You are browsing the archive for acces deschis.

by kosson

Înțelegerea Acesului Deschis – ANBPR și ABR împreună

May 9, 2012 in acces deschis, advocacy

Stimați colegi, 

În acest moment doi dintre semnatarii Înțelegerii Accesului Deschis sunt cele două mari asociații profesionale din România: ABR și ANBPR. Acesta este semnul că se înțelege pe deplin faptul că Accesul Deschis la resurse face parte din viitorul portofoliu de activități cu toate consecințele privind pregătirea profesională și asigurarea unei baze tehnologice absolut necesare.
Cu multă satisfacție am primit semnăturile instituționale ale celor mai importante biblioteci transilvane: B.J. Brașov, B.J. Sibiu, B.J. Cluj-Napoca.
S-au alăturat înțelegând importanța momentului și două organizații cu interese directe în susținerea împlinirii obiectivelor pe care documentul le propune: Asociația pentru Tehnologie și Internet și Grandir (Spania).

Ce se va întâmpla în scurt timp ca urmare a creșterii numărului semnatarilor?
1. Se va accelera ritmul de lucru pentru relansarea portalului www.acces-deschis.ro
2. Semnatarii Înțelegerii vor fi invitați să se alăture listei de discuții pe grupul Acces Deschis România (https://groups.google.com/forum/?fromgroups#!forum/acces-deschis).
3. Vor fi inițiate discuții privind surse de finanțare și realizarea de consorții și parteneriate care să sprijine dinamica unui sistem național de valorificare a resurselor cu Acces Deschis (tehnologie, formare profesională, promovare «advocacy»).

Vă mulțumim pentru interes iar dacă încă nu ați semnat Înțelegerea, vă invităm să citiți, să înțelegeți și să acordați sprijin.

by kosson

Înțelegerea Accesului Deschis

March 19, 2012 in acces deschis

A sosit momentul în care gândurile, ideile, inițiativele și cele mai bune experiențe în ceea ce privește accesul deschis, să-și găsească o expresie sintetică, cuprinzătoare și care să imprime o direcție de acțiune.
În acest scop a fost lansată Înțelegerea Accesului Deschis, un document cu o dublă semnificație: cea de înțelegere între semnatari pentru a căuta acțiunile formate de consens și cel de înțelegere cu sensul său propriu, adică semnatarii chiar sunt în cunoaștere și chiar înțeleg sensurile pe care acțiunile viitoare le vor inculcă.
Read the rest of this entry →

Săptămâna cu Acces Deschis – 24/30 octombrie

October 18, 2011 in acces deschis, advocacy, Alfabetizare informationala, Practici bune, Publicul

Dragi colegi,

Săptămâna cu Acces Deschis

România

Săptămâna următoare este dedicată la nivel mondial Accesului Deschis. Sunt multe aspectele și activitățile pe care această perioadă le înglobează, dar cea mai mare bucurie sunt cele care le desfășurați și dumneavoastră în propriile instituții. Nu uitați faptul că Accesul Deschis are ca prim promotori bibliotecile și nu ar trebui să ignorăm efectele pe care această schimbare le are asupra muncii noastre de zi cu zi.

Până în acest moment Accesul Deschis a primit sprijinul Asociației Bibliotecarilor din România prin moțiunea adoptată acum doi ani. Puțin s-a schimbat de atunci și din acest motiv vă invit pe dumneavoastră, specialiști ai domeniului să vă implicați, să aduceți la cunoștință această paradigmă și să studiați cu atenție ce presupune punerea ei în practică. Vă invit dar să cercetați și mai atent în aceste zile oportunitățile pe care Accesul Deschis le oferă și să popularizați cât mai larg posibil beneficiile și modelele.

Nu știți de unde să apucați? Poate că o primă resursă ar fi http://oad.kosson.ro – o colecție de documente menită să vă introducă ușor conceptele și mecanismele de susținere.

Doriți câteva materiale de popularizare? Aveți la dispoziție câteva la această adresă: http://www.kosson.ro/index.php?option=com_docman&task=cat_view&gid=71&Itemid=46&lang=ro

Doriți să faceți vizibilă acțiunea? Alăturați-vă grupului dedicat al site-ului acțiunii: http://www.openaccessweek.org/group/open-access-week-in-romania

Vă doresc o Săptămână a Accesului Deschis productivă și mai ales instructivă!

Directory of Open Access Journals

March 25, 2011 in acces deschis, Articole, Baze de date, Dreptul de autor, Edituri, Reviste

Semnalez celor care nu cunosc inca “Directory of Open Access Journals”, http://www.doaj.org/
E un instrument pe care-l gasesc foarte util, de acces gratuit online la revistele stiintifice si academice care au aderat la initiativa Open Access si care prezinta un nivel calitativ garantat .
Organizatia creata pentru a sustine aceasta initiativa si care poarta numele de mai sus, DOAJ, dateaza din 2002 circa si e sustinuta de institutii prestigioase, ca The National Library of Sweden, SPARC (Scholarly Publishing and Academic Resources Coalition), EBSCO Information Services, INASP (International Network for the Availability of Scientific Publications), Swedish Library Association, Open Society Institute.
La sua banca de date, in continua expansiune, include in prezent 6309 reviste peer-reviewed din care 2746 au articolele consultabile full text (circa 539.000 articole). Consultarea este gratuita , intelegand prin asta: lectura, descarcare (download), copiere, difuzare, tiparire (print), cercetare in banca date, link la versiunea in pdf a articolelor in full text, toate acestea fara plata si cu singura obligatie de a cita corect textele si autorii lor. Diferenta de 3000 reviste care nu pot fi consultate full-text se explica prin faptul ca unele instituii stiintifice isi publica revistele prin intermediul editorilor comerciali care nu accepta statutul de open access. Oricum, acestea isi creaza vizibilitate macar prin gratuitatea indicilor si a abstractelor.
Institutiile editoare de reviste stiintifice peer–rewieved care doresc sa devina membri ai organizatiei au de platit o mica taxa anuala: cele individuale 400 euro, consortiile 4000 euro, agregatorii 5.000 euro. Calitatea de membru implica introducerea respectivelor periodice in banca de date, cu acceptarea conditiilor de Open Access. Au avantajul accesului la toate cele 6300 periodice.
Exista si 172 periodice din Romania (pubblicate in engleza si in alte limbi straine, dar si in romana) printre cele care au aderat la DOAJ. Felicitari!
Materialele sunt clasificate in 17 sfere de specialitati:
Agriculture and Food Sciences; Arts and Architecture; Biology and Life Sciences; Business and Economics; Chemistry; Earth and Environmental Sciences; General Works; Health Sciences; History and Archaeology; Languages and Literatures ; Law and Political Science; Mathematics and Statistics; Philosophy and Religion; Physics and Astronomy; Science General; Social Sciences
Technology and Engineering.
Urez buna lectura si studiu bibliotecarilor si utilizatorilor/cititorilor (ca sa nu zic “clientilor”)!

Acces deschis

October 15, 2008 in acces deschis, Cercetare, Noutati

Am participat şi eu aseară la transmiterea în direct pe Internet organizată cu ocazia Open Access Day. În campusul meu s-a organizat o mică reuniune într-o sală a bibliotecii celor de la engineering unde am urmărit în direct, împreuna cu oameni din alte peste 150 de insitituţii, dintre care 37 în diferite campusuri universitare din lume, ceea ce era anunţat pentru această ocazie. Câteva nume de ţări participante menţionate care mi-au rămas în minte SUA şi Canada, India, Japonia, Marea Britanie, Noua Zeelanda, Australia.

Pe lângă filmele de la http://www.vimeo.com/oaday08 care au fost prezentate în deschidere am apucat să văd şi mare parte din discursul lui Sir Richard Roberts, cercetător biochimist care a luat în 1993 premiul Nobel pentru Medicină împreună cu Phillip Allen Sharp.
Din discusul lui amintesc câteva idei despre cercetarea ştiinţifică şi accesul liber:

  • în momentul de faţă, acces la publicaţii ştiinţifice au doar pentru cei care plătesc;
  • a întâlnit mulţi elevi de liceu care ar vrea sa citeasca articole din jurnalele ştiinţifice dar nu îşi permit;
  • la literatura bio-medicala nu există acces pentru public deşi oamenii vor acces când au probleme grave şi vor să fie în cunoştinţă de cauză;
  • oamenii de rând sunt cei care, până la urmă, plătesc pentru cercetările ştiinţifice prin taxele lor;
  • pe net se găsesc multe informaţii dar neavând o autoritate care să confirme validitate lor nu poate exista siguranţă şi încredere în ele;
  • pentru a avea însă acces la  cercetări verificate în lumea ştiinţifică omul de rând trebuie să mai plătească o dată…
  • literatura ştiinţifică este cea mai importantă literatură pt cercetare:  este vital să ai acces ca să vezi ce s-a făcut până acum în domeniul tău de interes.

Cam atât am apucat eu să prind din manifestarea aceasta. Sper ca filmul cu discursuirle de aseară să apară în curând online. Mai sper ca cercetătorii şi bibliotecarii din bibliotecile academice implicaţi direct în viaţa ştiinţifică de la noi să intuiască necesitatea unei astfel de mişcări şi în România şi să şi-o asume.

Despre “Open Access” cu un bibliotecar

October 14, 2008 in acces deschis, Bibliotecari, Cercetare, Noutati

Richard E. Luce este director al bibliotecii universităţii Emory. Luce a fost director al bibliotecii laboratorului naţional Los Alamos între 1991şi 2006.  Este considerat un pionier al tehnologiei informaţiei, a condus una dintre cele mai mari biblioteci de cercetare ştiinţifică din lume şi a facilitat colaborări internaţionale pe teme de tehnologie şi informare. 

Iată un scurt discurs de al său despre accesul deschis: probleme, speranţe şi schimbări pe care bibliotecarii le întâlnesc în munca lor. 

Trebuie să facem mai mult decât să agregăm şi să oferim acces la informaţia stiinţifică în format digital…

Treaba nostră este să antrenăm minţile oamenilor astfel încât împărţirea, raţionarea şi colaborarea să facă parte din munca oamenilor zi de zi.

(R. Luce)

by kosson

14 Octombrie – Ziua Accesului Deschis

October 13, 2008 in comunitate, General, Noutati

Dacă tu ai un măr şi eu am un măr şi vom schimba merele între noi, atunci amândoi vom avea fiecare tot câte un măr. Dar dacă tu ai o idee şi eu am o idee şi schimbăm ideile, atunci fiecare dintre noi va avea câte două idei.

(George Bernard Shaw)

Accesul Deschis este despre valorificare şi acces integral la cunoaştere. Într-o lume a explorării ştiinţifice în care aportul de cunoaştere a crescut exponenţial, bugetele şi resursele instituţiilor care în mod tradiţional asigură accesul la resursele informaţionale s-au diminuat continuu. Centrele documentare, bibliotecile şi alte instituţii specializate au recurs la o selecţie dură a abonamentelor sau au stabilit consorţii de achiziţii prin intermediul cărora se pot negocia avantajos abonamentele cu marii furnizori de pe piaţă sau cu reţelele dedicate de distribuţie.

14 Octombrie a fost declarată de SPARC (the Scholarly Publishing and Academic Resources Coalition), Public Library of Science (PloS) şi Students for FreeCulture ca fiind data la care se va marca internaţional Ziua Accesului Deschis. Ediţia din acest an este prima şi invită cercetătorii, instructorii, bibliotecarii, studenţii şi publicul larg să participe, să informeze şi să se informeze despre Accesul Deschis, cum funcţionează şi care sunt beneficiile pe care le aduce.

Vă veţi întreba pe bună dreptate care este interesul nostru în toată această poveste a Accesului Deschis şi mai ales a marcării Zilei Internaţionale pentru Acces Deschis.

Răspunsul este simplu: ca specialişti ai ştiinţelor informării trebuie să stăm în contact permanent cu lumea şi modelele informaţionale care sunt într-o continuă mişcare şi evoluţie. Fie că eşti bibliotecar, documentarist, redactor sau curator de muzeu, întotdeauna trebuie să stai conectat la ceea ce se petrece în domeniul diseminării cunoaşterii. Toţi, indiferent de specializarea strictă din cartea de munca trebuie să înţelegem şi să apreciem la adevărata valoare noile oportunităţi pe care mediul electronic şi în special modelele de diseminare mediate electronice precum este şi cel apelat de Accesul Deschis.

Stimaţi colegi, vă invit să examinaţi şi alte materiale de informare puse la dispoziţie de PloS (Public Library of Science) precum şi cele disponibile pe site-ul Zilei Accesului Deschis: http://openaccessday.org/promote-this-event/