You are browsing the archive for Marketing cultural.

Scurte consideraţii pe marginea unui articol (şi) despre biblioteci/Programul Biblionet

January 21, 2014 in advocacy, BIBLIONET, Global Libraries Initiative, Marketing cultural

Pornind de la un articol publicat de “Gândul”, in care se susţine – excesiv politizat – că Guvernul cadoriseşte electoral administraţiile locale pentru investiţii în aşezăminte culturale, inclusiv biblioteci şi biblionet-uri:

1. suma de 20 milioane euro este ridicol de mică, dacă ne raportăm – de pildă – la valoarea de 26.9 milioane de dolari a Programului “Biblionet” (grant fără cofinanţare!) sau la investiţia de peste 52 milioane lei (bani publici) în controversatul proiect e-România. Raportat la nevoile de finanţare ale administraţiilor locale – pe care le cunosc direct “de la sursă”, modestele-mi cunoştinţe de economie şi politici publice mă fac să apreciez că pentru a intra în normalitate acestor priorităţi le-ar trebui rezervate mai mulţi ani în şir astfel de zeci de milioane de euro…

2. Programul Biblionet n-a fost sprijinit decât cel mult vag declarativ, de către Guvernul României, Ministerul Culturii şi administaţia centrală, în general: greul a rămas în sarcina administraţiilor locale şi a bibliotecarilor, care în foarte multe cazuri au mers “pe sârmă” pentru minimele condiţii de implementare a programului – sediu cât de cât propice funcţionării bibliotecii şi acordul de susţinere obţinut (uneori “smuls”) primarului şi consiliului local.

3. Interdicţia din ultimii ani, de angajare de bibliotecari şi personal de specialitate în bibliotecile publice a “desăvârşit” în mult prea multe situaţii “opera” unei subfinanţări a infrastructurii culturale pentru care niciun adjectiv nu este suficient de potrivit: personal am ajuns să mă bucur că după infinite insistenţe către primari şi insistenţele acestora către Ministerul Dezvoltării, vine “dezlegarea”  de a angaja ici-colo câte un bibliotecar public (da, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, prin semnătura vicepremierului Liviu Dragnea, aprobă angajarea bibliotecarilor, după ce administraţile locale întocmesc memorii/ fundamentări bugetare şi argumentează (?) nevoia de bibliotecă şi bibliotecar, Prefectura judeţului trebuie să fie şi ea de acord, se mai obţine un aviz de la administaţia financiară judeţeană, că remunerarea bibliotecarului nu pune în pericol precarul echilibru bugetar…)

4. În privinţa primarului din Zătreni-Vâlcea, care “face deja planuri pentru suta de mii de euro pe care o aşteaptă de la Guvern. Va renova clădirea fostei şcoli, face o bibliotecă, extinde “biblionetul” – concept nou, dar asimilat rapid când comunitatea sexagenară o cere – de la 6 la 12 calculatoare şi face loc şi unui “club de bătrâni, pentru pensionari”: “Se vor delecta şi ei în timpul liber cu un remmy, o tablă, un şah, mai deapănă amintiri că nu se ştie cât e viaţa de lungă”:  Ion Liţoiu este un edil pe lângă care nu a trebuit să insist aproape deloc să încadreze bibliotecar şi să modernizeze biblioteca în vederea accederii în Programul Biblionet, cu toate facilităţile lui pentru comunitate. Prin comparaţie, într-o altă comună vâlceană, Lungeşti, tot în plină criză (2010), primarul Ion Chesnoiu nici n-a vrut să audă de bibliotecă şi de biblionet. Avea alte priorităţi, pentru comuna lui, situată între nişte frumoase păduri: trebuia construit şi inaugurat un parc, pe aleile şi băncile cărula sătenii agricultori şi crescători de animale să cugete la cât de bine îi este unei comunităţi fără bibliotecă şi biblionet. Din fericire, în 2012 am avut alegeri, iar noul primar – Tiberiu Costea – a reînfiinţat biblioteca şi are şi biblionet. La inauguarea noilor servicii de bibliotecă, în Biblioteca-Biblionet Lungeşti au fost prezenţi nu doar localnicii, ci şi mai mulţi adolescenţi belgieni (eu am lipsit motivat 🙂 )
Ca o paranteză ce nu se vrea răutăcioasă, primarul care a reînfiinţat biblioteca şi biblionetul din Lungeşti (comună cu buget şi resurse foarte mici) a moştenit de la predecesorul său, în iunie 2012, nu doar parcul “european”, ci şi datorii de 9 miliarde de lei vechi. Quod erat demonstrandum.

 

Coordonarea metodică şi formarea profesională a bibliotecarilor*

August 5, 2013 in ANBPR, Biblioteconomie, dezbatere publica, Informare, legislatie, Marketing cultural, Minister, Practici bune, Standarde

Două dintre cele mai importante atribuţii ale unei biblioteci judeţene sunt coordonarea metodică a bibliotecilor publice din judeţ şi formarea pofesională continuă a bibliotecarilor de la bibliotecile publice din judeţ, inclusiv de la biblioteca judeţeană.

Fără conştientizarea importanţei acestor două atribuţii – de către managementul bibliotecii judeţene şi metodist/metodişti (pe de o parte) şi de către autorităţile judeţene/locale finanţatoare (pe de altă parte) – statutul de bibliotecă „judeţeană” există doar din punct de vedere teoretic. Neîndeplinindu-şi două dintre cele mai importante funcţii ale sale – mai ales că acestea sunt cele care îi dau legitimitate în relaţia cu teritoriul – o astfel de bibliotecă judeţeană se rezumă la a funcţiona ca bibliotecă municipală (a reşedinţei de judeţ). Sigur, o biblioteca “judeţeană” aflată în această situaţie poate fi foarte performantă, poate oferi cele mai moderne şi diversificate servicii pentru publicul de toate vârstele şi îi poate avea înscrişi sau deserviţi sub formă de utilizatori pe aproape toţi cetăţenii municipiului-reşedinţă de judeţ. Însă „judeţeană”, cu adevărat, biblioteca respectivă nu va fi nicio clipă şi nici nu va fi luată în consideraţie ca atare, până nu:
– îşi organizează (înfiinţează, unde este cazul) cadrul în care se realizează coordonarea metodică şi formarea profesională continuă pentru teritoriu
– încadrează/ specializează (dacă dacă este cazul) metodist/metodişti, în funcţie numărul de numărul de localităţi ale judeţului, în care trebuie să funcţioneze tot atâtea biblioteci publice.
Cadrul în care se realizează coordonarea metodică şi formarea profesională continuă. Obiectivele.
În esenţă, primul pas pentru împlinirea dezideratului “coordonarea metodică şi formarea profesională a bibliotecarilor publici din judeţ” constă în înfiinţarea/organizarea Biroului (Compartimentului) de Coordonare Metodică şi Formare Profesională.
Acest birou este constituit din unul sau mai mulţi metodişti, direct implicaţi în urmărirea unor obiective clare:
a)     funcţionarea unei biblioteci publice în fiecare localitate – comună, oraş, municipiu – cum prevede, de altfel, şi Legea bibliotecilor
b)    încadrarea/ formarea, pentru fiecare bibliotecă publică din judeţ, de personal calificat/ în curs de calificare; numărul de bibliotecari este stabilit tot conform Legii bibliotecilor, care se raportează la populaţia comunităţii deservite
c)     susţinerea “cauzei” bibliotecii publice în faţa administraţiei publice locale finanţatoare şi, în general, a autorităţilor
d)    îndrumarea şi evaluarea[**] continuă a bibliotecarilor publici d.p.d.v. metodic şi, în general, din punct de vedere a tot ceea presupune buna funcţionare a unei biblioteci moderne, care înfiinţează şi dezvoltă servicii pe măsura nevoilor comunităţii
e) formarea profesională continuă a bibliotecarilor care activează în bibliotecile publice.
Aria de activitate a personalului Biroului de Coordonare Metodică şi Formare Profesională cuprinde, aşadar:
una bibliotecă județeană şi filialele acesteia (dacă există), cu pre­ci­za­rea că, pentru biblioteca judeţeană şi filialele ei, Biroul de Coordonare Me­todică şi Formare Profesională îşi exercită doar funcţia de formare pro­fe­sio­nală, nu şi de coordonare metodică (aceasta se realizează potrivit organi­gra­mei proprii a bibliotecii judeţene)
X biblioteci municipale şi filialele acestora, dacă există
Y biblioteci orăşeneşti şi filialele acestora, dacă există
Z biblioteci comunale şi filialele acestora, dacă există
Cum obiectivele a), b), c) nu fac obiectul prezentului capitol, ne vom referi în continuare doar la obiectivele d) şi e).
Asistenţa metodică de îndrumare şi evaluare[1]  – obiectivul d)
Activitatea de îndrumare şi monitorizare a bibliotecilor publice, realizată de către Biroul de Coordonare Metodică şi Formare Profesională, pentru bibliotecile publice din judeţ, vizează:
– organizarea cât mai eficientă a serviciilor existente
– asistența şi susţinerea pentru înființarea de servicii noi, adaptate nevoilor comunităţii
– optimizarea funcţionării bibliotecii, în general, inclusiv din punct de vedere al cultivării unei relaţii cât mai funcţionale cu administraţia publică finanţatoare, organizării de activităţi s.a.
– identificarea de indicatori relevanți atât pentru analiza impactului serviciilor bibliotecii, cât şi în vederea înfiinţării de noi servicii, realizării de parteneriate, accesării de programe şi proiecte naţionale şi internaţionale etc.
Efectuarea deplasărilor metodiştilor în judeţ se va organiza astfel încât o bibliotecă să poată fi vizitată, în medie, de cca. 4 ori pe an.
Cu prilejul vizitării fiecărei biblioteci publice, în funcţie şi de situaţia pe care metodistul o cunoaşte foarte bine de la precedenta vizită, vor fi avute în vedere, cu precădere, urmă­toa­rele repere evaluative:
a)       aspectul general al bibliotecii, de la firmă şi intrarea în instituţie, orarul de func­ţionare avizat de primar (ideal ar fi ca acesta să acopere şi câteva ore din week-end) etc., până la dispunerea rafturilor cu cărţi, a mobilerului şi echipa­men­telor IT, microclimat, curăţenie s.a.m.d.
b)       orientarea achiziţiilor de publicaţii în funcţie de structura existentă a colecţiilor, de nevoile utilizatorilor, toate acestea corelate cu normele în vigoare şi bugetul (puterea economică) a comunei/ oraşului
c)     evidenţele pentru: achiziţiile curente de carte şi publicaţii periodice; utilizatorii bibliotecii; unităţile circulate; informaţiile şi referinţele solicitate; nr. vizite la bibliotecă etc.
d)       mijloacele şi procedeele prin care bibliotecarii atrag utilizatorii, stimulează lectura şi, în general, utilizarea informației oferite de bibliotecă, în cadrul comunităţii
e)       organizarea colecţiilor, pornind de la prelucrarea, clasificarea, catalogarea în sistem tradiţional şi electronic a u.b. deţinute de bibliotecă
f)        organizarea şi desfăşurarea activităţilor/ manifestărilor specifice bibliotecii
g)    parteneriatele (relaţiile) bibliotecii cu celelalte instituţii locale, pentru o conlucrare eficientă pe plan administrativ, cultural şi social;
h)    posibilitatea de înfiinţare de (noi) filiale sau puncte de împrumut ale bibliotecii, în satele îndepărtate de centrul localităţii
i)      ponderea utilizării computerelor şi tehnologiei informaţiei în activitatea curentă de bibliotecă (gestiune, corespondenţă etc.) şi în dezvoltarea de servicii pentru public
j)      Pregătirea şi furnizarea datelor statistice şi, în general, a oricăror informatii solicitate de diverse institutii;
k)     Mijloacele prin care instituţia îşi face cunoscută activitatea, atât prin rapoarte şi informări către Consiliul Local şi Primar, cât şi prin modalităţi de adresare către publicul utilizator şi non-utilizator al bibliotecii
Reperele evaluative a) – k) nu vor fi utlizate “egal” şi în acelaşi grad de exigenţă, aşa cum sunt enunţate, în toate bibliotecile publice vizitate de metodist/ metodişti, cu atât mai puţin în cadrul aceleiaşi vizite.
Este firesc să procedăm astfel, întrucât  bibliotecile publice din judeţ, pe de o parte, şi bibliotecarii publici care activează în acestea, pe de altă parte, constituie entităţi deosebit de eterogene. În plus, bibliotecarii sunt influenţaţi covârşitor de factori externi (de ex. primăria, poate conducerea şcolii care găzduieşte biblioteca, posibil şi soţul bibliotecarei, chiar perceptele religioase!) deloc sau greu controlabili. De exemplu – situaţie întâlnită recent – instalarea computerelor furnizate prin programul Biblionet conform programării la o anumită oră (după amiaza) nu s-a putut face din cauza convingerilor religioase care nu-i permiteau bibliotecarei să deschidă biblioteca la acea oră. Este evident că a exercita orice formă de presiune pentru impunerea unui orar de funcţionare a bibliotecii care să contravină religiei bibliotecarei nu trebuie să se întâmple.
La sfârşitul fiecărei vizite într-o bibliotecă publică, metodistul îi va explica bibliotecarului local care sunt “priorităţile zero” pe care trebuie să le aibă în vedere, ce trebuie să înfăptuiască până la următoarea vizită, fixâdu-se totodată termene pentru ceea se poate rezolva relativ uşor  (de ex. firma instituţiei, orarul de funcţionare, reaşezarea mobilierului) şi  orizonturi de timp, pentru cerinţe mai complexe, cum ar fi mutarea bibliotecii într-un sediu nou, extinderea într-un spaţiu adiacent, înfiinţarea unei filiale etc.
În teren – după înfiinţarea Biroului metodic (sau dacă biblioteca judeţeană n-a exercitat nici un fel de infuenţă/ autoritate în teritoriu) – îndrumarea şi evaluarea bibliotecarior  trebuie să înceapă  progresiv, pedagogic, reperele evaluative fiind luate în consideraţie treptat  – “cu linguriţa” – chiar dacă ele au fost/ sunt enunţate şi anunţate, discutate în integralitatea lor, în cadrul întâlnirilor profesionale organizate centralizat, la biblioteca judeţeană.
Formarea profesională continuă a bibliotecarilor care activează în bibliotecile publice – obiectivul e)
Şi pentru înfăptuirea obiectivului “e)” metodistul (metodistul coordonator, în situaţia în care există mai mulţi metodişti) are de urmarit câteva coordonate fără de care reuşita este pusă din start sub semnul întrebării, oricât de mult entuziasm şi bune intenţii ar exista sau ar fi declarat ca existent.
În procesul de formare profesională continuă a bibliotecarilor din judeţ, metodistul (metodistul coordonator, în situaţia în care exită mai mulţi metodişti) cooptează – în funcţie de necesităţi – unul sau mai mulţi traineri acreditaţi CNFPA (prin Programul Biblionet sau nu).
Notă: este  elementar, se subînţelege ca normalitate, însă trebuie menţionate şi următoarele: în întreg procesul de formare profesională continuă, şi metodistul, dar şi trainerul (trainerii) îl vor trata pe bibliotecar ca pe un egal, vor avea tact şi răbdare, nelăsând să transpară în niciun fel atitudini de superioritate sau de altă natură. 
Cu ocazia vizitelor în bibliotecile publice din judeţ, pentru chestiuni punctuale, neconsumatoare de mult timp, metodistul îi va instrui pe bibliotecari ad-hoc, nelăsând rezolvarea unei nevoi de formare „mărunte”, constatate „pe viu”, în seama cursurilor de specialitate sau a sesiunilor de pregătire profesională continuă organizate la nivel centralizat sau pe centre metodologige. De exemplu, dacă un bibliotecar are nevoie de o părere avizată cu privire la o anume atitudine care trebuie adoptată faţă de administraţia locală finaţatoare, încheierea unui parteneriat, întocmirea unui program/afiş etc. ori de o minimă instruire privind realizarea unui album foto online de promovare a bibliotecii sau a unui proiect al ei, metodistul nu va ezita să ofere cele mai bune sfaturi. Este recomandabilă mai ales învăţarea practică, non-formală (din experienţa noastră, aceasta s-a dovedit de departe cea mai eficientă).
Dar astfel de lucruri nu se rezolvă doar în timpul vizitelor metodistului în teritoriu, interacţiunea metodist-bibliotecar din judeţ este permanentă şi este de neimaginat o corectă coordonare metodică, fără ca metodistul să aibă datele de contact ale tuturor bibliotecarilor (telefon mobil şi e-mail). De asemenea, toţi bibliotecarii din judeţ trebuie să aibă datele de contact ale metodistului, care trebuie să-şi asume obişnuinţa de a fi sunat şi de a i se solicita sprijinul. Legat de aceasta şi de o corectă abordare relaţiei bibliotecă judeţeană – administraţie locală finanţatoare de bibliotecă, este tot de neimaginat un metodist care nu are numerele de telefon mobil ale primarilor din judeţ şi nu cultivă o relaţie de bună colaborare cu aceştia. Se înţelege că, după alegeri, primarii noi trebuie abordaţi cu prioritate, face-to-face, de către metodist, trebuie asiguraţi de sprijinul bibliotecii judeţene pentru biblioteca publică a localităţii lor etc. etc., noii aleşi fiind astfel obişnuiţi încă din start cu normalitatea ca metodistul să-i abordeze direct în orice chestiune ce ţine de buna funcţionare a bibliotecii locale, de formarea profesională continuă a bibliotecarului s.a.m.d.
Întrucât de pe urma fiecărei vizite într-o bibliotecă şi a fiecărei interacţiuni cu biblio­te­carii reies nevoi de formare profesională a acestora, datele constatate sunt consemnate, centra­lizate, analizate şi stau la baza programelor anuale sau multi-anuale de formare profesională continuă.
În baza constatării nevoilor de formare ale bibliotecarilor din judeţ – mai eficient decât metodistul, nimeni nu poate constata şi evalua nevoile de formare ale bibliotecarilor (nici nu este îndrituit, d.p.d.v. legal, altcineva) – se conturează cea mai eficientă modalitate prin care nevoile de formare sunt rezolvate.
În funcţie de mai mulţi factori – printre care numărul de potenţiali cursanţi, disponibilitatea acestora pentru un anume program (de câteva ore sau mai multe zile), posibilităţile de facto legate de locaţie, logistică, eventuale costuri pentru materiale, suporturi de curs etc. – metodistul organizează cursuri sau sesiuni de formare/ actualizare a cunoştinţelor în cea mai adecvată formă pe care o consideră de cuviinţă.
Cursurile şi sesiunile de formare profesională pot fi organizate la biblioteca judeţeană şi/ sau pe centre metodologice. Cele mai bune practici ne-au arătat că sesiunile de formare organizate în biblioteci dintr-o zonă (prin rotaţie) pot fi foarte eficiente, duc la excelente schimburi de experienţe, contribuie la diseminarea de reuşite pe anume componente ale activităţilor specifice bibliotecarilor, iar cei mai buni bibliotecari pot fi folosiţi ca resursă şi exemplu de succes (care convinge, poate, mai mult decât orice metodist sau trainer). Astfel de practici contribuie, în plus, la declanşarea unui soi de „competiţie” benefică între bibliotecari şi îi relevă, de asemenea, pe cei mai buni în anume domenii de interes (hobby sau măcar preocupare personală): conservarea patrimoniului material şi imaterial, promovarea istoriei locale, tradiţiilor, ecologismului, alimentaţiei sănătoase etc.
Cursurile şi sesiunile de formare profesională continuă a bibliotecarilor publici din judeţ sunt cuprinse în strategia de dezvoltare  a instituţiei, în planurile multianuale şi anuale şi sunt organizate, de asemenea, ori de câte ori se impune aceasta sau când se obţin eventuale finanţări/ sponsorizări în acest scop.
În toate cazurile, cursurile şi sesiunile de formare profesională continuă sunt anunţate în timp util de către Biroul (Compartimentul) de Coordonare Metodică şi Formare Profe­sio­nală şi publicate pe pagina electronică oficială a bibliotecii judeţene.
La cursurile şi sesiunile de formare profesională sunt cooptaţi, fireşte, şi bibliotecarii de la biblioteca judeţeană, în funcţie de nevoile lor de formare.
Dat fiind specificul profesiei, cu atât mai mult în cazul bibliotecilor moderne, în care IT-ul şi Internetul au roluri din ce în ce mai însemnate, nu există şi nu pot exista reguli stricte în privinţa formării profesionale continue (“cap-coadă”) a unui bibliotecar; nimeni nu poate susţine, cu argumente de necombătut, că un bibliotecar (mai ales unul începător) trebuie să înveţe întâi “a”-ul alfabetului profesiei, şi abia apoi literele “b”, “c”, “d”.  Însă principii, chiar ferme, în acest sens există şi trebuie să existe: aşa cum, până de curând, era de neimaginat un bibliotecar nefamiliarizat cu CZU şi cu “Bazele biblioteconomiei”, bibliotecarul zilelor noastre nu poate funcţiona fără cunoştinţe, abilităţi şi deprinderi dintre cele mai diverse, între acestea capacitatea de bun strateg, organizator, comunicator (inclusiv în new media) figurând la loc de cinste.
Pentru o cât mai corectă conştientizare a imperativelor care trebuie să guverneze formarea profesională a bibliotecarilor, recomandăm  documentul IFLA “Dezvoltarea profesională continuă a bibliotecarilor: principii şi acumularea celei mai bune experienţe”, tradus in 2008 de Lia Sabău:

Dezvoltarea profesională continuă a bibliotecarilor: Principii şi acumularea celei mai bune experienţe

Introducere
Calitatea serviciilor asigurate de biblioteca publică şi de instituţiile de ştiinţa informaţiei pentru publicul larg depinde de experienţa angajaţilor acestora. Schimbarea constantă a nevoilor societăţii, tehnologiile în continuă evoluţie şi dezvoltarea cunoştinţelor profesionale cer stringent ca cei ce oferă informaţia să îşi mărească orizontul de cunoaştere şi să îşi îmbunătăţească deprinderile prin învăţare continuă. Aşa cum se menţionează în Manifestul Bibliotecilor Publice al IFLA/UNESCO din 1994 – http://www.ifla.org/VII/s8/unesco/eng.htm:
„Bibliotecarul este un intermediar activ între utilizatori şi sursele de informare. Educaţia profesională continuă a bibliotecarului este indispensabilă pentru asigurarea celor mai bune servicii de bibliotecă”.
Cele mai profesioniste servicii oferite de bibliotecă depind de buna pregătire şi instruirea continuă a personalului acesteia, astfel încât calitatea oportunităţilor educaţionale curente este de interes vital pentru bibliotecari. Acest document stabileşte principiile care trebuie să asigure o dezvoltare profesională continuă de o înaltă calitate a personalului unei biblioteci. Acest document a fost dezvoltat de către Departamentul de Dezvoltare Profesională Continuă şi Învăţare la Locul de Muncă (Continuing Professional Development and Workplace Learning Section, CPDWL) al IFLA, cu ajutorul membrilor săi şi al fondurilor pentru mici proiecte acordate de IFLA.
Principii de bază
Responsabilitatea educării şi dezvoltării profesionale continue revine persoanelor fizice, instituţiilor angajatoare, asociaţiilor profesionale şi programelor de invăţămant în domeniul biblioteconomiei si ştiinţei informării. Declaraţiile referitoare la resursele umane şi la etica profesională trebuie să recunoască obligaţia garantării avantajelor şi accesului personalului din domeniul biblioteconomic/ştiinţei informării la oportunităţile de învăţare continuă.
Cea mai bună experienţă necesită existenţa următoarelor:
1. Evaluarea periodică a nevoilor de învăţare
2. Gamă largă de oportunităţi de învăţare, atât formală, cât şi informală; oferte precise făcute în mai multe formate şi destinate să vină în întâmpinarea unor nevoi clare, în module structurate pentru acoperirea subiectelor de la nivel introductiv până la cel avansat.
3. Spirit organizaţional şi managerial din partea celor delegaţi să se ocupe de dezvoltarea profesională şi educarea continuă a personalului, oameni care să aibă experienţă în educarea continuă a adulţilor.
4. Diseminarea largă a informaţiei privind educarea continuă şi a surselor de informaţie, descrise în mod clar.
5. Activităţi legate de educarea continuă, care: să includă obiective legate de învăţare aliniate unor nevoi clare; să urmeze principiile proiectului de instruire şi a teoriei învăţării; să selecteze instructori de curs pe baza cunoştinţelor acestora în domeniu şi a abilităţilor lor de predare; să aibă mereu în vedere transferul de cunoştinţe şi feedback-ul.
6. Documentare substanţială vizavi de participarea persoanelor fizice la procesul de învăţare şi recunoaşterea învăţării continue în procesul de angajare şi în cel al luării deciziilor de promovare.
7. Un minim de 0,5 până la 1% din bugetul instituţiei alocat dezvoltării profesionale, după cum se menţionează în Serviciile de bibliotecă publică: liniile directoare IFLA/UNESCO pentru dezvoltare http://www.ifla.org/VII/s8/proj/publ97.pdf
8. Aprox. 10% din orele de muncă să fie asigurate atât pentru participarea la workshop-uri/ateliere de lucru, conferinţe, învăţare la locul de muncă şi alte activităţi educaţionale, cât şi pentru proiecte de învăţare informală.
9. Evaluarea ofertelor şi programelor de educaţie continuă şi de dezvoltare profesională.
10. Un program de cercetare care să evalueze starea DPC (Dezvoltării Profesionale Continue) şi care să examineze eficacitatea şi rezultatele educării continue şi a programelor de dezvoltare profesională continuă.
Mai jos, se regăsesc pe scurt formulările din literatura de specialitate şi din discuţiile pe larg purtate pe marginea fiecăruia dintre principiile enumerate:
1. Cea mai bună experienţă necesită o evaluare periodică a nevoilor de învăţare pentru atingerea performanţei, în care să se implice atât angajaţii, cât şi conducerea instituţiei, toate acestea însoţite de obiective şi ţeluri organizaţionale. Totodată, procesul de dezvoltare profesională trebuie să funcţioneze în vederea creşterii şi îmbunătăţirii atât a calităţilor personale, cât şi a celor profesionale, dacă domeniul urmează să devină un potenţial serviciu pus în slujba societăţii. În consecinţă, persoane fizice, instituţii şi asociaţii profesionale – toate poartă responsabilitatea evaluării periodice a nevoilor de învăţare.
2. Cea mai bună experienţă presupune ca cei responsabili cu asigurarea programelor de educaţie continuă (EC) sau studiu şi dezvoltare la locul de muncă să creeze sau/şi să pună la dispoziţie o gamă largă de activităţi şi produse destinate să vină în întâmpinarea nevoilor de învăţare legitime. Formele şi gradele de complexitate trebuie să varieze suficient de mult pentru a se putea plia diferitelor stiluri de învăţare şi nevoilor proprii, nivelurilor de la începător la avansat. Trebuie luate în considerare atât diferenţele culturale şi lingvistice, cât şi cele legate de fusul orar şi de locul desfăşurării. Resursele de învăţare – cum sunt colecţiile profesionale, procesul de îndrumare şi de instruire – trebuie să fie puse la dispoziţie la locul de muncă, iar personalul să aibă acces la îndrumarea, planificarea şi implementarea agendelor de dezvoltare profesională individuală.
3. Cea mai bună experienţă necesită dăruire managerială; politici oficiale care explică în detaliu ceea ce se aşteaptă din partea atât a personalului, cât şi din cea a organizaţiei în conformitate cu CPDWL; coordonatori de pregatire a dezvoltării personalului care să fie sprijiniţi de administraţie şi care să aibă experienţă în a construi şi a aplica programele.
4. Cea mai bună experienţă necesită ghiduri spre portaluri de învăţare, centre de schimburi de informaţii pentru EC, liste electronice de discuţii şi alte surse de informare despre cursuri, produse educaţionale, conferinţe şi alte oportunităţi de învăţare care pot fi diseminate uşor şi peste tot, printr-o varietate întreagă de canale. Cursanţii trebuie să se poată conecta la resursele potrivite printr-o reţea internaţională de centre de schimburi de informaţii şi de funcţii consultative. Activităţile educative trebuie descrise foarte precis, în ideea: nevoii de cunoştinţe preliminare; accesului la informaţie şi la tehnologia comunicaţiei, si, după caz; a rezultatelor scontate; costurilor; etc.
5. Cea mai bună experienţă are nevoie ca ofertele formale în ceea ce priveşte EC să fie prezentate de experţi în domeniu care, de asemenea, să fie şi buni instructori. Sistemele DPC trebuie să asigure şi oportunităţi de instruire a instructorilor. Angajatorii trebuie să depună mai multe eforturi în asigurarea unui mediu în care personalul să fie încurajat să aplice ceea ce a învăţat.
6. Cea mai bună experienţă garantează beneficiarilor de EC formală că participarea lor la cursuri este verificată şi înregistrată (folosind, de exemplu, unităţile de credit pentru educaţie continuă ale Asociaţiei Internaţionale pentru Educaţie si Pregătire Continuă (International Association for Continuing Education and Training–IACET). Personalul trebuie încurajat să îşi creeze portofolii pentru a-şi atesta preocuparea pentru învăţătură, atât formală, cât şi informală. Atunci când iau decizii ce privesc personalul, angajatorii trebuie să ia în considerare eforturile angajaţilor pentru a-şi dezvolta deprinderile şi cunoştinţele.
7. Cea mai bună experienţă necesită alocarea unui procentaj adecvat din bugetul instituţiei pentru dezvoltarea personalului. Cât de „adecvat” este acesta variază în funcţie de gama de nevoi şi de circumstanţe dintr-o situaţie dată. 2% din bugetul alocat pentru personal pare un obiectiv rezonabil, în cazurile în care cheltuielile pentru dezvoltarea personalului nu sunt specificate în mod consecvent.
8. Cea mai bună experienţă are nevoie ca angajatorii să acorde personalului timp liber cu plată pentru ca aceştia să poată participa la conferinţe şi workshop-uri/ateliere de lucru care au relevanţă pentru munca pe care o desfăşoară şi, de asemenea, să le permită ca o parte din timpul petrecut la locul de muncă să o dedice studiului. Un minim de 10% din orele de muncă ar putea fi alocate pentru aceasta.
9. Cea mai bună experienţă necesită ca cei care asigură EC să primească şi un feedback de la cei pe care îi instruiesc, şi asta nu numai la încheierea evenimentelor legate de EC, ci şi prin efectuarea de evaluări periodice ulterioare, pentru a determina efectul pe care l-a avut EC în practică. Rezultatele evaluării trebuie folosite pentru îmbunătăţirea ofertelor viitoare în domeniul EC şi, de asemenea, trebuie să aibă un rol important în mijlocirea evaluărilor necesităţilor din domeniu. Programele DPC din cadrul instituţiilor şi organizaţiilor necesită, şi ele, evaluări periodice ale eficienţei şi a conducerii acestora.
10. Cea mai bună experienţă necesită existenţa unor studii relevante privind practicile cele mai de succes pentru dezvoltarea profesională, coroborate cu evaluarea calităţii instituţiilor participante. Asemenea studii trebuie să promoveze modalităţi de înţelegere şi de aplicare a unei DPC eficiente şi să poată justifica resursele cheltuite în acest scop. Efectuarea unor asemenea studii trebuie să beneficieze de cooperarea şi sprijinul unui grup reprezentativ de instituţii internaţionale, iar rezultatele să fie diseminate pe scară largă.

 


[*] Modesta mea propunere de conţinut pentru “Ghidul metodistului” (nu am stabilit încă titlul final al produsului), la care lucrăm în cadrul Grupului Impact. Fac precizarea că rândurile de mai sus au avut ca bază de pornire o structură (de “ghid”) a cărei origine va fi anunţată la momentul oportun. Mulţumiri anticipate pentru orice îmbunătăţire a ideilor şi formulărilor!
[1] În acest capitol tratăm „evaluarea” doar în vederea stabilirii nevoilor de formare.

Invitatie Zilele Bibliotecarului Clujean 23-26 aprilie 2013

April 8, 2013 in ANBPR, Bibliotecari, Biblioteci publice, biblioteci universitare, cursuri, Marketing cultural, Practici bune, Ziua Bibliotecarului

Sigla BCU   Abr Cluj  BJCANBPR logo    Logo UMF

 

Zilelele Bibliotecarului Cluj

Marţi, 23 aprilie 2013

Ora 9.00 – Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj Napoca

ÎNSCRIERI ATELIER

monica.saracut@bjc.ro  

 WORKSHOP

Joi, 25 aprilie 2013

Ora 9.00 – Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga“, Cluj-Napoca

Vineri, 26 aprilie 2013  

Ora 9.30  – Biblioteca „Valeriu Bologa” UMF Cluj-Napoca

ÎNSCRIERI WORKSHOP

BCULB.marketing@gmail.com

sau

https://docs.google.com/forms/d/1H6il8jqHtr_bYaMxH988q_JE9ZgP3FGgM4x8VZnvZQw/viewform

PROGRAM

ZILELE BIBLIOTECARULUI CLUJEAN

23-26 APRILIE 2013

 

 Marţi, 23 aprilie 2013

Locul de desfăşurare al activităţilor:  BIBLIOTECA JUDETEANĂ „OCTAVIAN GOGA” CLUJ NAPOCA 

  • începând cu ora 9.00 – Atelier profesional în cadrul proiectului “Centrul de excelenţă pentru adolescenţi”.

Joi, 25 aprilie 2013

Teme:  Biblioteci digitale & Cataloage electronice

Achiziţii & Dezvoltarea Colecţiilor

 Locul de desfăşurare al activităţilor: BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ “LUCIAN BLAGA“, CLUJ-NAPOCA, Str. Clinicilor nr. 2.    

  • 9.00 – 9.30 – Primirea şi înscrierea participanţilor
  • 9.30 –10.00  – Vizitarea Laboratorului de Informatică şi Digitizare de la BCU „Lucian Blaga” Cluj-Napoca
  • 10.00 – 11.30  –  Discuţii pe marginea  prezentării cu titlul „Bibliotecile digitale – beneficii  şi provocări”, susţinută de Robert Bodnar & Lucia Hosu.

Moderator Olimpia Curta, BCULucian Blaga” Cluj-Napoca.

  • 11.30 – 12.00 – Pauză
  • 12.00 – 13.00 – Discuţii pe margine  prezentării cu titlul  „Cataloage naţionale şi internaţionale” susţinută de Ioana Robu – Biblioteca „Valeriu Bologa” a  UMF Cluj-Napoca
  • 13.00 – 14.30  – Pauză de masă
  • 14.30 – 16.00 – „Probleme actuale în achiziţia şi dezvoltarea colecţiilor  din biblioteci”, prezenare susţinută de Denes Gyorfy – BCU ”Lucian Blaga”.

Moderator Cristina Ungur – Biblioteca „Valeriu Bologa” a  UMF Cluj-Napoca

 Vineri, 26 aprilie 2013  

Teme: Legislaţia& Formarea profesională

Statistica de bibliotecă

Locul de desfăşurare al activităţilor:  BIBLIOTECA „VALERIU BOLOGA” a UNIVERSITATII DE MEDICINA SI FARMACIE „IULIU HATIEGANU” CLUJ-NAPOCA, str. Victor Babes nr. 8, etaj 4.

  • 9.30 – 10.30 – discuţii pe marginea prezentării cu titlul „Repere actuale în legislaţia de bibliotecă şi perfecţionarea profesională continuă”, susţinută de Raluca Trifu – BCULucian Blaga Cluj-Napoca
  • 10.30 – 11.00 – Pauză
  • 11.00 – 13.00 – discuţii pe marginea prezentării cu titlul „Impactul legislaţiei asupra procedurilor  de bibliotecă” –  susţinută de Szekely Adriana, BCULucian Blaga”  Cluj-Napoca
  • 13.00 – 14.30Pauză de masă
  • 14.30 – 15.30Statistica de bibliotecă, introducere susţinută de Adriana Szekely – BCU ”Lucian Blaga” Cluj
  • 15.30 – 16.00  – Încheierea workshop-ului şi acordarea diplomelor de participare

 

 

Ghidul „metodistului” de la biblioteca judeţeană

December 5, 2012 in advocacy, Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor, dezbatere publica, Informare, Invatamant, IREX, Management, Marketing cultural, Metodica, Minister, Practici bune, Proiecte, Societatea informaţională, Training


Prieteni,

In timp ce altii sunt ocupati cu altele, o mana de oameni din Grupul Impact incercam marea cu degetul: realizarea unui ghid care sa contribuie la o mai buna – cat mai buna! – activitate de coordonare d.p.d.v. metodic a bibliotecilor publice din Romania.

A existat o “disputa” (in cadrul Grupului Impact), care a pornit de la ideea ca “ghidul” este prea “stufos”, prea “complex” etc. si ca ar fi mai adecvat ceva mai simplut, mai scurtut, mai …nu stiu cum (am uitat adjectivele, insa – personal – am tatonat daca ar fi mai potrivita o varianta “ca pentru militieni:mrgreen: ). In cadrul GI am si hotarat in consecinta, la ultima noastra intalnire, cumva provizoriu: sa fie realizata, in “completare”, o varianta prescurtata si simplificata a ghidului, care sa apara – vom hotari aceasta – independent sau impreuna cu “produsul” pe care majoritatea Grupului Impact il consideram de-acu’ destul de aproape de forma finala.

Pe (si mai) scurtatura: ghidul a fost realizat si se afla in faza in care, saptamana trecuta, a fost transmis tuturor colegilor de la bibliotecile judetene din Romania, care – cf. fisei postului (sau nu), voluntar sau impus –, au tangenta cu activitati incadrabile in ceea ce numim indeobste “Compartimentul metodic”. Destinatarii sunt, prin urmare, metodisti, coordonatori de Program Biblionet si chiar directori de biblioteci judetene.

In sfarsit, intre cei din Grupul Impact care dorim publicarea “ghidului” (asa cum l-am realizat) si unul dintre colegii din tara cu preocupari in “Metodic”  a avut loc, astazi,  un un dialog care as prefera sa continue in mod public. Adica la vedere si cu argumente pe masura.

Si pentru ca – desi sustin ca este nevoie de un ghid precum cel la care ma refer mai sus – nu se cuvine sa provoc aceasta discutie fara sa exprim o opinie strict personala, v-as ruga sa ne desprindem, sa ne detasam o clipa atat de activitatea pe care o desfasuram curent fiecare, cat si de perceptia ca “ghidul” realizat de “cativa” din cadrul “Grupului Impact” este cam “stufos” ori “prea complex” etc. si ca urmeaza a fi “livrat” precum un “dat” (ceva cam a la talibani, adica), dupa care sa fie utilizat tot ca atare.
Sa ne intoarcem, in timp, la vremea cand unii dintre noi ne-am format, cand am inceput procese de oarece devenire …cand am dobandit repere – sa le spunem astfel – profesionale si morale precum gasim in Domnu Trandafir.
Intru deslusirea dilemei referitoare la cum sa arate “ghidul metodistului”, va invit asadar – chiar va rog insistent – sa (re)cititi cu mintea de acum Domnu Trandafir (nici 16 pagini A5!), ca pe o lectura minimala, cu “legenda” (presupunerea) ca metodistul de la biblioteca judeteana ar trebui sa fie (reprezinte) – in raport cu bibliotecarii publici din judetul lui – ceea ce sunt, in excelenta povestire a lui Sadoveanu, “inspectorul cutare” si “domnul ministru”. Bibliotecarul (mai ales cel comunal), fireste, fiind “invatatorul” (am mai sustinut asta – de ex. aici, de la minutul 4,21 incolo): omul care inlocuieste/ ar trebui sa suplineasca tot mai mult din ceea ce a reprezentat invatatorul din vechime, nu doar pentru copii, ci pentru intreg satul…

Vi se pare prea putin important sa discutam despre cele de mai sus?

PS: opiniile pot fi exprimate si direct pe blogul GI.

Concursul National de Poezie „Vasile Militaru” Ocnele Mari 2011

May 5, 2011 in Marketing cultural, Practici bune

Postez la rugămintea colegei mele Violeta Perian, bibliotecara la Biblioteca Publică Locală Ocnele Mari Vâlcea:

Regulament

Societatea culturala „Anton Pann” Valcea, Primaria Ocnele Mari si Societatea Nationala a Sarii Bucuresti organizeaza Editia a II-a a Concursului National de Poezie „Vasile Militaru”, in perioada 15 aprilie 201 iunie 2011.

Concursul se adreseaza tuturor creatorilor de poezie, membri ai Uniunii Scriitorilor.

Tematica Concursului: prezentarea in versuri originale ale realitatilor istorice, sociale, a traditiilor poporului roman, a frumusetilor patriei.

Lucrarile vor cuprinde 5 poezii dactilografiate (la doua randuri) care vor fi expediate pana la data de 20 iunie 2011, pe adresa: Biblioteca Oraseneasca „Vasile Militaru” Ocnele Mari, judetul Valcea.

Fiecare lucrare va primi un moto si va fi insotita de un plic inchis ce va avea acelasi moto. In plicul inchis se vor prezenta datele personale ale autorului: numele, prenumele, adresa, nr. telefon, varsta, ocupatia.

Se vor acorda urmatoarele premii:

–          Premiul I: 300 lei
–          Premiul II: 200 lei
–          Premiul III: 100 lei
–          Premiul Special

Se vor mai acorda trei mentiuni, fiecare a cate 50 lei.

Premiantii vor mai primi: Diploma de Onoare, Diploma de Participare, carti.
Lucrarile premiate vor fi prezentate [n cadrul festivalului de Poezie „Vasile Militaru”, ce se va organiza [n ziua de 8 iulie 2011.

Juriul va fi format din personalitati ale vietii culturale romanesti.

Cheltuielile de transport, cazare, masa, premiere, materiale secretariat pentru invitati si premianti vor fi suportate de catre organizatori.

 

Proiecte de 2010

January 8, 2010 in Biblioteci publice, Marketing cultural, Noutati

Antonela Sofia Barbu de la Biblioteca Municipala din Medias ne-a trimis doua dintre proiectele pe care le au prevazute pentru anul acesta. Ele se gasesc aici si aici iar promotorii lor asteapta comentarii poate chiar parteneri. Este un serviciu hiperactiv acesta al bibliotecii din Medias. Din prezentarea care se face in descrierea proiectului aflam ca in 2009 au organizat peste 300 de manifestari, ceea ce ar insemna in medie una pe zi. Daca in 2010 si-au propus sa se depaseasca sa vedem ce va fi.

Angela Repanovici redivivus

November 15, 2009 in acces deschis, Marketing cultural

De pe site-ul comunității Kosson aflu că doamna Angela Repanovici este autoarea unei teze de doctorat cu o temă care ne interesează: Strategii de marketing pentru promovarea si vizibilitatea producției științifice a universității prin depozite digitale.

Teza mi se pare o lucrare importanta pentru mai multe motive. Unul, pentru că abordează subiecte actuale ocolite sau tratate succint, insuficient, cred, in bibliografia românească de specialitate: marketingul cercetării, accesul deschis, depozitele digitale sau scientometria (este uimitoare facilitatea cu care se misca autoarea in aria scientometriei). Este o sincronizare tematică, un aer proaspăt în biblioteconomia românească. Doi, pentru că include o cercetare practică privind comportamentul mediului universitar vis/a/vis de depozitele digitale. Zona conservatoare a fost identificată ca aparținând cercetătorilor înșiși, reticenți în a/și publica studiile în acces deschis. Aceștia par să nu înțeleagă că ei înșiși, fiind cei mai mari consumatori de informație științifică, sunt și cei mai mari beneficiari ai ridicării restricțiilor de acces, economice și juridice la informație. Trei, pentru că are o finalitate care depășește scrierea tezei și anume constituirea unui astfel de depozit digital bazat, exemplară consecvență!, pe soft liber și anume DSpace.

Marketing, Biblioteca Naţională şi evantaiele

July 21, 2009 in Biblioteca Nationala, Marketing cultural, Noutati, Practici bune, Practici rele, programe

Am primit astăzi pe Biblos, ca mulţi dintre voi cred, mesajul domnului Lucian Popa de la Biblioteca Naţională. El ne anunţă următorul concert din seria “Estival de chitară. În căutarea frumosului pierdut” care va avea loc joi, 23 iulie 2009, ora 19 la sediul central al Bibliotecii Naţionale a României, Str. Ion Ghica Nr. 4, Sala Rotondă, Et. 3.

Această serie de concerte este foarte binevenită şi încă de la lansare mi-a plăcut că a adus aminte publicului că Biblioteca Naţională poate fi o gazdă pentru evenimente culturale mai altfel. Mi-a plăcut şi că, la acel moment, i-am văzut reclama prin mai multe locuri. (Pentru concertele rămase în această serie nu se poate spune acelaşi lucru. Nu găsesc anunţul pe pagina bibliotecii iar în Cotidianul online cotidianul.ro este afişată o reclamă – în partea stăngă jos – însă este pentru concertul din 18 iunie).

Nu am cum să ajung la aceste concerte însă dacă aş putea merge aş considera comentariul domnului Popa legat de lipsa aerului condiţionat şi necesitatea evantaielor foarte onest şi aş aprecia acest lucru. Cred de asemenea că, pornind de la acest “minus” dat de lipsa unui spaţiu răcoros biblioteca ar putea chiar să facă un pas în plus spre atragerea publicului. Dacă bibliotecarii ştiu că oamenilor care vin la concert le va fi cald pot să ofere programul concertului sub formă de evantai 🙂 sau să aibă pe spatele programului instrucţiuni despre cum trebuie îndoit ca să se obţină un eventai frumos.

Deoarece Biblioteca va avea nevoie de tot sprijinul pe care îl poate obţine pentru a ajunge să se mute în noul sediu cred că ar trebui să îşi informeze permanent publicul despre cum merge lucrul la noua clădire. Promisiunea unui sediu mai bun îi va face pe oameni interesaţi să afle mai mult şi chiar mai dispuşi să ajute. În acest sens cred că mesaje de genul: “Termen de valabilitate: Până la terminarea construcţiei noului sediu [data aproximativă 2012]” pe evantaiele distribuite ar fi o idee bună.

Finisarea designului la programul concertului astfel încât să poată fi transformat în evantai nu cred că ar trebui să ia mai mult de o oră din timpul unui bibliotecar. Printarea fata-verso costă poate un pic mai mult însă nu ar depăşi cu mult costul alocat printării programelor. Evident că există şi opţiunea de a cumpăra evantaie gata făcute şi particularizate cu logoul bibliotecii. (Asta ar fi de fapt un bun obiect de marketing pentru bibliotecă, nu?)

Următoarele evenimente din seria de concerte estivale (cu sau fără evantaie) la Biblioteca Naţională:
30 iulie – Seară de muzică pentru două chitare. Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ.
6 august – Seară de muzică celtică şi irlandeză. Maxim Belciug (chitară), Tudor Anghelescu (chitară), Gabriel Spahiu (lecturi).

Programul sesiunilor de informare organizate de Punctul de Contact Cultural al Romaniei in 2009

March 27, 2009 in finantare, Marketing cultural, Noutati, Proiecte

Punctul de Contact Cultural al Romaniei organizeaza incepand cu luna aprilie 2009 sesiuni de informare pentru operatorii culturali interesati de accesarea fondurilor din bugetul Programului Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene.

Ca regula generala, fiecare sesiune de informare tematica se adreseaza organizatiilor active intr-un anumit sector cultural. Desi finantarile oferite nu sunt limitate de sectorul de activitate al operatorilor culturali care solicita finantarea, exemplele oferite in cursul sesiunilor de finantare si discutiile pe marginea posibilelor dificultati in accesarea acestor fonduri vor fi direct relevante pentru acestia.

Participarea este gratuita, pe baza inscrierii prealabile la adresa indicata pentru fiecare sesiune de informare in parte, cu cel mult 2 zile inainte de sesiunea de informare.

Programul sesiunilor de informare aici.

Cărţile din colecţiile Cotidianul în bibliotecile publice din Spania

February 4, 2009 in Biblioteci din Spania, Marketing cultural, Noutati

Aproape 3.000 de cărţi din colecţiile ziarului Cotidianul au fost donate diasporei româneşti din Spania.

Mai multe detalii in articolul Colectiile Cotidianul au ajuns in Spania

[Sursa imagine: Cotidianul] Pentru cei de la Cotidianul dar nu numai, ar merge o parafrazare a unei reclame:
Dar avem biblioteci publice si aici, in Romania! 🙂