteconomiei si ştiinţei informării. Declaraţiile referitoare la resursele umane şi la etica profesională trebuie să recunoască obligaţia garantării avantajelor şi accesului personalului din domeniul biblioteconomic/ştiinţei informării la oportunităţile de învăţare continuă.
Cea mai bună experienţă necesită existenţa următoarelor:
1. Evaluarea periodică a nevoilor de învăţare
2. Gamă largă de oportunităţi de învăţare, atât formală, cât şi informală; oferte precise făcute în mai multe formate şi destinate să vină în întâmpinarea unor nevoi clare, în module structurate pentru acoperirea subiectelor de la nivel introductiv până la cel avansat.
3. Spirit organizaţional şi managerial din partea celor delegaţi să se ocupe de dezvoltarea profesională şi educarea continuă a personalului, oameni care să aibă experienţă în educarea continuă a adulţilor.
4. Diseminarea largă a informaţiei privind educarea continuă şi a surselor de informaţie, descrise în mod clar.
5. Activităţi legate de educarea continuă, care: să includă obiective legate de învăţare aliniate unor nevoi clare; să urmeze principiile proiectului de instruire şi a teoriei învăţării; să selecteze instructori de curs pe baza cunoştinţelor acestora în domeniu şi a abilităţilor lor de predare; să aibă mereu în vedere transferul de cunoştinţe şi feedback-ul.
6. Documentare substanţială vizavi de participarea persoanelor fizice la procesul de învăţare şi recunoaşterea învăţării continue în procesul de angajare şi în cel al luării deciziilor de promovare.
7. Un minim de 0,5 până la 1% din bugetul instituţiei alocat dezvoltării profesionale, după cum se menţionează în Serviciile de bibliotecă publică: liniile directoare IFLA/UNESCO pentru dezvoltare http://www.ifla.org/VII/s8/proj/publ97.pdf
8. Aprox. 10% din orele de muncă să fie asigurate atât pentru participarea la workshop-uri/ateliere de lucru, conferinţe, învăţare la locul de muncă şi alte activităţi educaţionale, cât şi pentru proiecte de învăţare informală.
9. Evaluarea ofertelor şi programelor de educaţie continuă şi de dezvoltare profesională.
10. Un program de cercetare care să evalueze starea DPC (Dezvoltării Profesionale Continue) şi care să examineze eficacitatea şi rezultatele educării continue şi a programelor de dezvoltare profesională continuă.
Mai jos, se regăsesc pe scurt formulările din literatura de specialitate şi din discuţiile pe larg purtate pe marginea fiecăruia dintre principiile enumerate:
1. Cea mai bună experienţă necesită o evaluare periodică a nevoilor de învăţare pentru atingerea performanţei, în care să se implice atât angajaţii, cât şi conducerea instituţiei, toate acestea însoţite de obiective şi ţeluri organizaţionale. Totodată, procesul de dezvoltare profesională trebuie să funcţioneze în vederea creşterii şi îmbunătăţirii atât a calităţilor personale, cât şi a celor profesionale, dacă domeniul urmează să devină un potenţial serviciu pus în slujba societăţii. În consecinţă, persoane fizice, instituţii şi asociaţii profesionale – toate poartă responsabilitatea evaluării periodice a nevoilor de învăţare.
2. Cea mai bună experienţă presupune ca cei responsabili cu asigurarea programelor de educaţie continuă (EC) sau studiu şi dezvoltare la locul de muncă să creeze sau/şi să pună la dispoziţie o gamă largă de activităţi şi produse destinate să vină în întâmpinarea nevoilor de învăţare legitime. Formele şi gradele de complexitate trebuie să varieze suficient de mult pentru a se putea plia diferitelor stiluri de învăţare şi nevoilor proprii, nivelurilor de la începător la avansat. Trebuie luate în considerare atât diferenţele culturale şi lingvistice, cât şi cele legate de fusul orar şi de locul desfăşurării. Resursele de învăţare – cum sunt colecţiile profesionale, procesul de îndrumare şi de instruire – trebuie să fie puse la dispoziţie la locul de muncă, iar personalul să aibă acces la îndrumarea, planificarea şi implementarea agendelor de dezvoltare profesională individuală.
3. Cea mai bună experienţă necesită dăruire managerială; politici oficiale care explică în detaliu ceea ce se aşteaptă din partea atât a personalului, cât şi din cea a organizaţiei în conformitate cu CPDWL; coordonatori de pregatire a dezvoltării personalului care să fie sprijiniţi de administraţie şi care să aibă experienţă în a construi şi a aplica programele.
4. Cea mai bună experienţă necesită ghiduri spre portaluri de învăţare, centre de schimburi de informaţii pentru EC, liste electronice de discuţii şi alte surse de informare despre cursuri, produse educaţionale, conferinţe şi alte oportunităţi de învăţare care pot fi diseminate uşor şi peste tot, printr-o varietate întreagă de canale. Cursanţii trebuie să se poată conecta la resursele potrivite printr-o reţea internaţională de centre de schimburi de informaţii şi de funcţii consultative. Activităţile educative trebuie descrise foarte precis, în ideea: nevoii de cunoştinţe preliminare; accesului la informaţie şi la tehnologia comunicaţiei, si, după caz; a rezultatelor scontate; costurilor; etc.
5. Cea mai bună experienţă are nevoie ca ofertele formale în ceea ce priveşte EC să fie prezentate de experţi în domeniu care, de asemenea, să fie şi buni instructori. Sistemele DPC trebuie să asigure şi oportunităţi de instruire a instructorilor. Angajatorii trebuie să depună mai multe eforturi în asigurarea unui mediu în care personalul să fie încurajat să aplice ceea ce a învăţat.
6. Cea mai bună experienţă garantează beneficiarilor de EC formală că participarea lor la cursuri este verificată şi înregistrată (folosind, de exemplu, unităţile de credit pentru educaţie continuă ale Asociaţiei Internaţionale pentru Educaţie si Pregătire Continuă (International Association for Continuing Education and Training–IACET). Personalul trebuie încurajat să îşi creeze portofolii pentru a-şi atesta preocuparea pentru învăţătură, atât formală, cât şi informală. Atunci când iau decizii ce privesc personalul, angajatorii trebuie să ia în considerare eforturile angajaţilor pentru a-şi dezvolta deprinderile şi cunoştinţele.
7. Cea mai bună experienţă necesită alocarea unui procentaj adecvat din bugetul instituţiei pentru dezvoltarea personalului. Cât de „adecvat” este acesta variază în funcţie de gama de nevoi şi de circumstanţe dintr-o situaţie dată. 2% din bugetul alocat pentru personal pare un obiectiv rezonabil, în cazurile în care cheltuielile pentru dezvoltarea personalului nu sunt specificate în mod consecvent.
8. Cea mai bună experienţă are nevoie ca angajatorii să acorde personalului timp liber cu plată pentru ca aceştia să poată participa la conferinţe şi workshop-uri/ateliere de lucru care au relevanţă pentru munca pe care o desfăşoară şi, de asemenea, să le permită ca o parte din timpul petrecut la locul de muncă să o dedice studiului. Un minim de 10% din orele de muncă ar putea fi alocate pentru aceasta.
9. Cea mai bună experienţă necesită ca cei care asigură EC să primească şi un feedback de la cei pe care îi instruiesc, şi asta nu numai la încheierea evenimentelor legate de EC, ci şi prin efectuarea de evaluări periodice ulterioare, pentru a determina efectul pe care l-a avut EC în practică. Rezultatele evaluării trebuie folosite pentru îmbunătăţirea ofertelor viitoare în domeniul EC şi, de asemenea, trebuie să aibă un rol important în mijlocirea evaluărilor necesităţilor din domeniu. Programele DPC din cadrul instituţiilor şi organizaţiilor necesită, şi ele, evaluări periodice ale eficienţei şi a conducerii acestora.
10. Cea mai bună experienţă necesită existenţa unor studii relevante privind practicile cele mai de succes pentru dezvoltarea profesională, coroborate cu evaluarea calităţii instituţiilor participante. Asemenea studii trebuie să promoveze modalităţi de înţelegere şi de aplicare a unei DPC eficiente şi să poată justifica resursele cheltuite în acest scop. Efectuarea unor asemenea studii trebuie să beneficieze de cooperarea şi sprijinul unui grup reprezentativ de instituţii internaţionale, iar rezultatele să fie diseminate pe scară largă.

 


[*] Modesta mea propunere de conţinut pentru “Ghidul metodistului” (nu am stabilit încă titlul final al produsului), la care lucrăm în cadrul Grupului Impact. Fac precizarea că rândurile de mai sus au avut ca bază de pornire o structură (de “ghid”) a cărei origine va fi anunţată la momentul oportun. Mulţumiri anticipate pentru orice îmbunătăţire a ideilor şi formulărilor!
[1] În acest capitol tratăm „evaluarea” doar în vederea stabilirii nevoilor de formare.

Despre ACTA

February 7, 2012 in acces deschis, Cenzură, Dreptul de autor, Edituri, legislatie, Proiecte, Video

Textul integral al ACTA în limba română se găsește pe pagina  www.minind.ro/index_acta.html .

Și un video care să explică (mai grafic) despre ce e vorba:

Rezultate finale sondaj online (7-30 septembrie 2010) – detalii

October 12, 2010 in legislatie

Pentru a mări suspansul, încă nişte detalii legate de sondaj

1. Chestionarul utilizat

· Pentru realizarea chestionarului am folosit site-ul specializat SurveyMonkey http://www.surveymonkey.com
· La alcătuirea lui am pornit de la ideea că, pentru a beneficia de atenţia potenţialilor respondenţi, nu este suficient că atinge probleme de interes, ci trebuie să fie clar, concis şi să nu abuzeze de colectarea de date personale (cu atât mai mult cu cât verificarea exactităţii lor este imposibilă).
· Deşi, prin solicitarea părerii în legătură cu câteva propuneri legislative, experimentul îmbracă forma unui sondaj de opinie, scopul fundamental a fost acela de a sensibiliza opinia publică din biblioteci în legătură cu chestiunile puse în discuţie, din dorinţa de a găsi aderenţi, ceea ce îi imprimă şi un caracter de campanie legislativă.

2. Întrebările

· Chestionarul a cuprins patru propuneri legislative, cu răspuns unic, de ales din cele trei variante oferite: „sunt de acord/nu sunt de acord/nu ştiu”. Aceste răspunsuri au fost luate în calcul la stabilirea procentajelor. Pentru a da respondenţilor posibilitatea de a-şi justifica răspunsurile, am creat câte o casetă de comentarii, evaluată separat, fără să altereze caracterul închis al întrebărilor, ceea ce respondenţii au înţeles pe deplin, alegând cu toţii una dintre cele trei variante posibile. O a cincea întrebare a vizat tipul de instituţie în care lucrează respondenţii, necesară pentru a avea măcar o imagine a distribuirii răspunsurilor, din acest punct de vedere.

· Cele 4 propuneri au fost:
1.Dat fiind faptul că s-a reînfiinţat învăţământul superior biblioteconomic, este cu totul nefiresc să se perpetueze practica angajării la bibliotecă pe posturile cu studii superioare a absolvenţilor de orice profil de învăţământ superior (lucru justificat atâta timp cât nu exista învăţământ de specialitate). Nu numai că reprezintă o concurenţă neloială pentru învăţământul superior biblioteconomic, trei ani de studii fiind „echivalaţi” cu două module de pregătire postuniversitară, ci aduce şi un prejudiciu de imagine profesiei, în sensul că oricine poate deveni în cel mai scurt timp bibliotecar, ceea ce implică faptul că exercitarea profesiei noastre nu presupune calităţi specifice. Nu poţi deveni în acest fel nici profesor, nici jurist, nici economist, nici medic etc. Această problemă se poate rezolva prin impunerea existenţei studiilor biblioteconomice superioare la angajarea pe postul de bibliotecar cu studii superioare, de acum înainte. Dacă există temerea deficitului de cadre, să se poată angaja din alte specialităţi, cu condiţia existenţei unui masterat în biblioteconomie. (Cred că ar merita consultată practica din alte ţări europene în domeniu.)
2. În condiţiile schimbărilor accelerate în domeniul gestionării informaţiilor, este necesară introducerea obligativităţii frecventării unui curs de specializare/perfecţionare la un interval de cel puţin 4 ani, prin consens bibliotecar/manager, oferta de cursuri urmând a fi realizată de CPP şi de organizaţiile profesionale ale bibliotecarilor.
3. La acreditarea formelor de învăţământ superior biblioteconomic, o condiţie obligatorie să fie obţinerea avizului organizaţiilor profesionale ale bibliotecarilor. În acest fel, s-ar putea evita decalajul între programa de studii şi necesităţile faptice reale şi s-ar putea realiza o mai bună armonizare a aspectelor teoretice cu cele practice, printre mult altele
4. Introducerea unei diferenţe terminologice între bibliotecarii cu studii superioare şi cei cu studii medii după modelul: tehnician, asistent, contabil, învăţător vs. inginer, medic, economist, profesor. (Bibliotecar secund, sub-bibliotecar, asistent bibliotecar, sunt câteva variante, cred că se poate găsi o denumire unanim acceptată.)

· Deşi prima şi a patra întrebare sunt formulate într-un mod persuasiv, prin paralela pe care o fac cu situaţiile general acceptate în alte sectoare profesionale, ele au întrunit scoruri mai scăzute de acceptare, de 73.9%, respectiv 76.8% şi au suscitat cele mai multe comentarii, 110, respectiv 78.

3. Respondenţii

· La chestionar au răspuns 717 persoane, după cum urmează:

adică:
bibliotecă comunală – 162 bibliotecari – 22.6% din totalul respondenţilor
orăşenească, municipală – 73 – 10.2%
bibliotecă judeţeană – 259 – 36.1%
Biblioteca Naţională – 28 – 3.9%
bibliotecă şcolară – 86 – 12.0%
bibliotecă universitară – 63 – 8.8%
Biblioteca Academiei – 7 – 1.0%
alte – 39 – 5.4%
Total – 717 – 100%

· Deşi singura informaţie solicitată a fost tipul de loc de muncă în care îşi desfăşoară activitatea respondentul, pot fi deduse câteva trăsături pentru un minim portret robot al celor care au completat chestionarul.
· Ca apartenenţă, cei 717 respondenţi, conform propriilor declaraţii, sunt:
68.9% – 494 persoane – biblioteci publice
20.8% – 149 persoane – biblioteci din învăţământ
4.9% – 35 persoane – biblioteci naţionale
5.4% – 39 persoane – alte
· În jur de 70% provin din mediul urban.
· Ce au în comun aceste persoane? În primul rând este evident că au la dispoziţie computere, sunt familiarizate cu utilizarea acestora şi sunt conectate la internet. În al doilea rând, manifestă interes faţă de chestiunile privitoare la profesia de bibliotecar şi au disponibilitatea de a se implica, atât prin completarea chestionarului, cât şi prin trimiterea lui mai departe. Frecventează bloguri de specialitate (ANBPR, ProLibro şi altele care preiau date de pe acestea două) sau lista de discuţii Biblos, ceea ce relevă un interes suplimentar pentru profesie, dorinţa de comunicare şi informare. Cei care au intrat în posesia chestionarului pe cale indirectă, sunt conectaţi cu colegi bibliotecari cu care fac schimb de mesaje electronice, inclusiv pe teme profesionale.

4. Cum s-a propagat chestionarul

· Chestionarul a fost lansat marţi, 7 septembrie, simultan, pe blogul grupului ProLibro, pe lista de discuţii Biblos şi din propria căsuţă poştală (cca. 30 de destinatari). Vineri, 10 septembrie, a fost postat pe blogul ANBPR. Chestionarul a putut fi accesat timp de 24 de zile, în intervalul 7 – 30 septembrie 2010,după care a fost închis.
· Am reprimit mesajul o singură dată, după o săptămână, în 14 septembrie (m-am aşteptat la mai multe intersectări şi suprapuneri), din sursă practic necunoscută, de unde şi ideea că în mediul bibliotecăresc există canale de comunicare în cascadă, pe o reţea destul de întinsă.
· Sursa de informare asupra chestionarului au fost, în primă etapă, blogurile menţionate, la care s-au adăugat trimiterile din aproape în aproape.
· Au fost semnalate două situaţii aparte:
– un răspuns în care se specifică „Răspunsurile noastre sunt formulate în urma consultării majorităţii colegilor din Biblioteca Judeţeană şi din bibliotecile din reţea.”, deci un vot care face cât câteva zeci şi, de asemenea un indiciu că problemele au stârnit interesul
– o situaţie în care a intervenit o relaţie oarecum de îndrumare/subordonare în retrimiterea chestionarului, aceea de metodist-bibliotecar comunal
· În ceea ce priveşte evoluţia numerică a acumulării răspunsurilor, am făcut câteva măsurători prin sondaj, care pot ajuta la formarea unei imagini de ansamblu:


· Se observă că, pe săptămâni, evoluţie este descendentă:
– prima săptămână – 471 răspunsuri,
– săptămâna a doua – 275
– a treia săptămână – 41
– a patra săptămână (pe parcursul a două zile) – 30.
· Ziua cu cele mai multe răspunsuri a fost luni, 13 septembrie 2010 – 123 răspunsuri. Presupun că are o legătură directă cu faptul că vineri, 10 septembrie, sondajul a apărut pe blogul ANBPR. După primele zile de acumulare intensă şi oscilantă de răspunsuri, diagrama intră lent într-o pantă descrescătoare, destul de lină, cu o medie în jurul a 8 răspunsuri/zi. O uşoară revigorare în ultimele două zile, o bănuiesc a fi legată de un schimb de mesaje pe această temă pe ProLibro.
· Reproduc un grafic imperfect. (Din cauza întreruperilor în monitorizare, valorile de la dreapta intervalelor de discontinuitate trebuie distribuite pe zilele de întrerupere) care îmi dă o imagine neaşteptată. Sinceră să fiu, bănuiam o distribuţie în genul clopotului lui Gauss. În schimb, graficul este oscilatoriu, urmând desfăşurarea încâlcitei reţele de e-mailuri prin care a circulat. Punctul în care e-mailul ajunge în centre cu mare putere de difuzare este urmat de momentele de respiro necesare completării sondajului şi trimiterii acestuia mai departe. Imaginea cea mai apropiată pe care mi-o sugerează este aceea a unei electrocardiograme. Încet, încet, cu pulsaţii din ce în ce mai mici, inima încetează să bată i.e. chestionarul să se mai propage, să prezinte interes. Sau, se desfăşoară asemănător undelor circulare, din ce în ce mai vagi, care se propagă pe suprafaţa unei ape liniştite.

Primele rezultate ale sondării online a opiniei bibliotecarilor…

October 11, 2010 in legislatie

Pentru că pe blogul ProLibro a început totul, cu mesajele Cine poate fi bibliotecar în România? şi urmarea Ai o propunere legislativă, ce faci cu ea? şi aici a fost lansat chestionarul, tot aici fac cunoscute şi primele rezultate pe care le voi furniza, aşa cum am promis, asociaţiilor noastre profesionale.

Sper că mi-am luat toate precauţiile pentru a nu fi greşit înţeleasă.
Iată mesajele pe care le voi trimite, cu speranţa că vor determina o luare în discuţie a problemelor ridicate.

Prolog:
Stimate Doamne,
Stimaţi Domni,
În fişierul anexat acestui mesaj se găsesc datele obţinute în urma sondării online a opiniei bibliotecarilor, în perioada 7-30 septembrie a.c., în legătură cu oportunitatea unor modificări legislative privind pregătirea profesională.

Pentru cei care nu cunosc istoricul experimentului, fac următoarele precizări:
– Pornind de la ideea că, pentru îmbunătăţirea statutului şi percepţiei sociale a profesiei, ar fi utile câteva modificări legislative, am făcut patru propuneri pe care le-am înaintat comisiilor de specialitate din ABR şi ANBPR, ca fiind organismele abilitate să aprecieze oportunitatea lor;
– Pentru că totul s-a conturat frecventând blogul grupului ProLibro şi prin conversaţii în mediul electronic – lumea poll-urilor, a lui „people like this/don’t like this”, în timpurile Web 2.0 (la noi) care presupun participare, implicare, răspuns, colaborare – ideea realizării unui chestionar online, prin care să obţin cât mai multe păreri în legătură cu aceste propuneri a fost inevitabilă (cu atât mai mult cu cât există pe Web o bogată ofertă de site-uri specializate);
– Dat fiind faptul că participarea la chestionar, în sine, presupune apartenenţa la un grup privilegiat de bibliotecari (calculator, conexiune internet, frecventarea site-urilor de specialitate etc.) şi că, odată lansat chestionarul, nu există un control al configurării grupului de respondenţi, rezultatele obţinute nu pot fi extinse la întreaga masă de bibliotecari;
– Aceastea fiind zise, misiunea mea a luat sfârşit, deoarece am epuizat toate căile de acţiune în favoarea acestei campanii. Mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit, care au avut amabilitatea să completeze chestionarul şi, bineînţeles, celor care au scris pe această temă, ajutându-mă astfel să-mi conturez mai bine ideile.
– S-au acumulat 717 răspunsuri complete, însoţite de 303 comentarii. Pentru cei interesaţi, în câteva zile voi putea pune la dispoziţie o versiune mai amănunţită, cu prezentarea comentariilor făcute de respondenţi.
– Sper ca parcurgerea lor să convingă organismele abilitate că problemele ridicate prezintă interes şi merită luate în discuţie. Deci:

Rezultate finale sondaj (7-30 septembrie 2010)

S-au înregistrat 717 răspunsuri (însoţite de 303 comentarii), după cum urmează:
Tip de bibliotecă – Procent – Nr. bibliotecari
bibliotecă comunală – 22.6% – 162
orăşenească, municipală – 10.2% – 73
bibliotecă judeţeană – 36.1% – 259
Biblioteca Naţională – 3.9% – 28
bibliotecă şcolară – 12.0% – 86
bibliotecă universitară – 8.8% – 63
Biblioteca Academiei – 1.0% – 7
alte – 5.4% – 39
TOTAL – 100% – 717

Prima întrebare:
1. Dat fiind faptul că s-a reînfiinţat învăţământul superior biblioteconomic, este cu totul nefiresc să se perpetueze practica angajării la bibliotecă pe posturile cu studii superioare a absolvenţilor de orice profil de învăţământ superior (lucru justificat atâta timp cât nu exista învăţământ de specialitate). Nu numai că reprezintă o concurenţă neloială pentru învăţământul superior biblioteconomic, trei ani de studii fiind „echivalaţi” cu două module de pregătire postuniversitară, ci aduce şi un prejudiciu de imagine profesiei, în sensul că oricine poate deveni în cel mai scurt timp bibliotecar, ceea ce implică faptul că exercitarea profesiei noastre nu presupune calităţi specifice. Nu poţi deveni în acest fel nici profesor, nici jurist, nici economist, nici medic etc. Această problemă se poate rezolva prin impunerea existenţei studiilor biblioteconomice superioare la angajarea pe postul de bibliotecar cu studii superioare, de acum înainte. Dacă există temerea deficitului de cadre, să se poată angaja din alte specialităţi, cu condiţia existenţei unui masterat în biblioteconomie. (Cred că ar merita consultată practica din alte ţări europene în domeniu.)

Total răspunsuri: 717
sunt de acord – 530 – 73.9%
nu sunt de acord – 161 – 22.5%
nu ştiu – 26 – 3.6%
Comentarii: 110

A doua întrebare:
2. În condiţiile schimbărilor accelerate în domeniul gestionării informaţiilor, este necesară introducerea obligativităţii frecventării unui curs de specializare/perfecţionare la un interval de cel puţin 4 ani, prin consens bibliotecar/manager, oferta de cursuri urmând a fi realizată de CPP şi de organizaţiile profesionale ale bibliotecarilor.

Total răspunsuri: 717
sunt de acord – 666 – 92.9%
nu sunt de acord – 31 – 4.3%
nu ştiu – 20 – 2.8%
Comentarii: 72

A treia întrebare:
3. La acreditarea formelor de învăţământ superior biblioteconomic, o condiţie obligatorie să fie obţinerea avizului organizaţiilor profesionale ale bibliotecarilor. În acest fel, s-ar putea evita decalajul între programa de studii şi necesităţile faptice reale şi s-ar putea realiza o mai bună armonizare a aspectelor teoretice cu cele practice, printre mult altele

Total răspunsuri: 717
sunt de acord – 619 – 86.3%
nu sunt de acord – 33 – 4.6%
nu ştiu – 65 – 9.1%
Comentarii: 43

A patra întrebare:
4. Introducerea unei diferenţe terminologice între bibliotecarii cu studii superioare şi cei cu studii medii după modelul: tehnician, asistent, contabil, învăţător vs. inginer, medic, economist, profesor. (Bibliotecar secund, sub-bibliotecar, asistent bibliotecar, sunt câteva variante, cred că se poate găsi o denumire unanim acceptată.)

Total răspunsuri: 717
sunt de acord – 76.8% – 551
nu sunt de acord – 14.9% – 107
nu ştiu – 8.2% – 59
Comentarii: 78

Propuneri legislative privind pregătirea profesională a bibliotecarilor

September 1, 2010 in legislatie

1. Dat fiind faptul că s-a reînfiinţat învăţământul superior biblioteconomic, mi se pare cu totul nefiresc să se perpetueze practica angajării la bibliotecă pe posturile cu studii superioare a absolvenţilor de orice profil de învăţământ superior (lucru justificat atâta timp cât nu exista învăţământ de specialitate). Nu numai că reprezintă o concurenţă neloială pentru învăţământul superior biblioteconomic, trei ani de studii fiind „echivalaţi” cu două module de pregătire postuniversitară, ci aduce şi un prejudiciu de imagine profesiei, în sensul că oricine poate deveni în cel mai scurt timp bibliotecar, ceea ce implică faptul că exercitarea profesiei noastre nu ar presupune calităţi specifice. Nici o altă profesie ce presupune studii superioare nu este atât de permisivă, nu poţi deveni în acest fel nici profesor, nici jurist, nici economist, nici medic etc.

Consider că această problemă s-ar putea rezolva prin impunerea, de acum înainte, a existenţei studiilor superioare biblioteconomice la angajarea pe posturi ce presupun studii superioare, sau, dacă există temerea deficitului de cadre, să existe posibilitatea angajării şi din alte specialităţi cu condiţia efectuării unui masterat în biblioteconomie.
Cred că ar merita consultată practica din alte ţări europene în domeniu.

2. În ceea ce priveşte perfecţionarea profesională a bibliotecarilor, ar trebui privită critic graba cu care aceştia s-au „eliberat” de obligativitatea reciclărilor (trecând peste aspectul formal pe care este posibil ca acestea să-l fi avut). În condiţiile schimbărilor accelerate în domeniul gestionării informaţiilor, consider inadmisibil să nu fie monitorizată atent continua perfecţionare profesională a bibliotecarilor. În concluzie, consider că ar trebui introdusă obligativitatea frecventării unui curs de specializare/perfecţionare la un interval de cel puţin 4 ani, la alegere, oferta de cursuri urmând a fi realizată de CPP şi de organizaţiile profesionale ale bibliotecarilor.

3. Consider, de asemenea că, de la lege, organizaţiile profesionale ale bibliotecarilor ar trebui implicate obligatoriu în acreditarea învăţământului superior biblioteconomic. În acest fel s-ar putea evita decalajului între programa de studii şi necesităţile faptice reale şi s-ar putea realiza o mai bună armonizare a aspectelor teoretice cu cele practice, printre mult altele

4. Introducerea unei diferenţe terminologice între bibliotecarii cu studii superioare şi cei cu studii medii, după modelul: tehnician, asistent, contabil, învăţător vs. inginer, medic, economist, profesor. Bibliotecar secund, sub-bibliotecar, asistent bibliotecar, sunt câteva variante, cred că se poate găsi o denumire unanim acceptată.

Menţionez că toate aceste propuneri le fac în spiritul celui mai profund respect pentru profesia de bibliotecar. Am încercat să fiu cât mai succintă, pentru a nu vă răpi prea mult din timpul preţios. Mai multe argumente pe marginea acestui subiect pot fi văzute la:

http://prolibro.wordpress.com/2010/07/17/cine-poate-fi-bibliotecar-in-romania/

Ai o propunere legislativă. Ce faci cu ea?

September 1, 2010 in legislatie

Mi-a plăcut foarte mult ideea schimbării de jos în sus. Fiecare să încerce să fie mai bun, mai performant, să facă o schimbare în bine, cât de mică, la locul lui de muncă. Toate aceste schimbări, însumate, pot schimba lumea. Cu siguranţă că, stând cu mâinile în sân şi aşteptând să ne pice din cer o rezolvare miraculoasă, nu vom face paşi înainte.
Dar cel mai bine este când schimbările vin una în întâmpinarea celeilalte şi se întâlnesc undeva.

Pe mine m-a preocupat statutul profesiei şi m-am gândit că, a aşeza profesia de bibliotecar în rând cu celelalte profesii intelectuale, în ceea ce priveşte pregătirea, încadrarea şi selecţia personalului, ar fi un punct câştigat în bătălia pentru imagine. Am considerat că e vorba de respect, autorespect, de asigurarea unei pregătiri profesionale adecvate, din start, şi de o asanare morală, în ultimă instanţă. Aşa că, am încercat să provoc o schimbare, sau măcar o îndoială. Primul pas a fost că am scris articolul Cine poate fi bibliotecar în România?, ca să testez opiniile colegilor mei. Dar formularea întrebării lăsa o portiţă spre discuţiile de genul “ce înseamnă să fii bibliotecar cu adevărat“, aşa că răspunsurile au alunecat în acea direcţie şi miezul problemei a fost evitat. Ar fi fost mai productiv să întreb cine poate fi angajat în bibliotecă…
Oricum, modul de angajare a părut să nu deranjeze prea mult, urmând logica: dacă eu am fost angajat şi şcolarizat în acest mod şi am devenit un bibliotecar bun, înseamnă că e în regulă. Dar generalizarea e mult prea generoasă. Însă nici nu am fost contrazisă major, aşa că am hotărât să merg mai departe, să fac tot ce ţine de mine în acest scop (nobil, zic eu).

Următorul pas a fost că m-am gândit la soluţii pentru rezolvarea problemei şi am întocmit un material cu câteva propuneri legislative concrete, material pe care îl dau separat aici, pentru a nu lungi prea mult vorba.
Şi l-am trimis, via e-mail, în 28 iulie a.c., celor care pot lua în dezbatere, pot să se pronunţe şi au putere de a acţiona, respectiv:
Comisiei legislative ANBPR,
Secţiunii Legislaţie de bibliotecă şi perfecţionare profesională – doamnei Luminiţa Miron
şi la revista Biblioteca – redacţiei şi doamnei Raluca Man

E-mailul era foarte politicos, conţinea rugămintea de a fi citit materialul şi, în măsura în care se va considera util, să fie supus dezbaterii, publicat sau să se facă demersurile necesare.
Dacă adresarea de început şi conţinutul aveau mici oscilaţii, de la caz la caz, încheierea a fost uniformă:
Vă rog frumos să îmi confirmaţi primirea materialului.

Acuma, drept să spun, nu m-am aşteptat la cine ştie ce revoluţie, deşi cred cu tărie în valabilitatea şi utilitatea ideilor susţinute. Am ştiut că e vară, deşi asta nu are mare legătură cu verificarea e-mailurilor, de aceea am şi aşteptat să treacă mai bine de o lună.

Mi se pare trist că nu am primit nici măcar o confirmare. (Un răspuns, fie el şi: “lasă-ne, spui prostii”, m-ar fi bucurat. Aş fi ştiut că mi-am epuizat posibilităţile de acţiona. Dar aşa, ce să înţeleg?)