You are browsing the archive for Publicul.

Cum, cât și de către cine sunt utilizate site-urile bibliotecilor publice?

April 11, 2014 in Biblioteci publice, Practici bune, Prezenta online, Publicul, Site, Utilizatori

Dragi colegi, profit (ca de fiecare dată) de Prolibro ca să mă informez și să învăț din experiențele voastre, fie ele bune sau proaste.

Așa că fără a mai amâna conținutul, vă spun următoarele: cochetez cu ideea de a schimba cu totul site-ul Bibliotecii Metropolitane București. Însă mi-aș dori să văd câteva exemple bune din țară și să aud despre experiențele voastre în procesul acesta de construcție / reconstrucuție a prezenței online a bibliotecii.

Pe lângă asta, aș vrea să știu cum stați la vizite, vizitatori și alte măsurabile ale site-ului. Nu vă întreb fără să arăt la rându-mi cum stăm noi, așa că aveți aici raportul de utilizare pe 2014. Analytics www.bibliotecametropolitana.ro Audience Overview 20140104-20140404

Stăm bine, stăm rău?

Vă mulțumesc tuturor pentru efortul pe care-l veti face să-mi răspundeți. Știu sigur că vom învăța câte ceva de la voi.

Future Communities şi Grupul Impact în sprijinul bibliotecarilor

October 25, 2013 in Biblioteci publice, comunitate, Publicul

coperta

Joi, 31 octombrie 2013, ora 12, la Biblioteca Naţională a României, în Cabinetul Bibliologic 2, bibliotecarii Grupului Impact vă invită la prezentarea lucrării Servicii pentru comunitate în bibliotecile publice din România.

În cadrul atelierului veţi face cunoştinţă cu autorii ei, modul în care au conceput această lucrare, cui îi foloseşte şi câteva suprize, sperăm noi, plăcute.

Nu uitaţi, la evenimentul Future Communities se va vorbi despre serviciile moderne din bibliotecile publice româneşti, deci… nu lipsiţi!

Grupul Impact

Pentru ca site-ul imi permite, completez, pentru cei interesati, legatura catre varianta electronica a lucrarii: http://www.biblionet.ro/upload/documents/librarie/22809/pdf/158800/servicii%20pentru%20comunitate.pdf

Bibliotecă fără toaletă?

February 15, 2013 in Biblioteci publice, Cladire, Public: copii şi tineret, Publicul, Toaleta

De cele mai multe ori întrebările postate la rubrica “Cu ochii-n 3,14” a Dilemei sunt retorice. Însă, continuând discuția începută despre comentariile de pe Facebook, mie  întrebarea de mai jos mi se pare că ar trebui să primească un răspuns.

“La Biblioteca metropolitană “Ion Creangă”, unde vin de obicei copii, am văzut un afiș cu litere de-o șchoiapă:”Nu există bucătărie și toaletă pentru cititori”. Cu lipsa bucătăriei cred că se împacă orice cititor, dar fără toaletă (pentru copii) la ce bun să mai faci sală de lectură? (S.S.) – Dilema Veche nr. 470, 14-20 februarie 2013.

Când publicul comentează pe Facebook

February 11, 2013 in biblioteci universitare, Publicul, Retele de socializare

Întâlnirea bibliotecarilor cu publicul se face acum și pe Facebook. Multe biblioteci au pagina lor și o folosesc pentru a-și informa cititorii despre servicii și achiziții noi. Unele o folosesc chiar și pentru a discuta direct cu publicul. Cred că ar fi util să analizăm și să înțelegen cum reușesc bibliotecile să folosească aceste pagini și cum își manageriază prin ele relația cu publicul. Poate am putea începe chiar cu o discuție peste care am dat întâmplător în acest sfârșit de săptămână.

Pe pagina Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost postată imaginea de mai jos cu textul:
Mai sunt printre noi pasionaţi de lectură? Tu ce cărţi citeşti?

318 people like this

Contribuțiile celor care urmăresc această pagină nu s-au lăsat așteptate însă doar o parte din ele au răspus la întrebarea inițială. Mulți au ales să își spună părerea legată de BCU Iași, biblioteca din imagine.

  • cu birocratia de la BCU iti piere orice chef de a citi ceva” Like · 13
  • intradevar, ai ce astepta pana ti se aduce cartea, dar merge si asa:-j” Like · 4
  • ” ..ore`n sir, dar parerea mea: merita asteptarea” Like · 3
  • “Spre norocul nostru avem librarii si anticariate de unde putem cumpara carti bune si ieftine” Like 1
  • “De fapt e normal să aştepţi, alte biblioteci (inclusiv occidentale) servesc de pe o zi pe alta. Dar lipsa de amabilitate a unor persoane de acolo, la care adăugăm sistemul comunist după care funcţionează (în epoca noastră chiar nu e nevoie de atâtea fişe de completat, fiind suficientă comanda/înregistrarea electronică), cred că-i determină pe mulţi să opteze pentru resurse de pe Internet. Nu e normal ca o bibliotecă să aibă săli de lectură cu un număr minim de cărţi. Aştepţi pentru cărţile pe care trebuie să le iei acasă… dar şi pentru cele cu regim de sală? Paradoxal e că nu mai ai timp de citit din cauza sistemului greoi de la bibliotecă.” Like · 6
  • “momentan Haruki Murakami – Underground” Like · 1
  • “anticariatele din Iasi nu sunt in nici un caz ieftine dar noroc cu librariile si preturile acceptabile la carti” Like · 1
  • “Momentan sesiune. Apoi citim de placere.” Like · 4
  • personalul de la biblioteca cam lasa de dorit…mai bine ma las de citit dacat sa trec pe acolo” Like · 3
  • “Adolf Hitler-Mein kampf” Like · 2
  • “As citi, daca as avea ce… De exemplu, cartile care imi trebuie mie pentru doctorat nu se regasesc printre “rafturi”…a trebuit sa le comand de pe Amazon… de ce nu se achizitioneaza si carti mai noi, din afara, care sunt de actualitate? Pentru studentii de la litere ar fi un mare beneficiu daca s-ar face acest lucru… si… sa nu fie doar un exemplar si acela sa poata fi luat numai la sala…” Like · 1
  • “Ultima mea lectura a fost Pupaza din salcamul japonez, o adevarata capodopera, scrisa de Chirica Nichita…” Like 2
  • “mai, este un domn bibliotecar la Litere care de fiecare data, dar absolut de fiecare data cand am fost la unitate numai tranteste, vorbeste in doi peri, mereu are cate ceva…e frustrat omul de viata si de tot…de fiecare data il evit atunci cand stiu ca e pe tura…asa k in aceste conditii iti cam piere cheful de lectura, sincer acum…” Like · 2

Cei care lucrați în biblioteci care sunt active pe rețelele de socializare, cum gestionați o astfel de situație? Ignorați mesajele și vă faceți că nu le vedeți? Le răspundeți cumva? Care ar fi cel mai responsabil dar și prietenos mod de a răspunde?

Săptămâna cu Acces Deschis – 24/30 octombrie

October 18, 2011 in acces deschis, advocacy, Alfabetizare informationala, Practici bune, Publicul

Dragi colegi,

Săptămâna cu Acces Deschis

România

Săptămâna următoare este dedicată la nivel mondial Accesului Deschis. Sunt multe aspectele și activitățile pe care această perioadă le înglobează, dar cea mai mare bucurie sunt cele care le desfășurați și dumneavoastră în propriile instituții. Nu uitați faptul că Accesul Deschis are ca prim promotori bibliotecile și nu ar trebui să ignorăm efectele pe care această schimbare le are asupra muncii noastre de zi cu zi.

Până în acest moment Accesul Deschis a primit sprijinul Asociației Bibliotecarilor din România prin moțiunea adoptată acum doi ani. Puțin s-a schimbat de atunci și din acest motiv vă invit pe dumneavoastră, specialiști ai domeniului să vă implicați, să aduceți la cunoștință această paradigmă și să studiați cu atenție ce presupune punerea ei în practică. Vă invit dar să cercetați și mai atent în aceste zile oportunitățile pe care Accesul Deschis le oferă și să popularizați cât mai larg posibil beneficiile și modelele.

Nu știți de unde să apucați? Poate că o primă resursă ar fi http://oad.kosson.ro – o colecție de documente menită să vă introducă ușor conceptele și mecanismele de susținere.

Doriți câteva materiale de popularizare? Aveți la dispoziție câteva la această adresă: http://www.kosson.ro/index.php?option=com_docman&task=cat_view&gid=71&Itemid=46&lang=ro

Doriți să faceți vizibilă acțiunea? Alăturați-vă grupului dedicat al site-ului acțiunii: http://www.openaccessweek.org/group/open-access-week-in-romania

Vă doresc o Săptămână a Accesului Deschis productivă și mai ales instructivă!

Biblioteca iese în stradă, vino şi tu!

September 27, 2011 in Bibliotecari, Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, comunitate, Lectura, Practici bune, Proiecte, Publicul

Dacă “toamna se numără bobocii”, atunci e timpul ca Biblioteca Judeţeană Vâlcea să facă inventarul proiectului “Biblioteca iese în stradă, vino şi tu!” desfăşurat pe parcursul lunii august, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 17-19, într-un loc intens tranzitat: parcul “Mircea cel Bătrân” din centrul oraşului Râmnicu Vâlcea.

 

Această iniţiativă a venit în prelungirea activităţilor organizate în cadrul “Atelierului de Vacanţă” şi a urmărit realizarea unui dialog direct cu vâlcenii-potenţiali utilizatori, în alt spaţiu decât cel al instituţiei, aflarea dorinţelor acestora privind serviciile oferite de bibliotecă şi, nu în ultimul rând, asigurarea unui capital de imagine suplimentar. Campania nu a fost una de amploare, dar experienţa acumulată în această primă ediţie ne va folosi cu siguranţă în anii următori pentru dezvoltarea proiectului.

Activităţile din acest an au inclus: ore de lectură de agrement, expoziţii de carte, periodice, materiale multimedia, distribuirea de pliante ce cuprindeau oferta Bibliotecii, audiţii muzicale, completarea unui chestionar.

Publicul abordat a reacţionat cu surprindere şi încântare, mai ales copiii şi persoanele în vârstă, dar şi turiştii. Un băieţel nu a lăsat cartea din mână până nu a terminat de citit o poveste lungă pe care şi-a ales-o singur… Un alt băieţel, de data aceasta unul care nu ştia carte la cei 10 anişori ai lui, venea special duminica la noi ca să îi citim puţin… Pe o parte dintre cei cu care am făcut cunoştinţă în parc şi care au promis să ne viziteze la sediul Bibliotecii îi puteţi vedea în imaginile cuprinse în următorul album.

Album foto

Pregătindu-ne pentru “Noaptea Bibliotecilor”, am revăzut cu plăcere aceste fotografii şi ne aşteptăm ca pe unii dintre cei întâlniţi în parc să îi revedem la sediul nostru şi cu această ocazie.

Perjovschi despre spațiul public

April 4, 2011 in Biblioteci publice, comunitate, Publicul, Video

…și despre desenele lui permanente de pe pereții Bibliotecii Tehnice Naţionale din Praga.

În ce măsură spațiile publice din bibliotecile noastre au fost recucerite de către public rămâne încă o întrebare pe care o evităm…lipsă de bani e, nu-i așa, o scuză la îndemână. Aici e cred eu mai degrabă vorba de puterea și voința politică sub care bibliotecile noastre încă “funcționează”. Realitatea asta doare dar ne-am obișnuit. Așa că în loc să încercăm să regândim soluții pe termen lung și la nivel național la problema noastră noi ne folosim energia căutând soluții de moment la probleme punctuale…

De curiozitate, voi l-ați chema pe Perjovschi să deseneze măcar un perete din bibliotecă?