You are browsing the archive for Biblioteci publice.

Impresii de la Smart Library- Conferința ANBPR Sibiu 2013

October 15, 2013 in acces deschis, ANBPR, Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, Conferinta 2013

Sibiul vazut de pe Biblioteca Astra

Sibiul văzut de pe terasa Bibliotecii Astra – Foto Corina Bedreagă

Ca proaspăt membru ANBPR  aceasta a fost prima mea participare la o conferință a asociației. Am să încerc să fac aici un scurt rezumat și să notez câteva idei legate de eveniment.

Încep prin a spune că deși sunt membru cotizant al ANBPR am aflat cu greu și cu ceva noroc despre această conferință. Cel mai greu a fost până am aflat suficiente informații și am reușit să transmit organizatorilor dorința mea de a participa la eveniment deoarece după aceea am primit foarte prompt informații despre cazare, costuri, agendă șamd.

În general organizarea a fost  bună în ciuda faptului că echipa organizatoare nu a fost deloc numeroasă. Biblioteca Astra a fost o gazdă primitoare și plină de surprize (cum ar fi, de exemplu, degustările de vin de la sfârșitul zilelor). Micile sincope de sunet sau de informare nu au afectat în mod esențial calitatea conferinței. (Vezi de exemplu blogul conferinței despre care am aflat după conferință și care nu a fost actualizat).

Programul detaliat (îl găsiți aici)  a fost unul dens și surprinzător de bine închegat. Ceea ce a lipsit din program a fost o sesiune dedicată efectiv discuțiilor despre asociație. În momentul în care raportul financiar al asociației este adus la cunoștința membrilor (fără un anunț prealabil) într-o pauză de cafea, avem o mare problemă. Deși realitatea acestei conferință nu pare să mă încurajeze în acest sens, eu continui sa sper că asociația, prin noua conducere, și-a asumat  transformarea ANBPR-ului într-o asociație profesională modernă (bazată pe implicarea și valorificarea membrilor, care va utiliza mijloace eficiente de comunicare și informare).

Dragos Neagu

Președintele ANBPR Dragoș Neagu în deschiderea conferinței – Foto Corina Bedreagă

Revenind la  conferință, mi s-a părut interesant că deși noi știam că e o conferință a ANBPR-ului la ea au fost invitați editori care credeau la rândul lor că vin la o conferință a editurilor. Organizatorii au încercat prea puțin să lămurească această confuzie (generată din câte am înțeles și de sursa financiară care a făcut posibilă conferința) sau să-i facă pe cei de la edituri să participe efectiv la discuții. Astfel participarea editurilor la conferința (lor) s-a limitat la împărțit cărți și suveniruri participanților.

Din programul conferinței am să subliniez mai jos câteva participări care m-au interesat în mod deosebit.

Ateliere SMART pregătite pentru a doua parte a primei zile au fost un  prilej bun de împărtășire și discutare a bunelor practici în biblioteci. Sesiunile în paralel au permis acoperirea cu succes a mai multor teme și o interacțiune mai bună între participanți. De altfel atelierele au oferit puținele prilejuri în care publicul conferinței a putut să își exprime părerile, să pună întrebări.

Formatul ales pentru această conferință, în care după prezentări nu este alocat timp pentru întrebări și discuții, nu permite atât de necesara interacțiune profesională între membrii asociației. Dacă bibliotecarii continuă să se “întâlnească” și să discute doar în jurul sticlei de vin/țuică/apă și nu exersează folosirea între ei a limbajului (onest) profesional, vom continua să rămânem împărțiți pe bisericuțe de interese (altele decât cele profesionale).

ATI Continut deschis

Broșura creată de Fundația Soros, ATI și ANBPR – Foto ATI

Prima zi s-a încheiat cu cina festivă și decernarea Premiilor ANBPR.  Cum am ratat decernarea, aștept să apară o listă cu aceste premii pe situl ANBPR pentru a v-o arăta.

A doua zi a conferinței a început în forță cu prezentarea activităților grupului IMPACT, prezentare susținută de d-nul director Nazare. Din păcate această prezentare a fost doar de ochii publicului deoarece factorii de decizie din asociație luaseră cu două seri înainte o poziție față de cererea acestui grup.

A continuat Nicolaie Constantinescu care a avut ca invitați reprezentanți ai Fundației Soros și ai Asociației pentru Tehnologie și Internet (ATI) pentru a ne informa despre drepturi de autor, licențe libere și resurse educaționale deschise. Fiecare participant a plecat acasă cu o broșură despre Conținut deschis (pe care acum o găsiți în format electronic aici).

Au urmat apoi prezentările susținute de reprezentantele Bibliotecii Naționale care au fost interesante dar oarecum incompatibile. În timp ce doamna Chiriță ne-a atras atenția asupra importanței eticii în cercetarea care se face în bibliotecă, doamna Gruia ne-a vorbit și a făcut generalizări despre Bibliotecile românești în mediul online folosind date neactualizate din CASIDRO.

Roberto Corsini la Sibiu

Roberto Corsini la sesiunea TIBRO – Foto Corina Bedreagă

Grupul TIBRO (Tineri Bibliotecari din România) a avut o sesiune specială care a fost însă, din păcate, scurtată din motive organizatorice. Roberto Corsini bibliotecar din Helsiki, invitatul celor de la TIBRO, a avut în cadrul conferinței două prezentări care au fost foarte apreciate de public. După ce în prima zi ne-a vorbit despre interesul pentru inovație în cadrul bibliotecilor finlandeze, Roberto a contribuit în cadrul sesiunii TIBRO cu o prezentare motivațională.

Participare publicului a scăzut parcă odată cu trecerea timpului. Dacă la primele sesiuni sala a fost plină, la ultima sesiune de prezentări (și cea mai închegată după părerea mea) Prezentări servicii SMART Biblioteci locale/comunale a fost lume puțină.

Finalul zilei a reunit însă majoritatea participanților la Târgul serviciilor smart de bibliotecă. Acesta  a fost un eveniment popular pentru care bibliotecile s-au pregătit foarte bine. Am avut parte de multe surprize: de apariția excelentul logo al bibliotecii din Bistrița-Năsăud, de materiale scoase la vânzare de Asociația Prietenii Bibliotecii Județene Cluj, de reviste editate de tineri în biblioteci ca de exemplu S.T.A.R.T. în Darabani și de tentații gustative. M-a bucurat mult prezența colegilor bibliotecari de la Biblioteca Metropolitană București care au venit la târg cu numeroase materiale despre activitatea lor.

Silviu Bors, Directorul BJ Astra Sibiu cu logo-ul BJ Bistrița-Năsăud

Silviu Borș, Directorul BJ Astra Sibiu purtând  logo-ul BJ Bistrița-Năsăud – Foto Nicoleta Trașca

Pentru ultima zi din conferință organizatorii i-au invitat pe participanți la deschiderea unei biblioteci – punct de informare turistică în Biertan și apoi la vizitarea deja faimoasei biblioteci concept:  Borcanul cu dulceață de povești de la Marpod.  În aceste vizite ne-a însoțit și echipa de designeri care au contribuit la crearea acestor biblioteci elegante așa că doritorii au putut afla cum se realizează aceste proiecte.

Am plecat de la Sibiu încântată de întâlnirea cu colegii din întreaga țară (și cu Roberto) dar cu un gust amar legat de faptul că la conferința ANBPR asociația este prea puțin vizibilă. Dacă nici când ne întalnim o dată sau de două ori pe an nu încercăm să ne cunoaștem mai bine între noi și să ne înțelegem asociația, ratam șansa de a avea o asociație profesională efectivă.

Planul strategic polonez de dezvoltare a unei biblioteci publice

April 3, 2012 in advocacy, ANBPR, BIBLIONET, Global Libraries Initiative

Prin intermediul Departamentului Dezvoltare Program Biblionet – multumim frumos, Alexandra Bucur! – din cadrul IREX Romania, aflam despre o deosebit de importanta intreprindere a celor care implementeaza in Polonia* versiunea pentru aceasta tara a Global Libraries Program.

Eu consider ca Planul strategic de dezvoltare a unei biblioteci publice asa cum a fost el creat de catre Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Informationale din Polonia face parte din categoria instrumentelor “de capatai” – temelie trainica pentru orice initiativa/ program/ proiect de dezvoltare.
Oare am fi considerati prea obraznici daca am sustine ca de la astfel de “inceputuri” trebuia pornita si munca de Sisif a bibliotecarilor romani?
Daca am zice ca in Romania trebuia sa avem “inca de ieri” asa ceva – venit “de sus” (de pilda de la Ministerul Culturii in colaborare cu Comisia Nationala a Bibliotecilor, asociatiile profesionale etc), institutionalizat, cu girul argumentelor profesionale si legitimitatea/ forta celor legislative (toate acestea, obligatoriu necesare) s-ar supara cineva? 

___________________

* La inceputul acestui an, un grup de coordonatori  de Program “Biblionet” din Romania au intreprins o vizita de studiu in Polonia, al carei program il aflam de la Delia (vizita a fost programata inca de anul trecut), tot omoloaga noastra din Bihor publicand ulterior o foarte utila analiza pe kosson.ro

In timpul deplasarii in Polonia, Ruxandra a tinut un interesant jurnal on-line iar ulterior, mai multi colegi coordonatori Biblionet din tara au facut prezentari referitoare la ceea ce au vazut/ aflat/ invatat.

Later edit: acum am vazut ca, legat de cele de mai sus, Ruxandra Nazare a publicat si in Observator cultural un foarte interesant articol cu titlul Lectia bibliotecilor poloneze.

BiblioPortal – Scurt film de prezentare

November 8, 2010 in acces deschis, ANBPR, Arhive, Articole, Asociatia Bibliotecarilor din Romania, Asociatia Bibliotecarilor Maghiari din Romania, Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor, Baze de date, Biblioteca Nationala, Biblioteca virtuala, Bibliotecari, Biblioteci americane, Biblioteci din Moldova, Biblioteci din Spania, Biblioteci europene, Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, Biblioteci scolare, biblioteci universitare, Biblioteconomie, Carti, Catalog, Catalog colectiv, Comisia bibliotecilor, Digitizare, Global Libraries Initiative, Informare, internet, Invatamant, Prezentare, programe, Proiecte, ProLibro, Societatea informaţională, soft de biblioteca, Video

In urma aparitiei articolului intitulat „Catalogul Colectiv – o idee veche într-o prezentare nouă” am decis sa postez  aici un link catre filmul de prezentare  al softului BiblioPortal, ca cei care au curiozitatea, sa poata avea un reper de comparatie intre cele doua softuri (Catalogul Colectiv si BiblioPortal), fara sa fie neaparat necesara generarea unui cont de test la nivelul BiblioPortal pentru asta.

Filmul poate fi vazut la adresa http://www.biblioportal.ro/portal/faces/public/exo/home/help/prezvid

sau, la o calitate mai buna la     http://www.youtube.com/watch?v=lb2LvJ34IT0

In continuare, din motive de vizibilitate, tin sa postez aici si comentariul pe care l-am facut la articolul mai sus mentionat:

Am fost profund uimit citind articolul „Catalogul Colectiv – o idee veche într-o prezentare nouă”, si nu atat vestea in sine ca a mai aparut o aplicatie ce are ca si target catalogul national partajat m-a uimit (acest lucru era de asteptat si firesc), ci anumite afirmatii facute atat in articol cat si pe site-ul aplicatiei, precum si similitudinile uimitoare ca si conceptie cu ceea ce Ibla Soft propunea inca din 2004, iar Ibla Soft 2.0 si apoi  BiblioPortal (www.biblioportal.ro/portal) ofera mai bine de un an de zile.

Trecand peste faptul ca articolul a aparut imediat la o zi dupa ce am postat prezentarea softului “BiblioPortal – Sistem Biblioteconomic Integrat Web”, aflam ca aplicatia „Catalogul Colectiv al Bibliotecilor Publice” exista inca din 2005…

Activez in sfera dezvoltarii unui portal integrat  pentru biblioteci din 2006, odata cu finalizarea proiectului IOSSPL (www.iosspl.org), am trecut prin multe biblioteci, am vorbit cu multi bibliotecari, si am colaborat chiar si cu dl. Dediu prin 2006 – 2007 pe cand inca era seful comisiei de automatizare a bibliotecilor publice din Romania. Cu toate acestea nu am auzit de existenta acestui soft pana acum. (si trebuie sa reamintesc ca una dintre bibliotecile pilot din cadrul proiectului IOSSPL a fost chiar “Stefan Petica” din Tecuci). Din contra… IOSSPL (www.iosspl.org) era vazut pe atunci, dar inca si anul trecut ca singurul proiect care propunea un soft integrat de biblioteca,  complet web-based, care integreaza si un catalog colectiv complex in el, precum si un sistem de gestiune si imprumut la nivelul fiecarei biblioteci ce are cont in portal.

Uimit sunt si de faptul ca anul trecut cand am anuntat atat prin comunicat de presa, cat si prin mail direct ANBPR, CIMEC si alte institutii si persoane importante din sfera bibliotecara romaneasca, despre lansarea BiblioPortal – Sistem Biblioteconomic Integrat Web, precizand totodata noile facilitati pe care le ofera (catalog comun si partajat, integrarea a unui numar nelimitat de biblioteci,  Gestiune si Imprumut distinct pentru fiecare biblioteca integrata, Rezervari online, cont-uri personalizabile cu drepturi distincte, sistem cod de bare, etc.) nu am primit niciun feedback.

Chiar daca la nivel european aplicatia Ibla Soft si apoi mai noua “BiblioPortal” au fost remarcate  si chiar integrate in cateva proiecte de anvergura in 2008 si 2009 in vederea automatizarii unor biblioteci specializate, la nivel national am fost ignorati desi semnalam periodic existenta si dezvoltarea softului asa cum se poate vedea si in pagina de stiri a portalului:

http://www.biblioportal.ro/portal/faces/public/exo/home/news/local

Cu toate acestea nici ANBPR, si nici altcineva nu ne-a invitat la vre-o prezentare, si nici nu ne-a raspuns la propunerile noastre de a prezenta in cadrul unor conferinte softul, fapt ce ar fi fost cel putin etic chiar si daca exista din start o “preferinta” pentru “vechiul” dar totusi recent aparutul “biblio”.

Dar, desigur, “intortochiate sunt caile Domnului”, iar in Romania se intortocheaza si mai rau.

Cu toate acestea, felicit pe cei de la IME care au dezvoltat acest nou soft. Recunosc ca arata bine si are parti forte unde intrece softul nostru, dar desigur, si BiblioPortal are componente si module ce lipsesc la Biblio.

Cat despre similaritati, nu pot decat sa ma bucur sa vad ca regasindu-le la acest soft, se confirma faptul ca desi am fost prea putin ajutati si sustinuti, am mers intr-o directie buna ca si deschizatori de drumuri.

Poate ca ar mai fi multe de spus despre unele din acele “prima oara” ce apar in articol si pe care Contact Net (www.contact-net.ro) prin IOSSPL (www.iosspl.org) le promova inca din 2004 si prezinta practic din 2006 si apoi si mai complex din 2009, dar cred ca am spus suficient, iar lucrurile vor intra de acum in fagasul lor firesc.

BiblioPortal – Sistem Biblioteconomic Integrat Web

November 1, 2010 in acces deschis, ANBPR, Asociatia Bibliotecarilor din Romania, Asociatia Bibliotecarilor Maghiari din Romania, Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor, Biblioteca 2.0, Biblioteca Nationala, Biblioteca virtuala, Biblioteci americane, Biblioteci din Moldova, Biblioteci din Spania, Biblioteci europene, Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, Biblioteci scolare, biblioteci universitare, Biblioteconomie, Catalog, Catalog colectiv, Comisia bibliotecilor, ProLibro, Societatea informaţională, soft de biblioteca

BiblioPortal (www.biblioportal.ro/portal) este un Sistem Biblioteconomic Integrat Web care inglobeaza o serie de aplicatii biblioteconomice si ofera servicii online bibliotecilor abonate si clientilor acestora, acoperind intreaga gama de activitati si fluxuri de informatii si date ale unei biblioteci profesioniste. BiblioPortal este unicul portal cu aplicatii biblioteconomice din Romania care permite realizarea activitatii zilnice a bibliotecarilor online.

BiblioPortal ofera servicii de hosting al bibliotecilor abonate, permitand integrarea in portal a cataloagelor bibliotecilor clienti in cadrul catalogului comun partajat si a site-urilor acestora, facand posibila operarea si utilizarea portalului de catre personalul bibliotecilor pe baza accesului preferential si securizat, in functie de conturile si profilele create in modulul de administrare.

Portalul permite operatiuni biblioteconomice complexe prin portlet-uri specifice, in categoriile urmatoare: catalog partajat, operatiuni de catalogare interconexata la nivel de autor, editura, domeniu, titlu carte, titlu periodic, titlu electronic, cautare complexa, operatiuni de gestiune bibliotecara, sistem de rapoarte standard, rezervari online, imprumuturi, administrare securizata si acces preferential (sistem complex de conturi, grupuri si profile de utilizatori), localizarea rapida in baza de date a cartilor si cititorilor abonati prin sistemul de cod de bare, modul internationalizare (in prezent pregatindu-se localizarea pentru 7 limbi de circulatie Europeana).

Portalul poate fi customizat pentru a indeplini functiile specifice ale unor biblioteci specializate. BiblioPortal este utilizat intr-o serie de proiecte nationale si internationale, implementarile existente acoperind cateva categorii ca de exemplu: Biblioteci Juridice (Curti de Apel, Tribunale, Judecatorii), Biblioteci specializate ale Institutelor de Cercetare; si targheteaza altele cum ar fi: Biblioteci Publice (Orasenesti, Comunale, Satesti), , Biblioteci Educationale (Scoli, Licee, Universitati). Portalul faciliteaza colaborarea inter-bibliotecara, crearea unei comunitati de profil integrand si cititorii si comunicarea prin forum si wiki propriu.

Strategia creativa a fost aceea de a crea un sistem web integrat care sa promoveze un concept unitar si inovator pentru sistemul biblioteconomic din Romania. Portalul permite utilizarea si customizarea pentru un numar virtual nelimitat de biblioteci, cu un stil de lucru asemanator si pastrand un concept grafic unitar, dar permitand adaptarile necesare pentru cerintele particulare ale fiecarui tip de biblioteca abordat (biblioteca publica, juridica, scolara, specializata). Conceptul este uniformizat, integrat, dar permite pastrarea individualitatii fiecarei biblioteci prin crearea culturii de grup (fiecare biblioteca poate accesa portalul prin interfata proprie permisa de logarea cu elementele grupului respectiv) si de asemenea prin includerea site-ului propriu al bibliotecii in portal.

Fiecare biblioteca abonata poate avea acces la portal in doua moduri: in modul deschis, comun tuturor vizitatorilor, permitand accesul la Catalogul comun partajat si cautari complexe dupa criterii variate, ca si browse-area sectiunilor informative si de stiri;  si in mod preferential, prin logarea securizata la zona proprie a portalului, care permite tuturor bibliotecarilor acelei biblioteci sa isi desfasoare activitatea zilnica si sa realizeze operatiile si fluxurile de activitati specifice functiilor pe care le detin, sa participe la forumul si wiki-ul bibliotecar comun din sectiunea “Comunitate”. La acest nivel, exista un al doilea nivel de acces preferential la portal, fiind implementate profile si drepturi specifice pentru bibliotecari care permit acestora sa realizeze doar operatiunile permise postului ocupat – catalogatori, gestionari, operatori imprumuturi, administratori, etc.

Exista de asemenea un “profil de cititor” (abonat) care permite ca cititorii inregistrati la biblioteca sa obtina un cont de abonat in portal in spatiul respectivei biblioteci, oferindu-i posibilitatea de a realiza operatiuni online de cautare, rezervare si mesagerie in mod securizat si confidential, de a consulta istoricul contului (respectiv istoricul imprumuturilor si alertelor), si sa pastreze comunicarea directa permanenta cu personalul bibliotecii. Astfel, operarea portalului este complet securizata iar accesul preferential la operatii si date asigura faptul ca participantii nu isi pot provoca dificultati in activitatea zilnica iar bibliotecile abonate au siguranta robustetei aplicatiei utilizate si confidentialitatii datelor fiecarei biblioteci.

Conceptul creativ implementat este deci in conformitate cu cerintele specifice domeniului, atat profesionale cat si legislative, combinand intr-un tot unitar elementele de noutate si inovatie (aduse in special de strategia web) cu elementele traditionale ale culturii biblioteconomice adanc inradacinate in activitatea bibliotecarilor.

Portalul este dezvoltat de firma CONTACT NET (www.contact-net.ro) pe baza versiunii anterioare open-source IblaSoft – rezultat al proiectului IOSSPL (www.iosspl.org) – continuand strategia de dezvoltare web a firmei in domeniul sistemelor software de biblioteca.

Portalul poate fi utilizat online pe baza unui abonament modic lunar, in care este inclus spatiul virtual dedicat bibliotecii in cauza, generarea contului/conturilor, administrarea portalului, asistenta si consultanta in utilizare,

sau

prin implementare locala, in acest caz necesitand un server local dedicat, un administrator avizat, costuri de implementare si training, etc.

Portalul online este intr-o continua dezvoltare si perfectionare, la aceasta contribuind si sugestiile, feedback-urile, precum si criticile constructive ale utilizatorilor sai.

Target:

Biblioteci Publice (Orasenesti, Comunale, Satesti),

Biblioteci Juridice (Curti de Apel, Tribunale, Judecatorii),

Biblioteci Educationale (Scoli, Licee, Universitati),

Biblioteci Specializate (Institute de Cercetare, Organizatii Nationale)

Pentru informaţii suplimentare va rugam contactati:

Dl. Iosif Biro,

Exclusive BiblioPortal Representative
BiblioPortal Admin
www.biblioportal.ro/portal

Software & Business Development Contact Net
www.contact-net.ro
e-mail: iosif.biro@contactnet.ro
        iosif_biro@yahoo.com
Tel.: +40-723.346.852   (intre orele 10 - 16)

Cursul ANBPR de Dezvoltare a Serviciilor de Bibliotecă are blog

August 25, 2010 in Bibliotecari, Biblioteci publice, Blogroll, cursuri

După anunțarea noului manual ANBPR pentru Dezvoltarea Serviciilor de Bibliotecă iată că bibliotecarii și cei care predau la cursul-pilot de la Bușteni au pornit la lucru cu un blog anbprtraining.wordpress.com– “ o platformă de lucru de tip şcoală, destinată învăţării.”

Materialele postate sunt deja foarte interesante.  Margareta Tătăruș (jud.Vrancea) propune o “schimbarea de jos în susiar Valentin Smedescu (Vâlcea)  ne îndeamnă să ÎNDRĂZNIM profesional.

Metehnele vechi sunt “greu de ucis”

August 19, 2010 in Biblioteci publice, Biblioteci romanesti, Cenzură, Cercetare, Conferinte 2010, IFLA

Metehnele vechi sunt "greu de ucis" Am hotărât să oferim o traducere în română a posterului realizat de cei trei prolibriști (Delia, Valentin și cu mine) prezentat la IFLA 2010 în Goteborg, Suedia. Ne intersează părerile, comentariile și ideile voastre legate de ceea ce am scris în poster dar și gânduri legate de direcția în care credeți că ar trebui să o luăm pentru a putea cerceta mai bine problemele din bibliotecile noastre publice.

Toți bibliotecarii care au citit titlul (indiferent de țara de unde erau) au fost de acord ca și la ei în bibliotecă există metehne vechi care se schimbă greu. Chiar dacă mulți dintre ei nu au de luptat cu o moștenire atât de grea ca a noastră, ei sunt permanent interesați de modalitățile prin care inovația, ideile noi și practicile bune să poată fi aduse în bibliotecile lor.

Reacțiile participanților de la IFLA care s-au arătat interesați de subiectul acestui poster ne fac să credem că problemele noastre nu sunt unice în estul Europei și că situația noastră profesională nu e mult mai rea decât a altor bibliotecari din lume. Ceea ce ne lipsește pare a fi o preocupare permanentă de a ne înțelege situația și poziția atâta la nivel local și regional cât și internațional și, convinși fiind de utilitatea noastră și a bibliotecilor noastre pentru cei din jur, de a avea grijă de noi ca breaslă.

O versiune pdf a posterului poate fi descărcată aici.

Bibliotecile publice din Polonia şi internetul

September 4, 2009 in Biblioteci europene, Biblioteci publice, Noutati

După ce acum câteva zile am aflat că Polonia este printre puţinele ţări din zonă care încep să iasă din criza economică aflăm de pe blogul celor de la IREX DC că bibliotecile publice poloneze au un motiv de bucurie: timp de trei ani ele nu vor trebui să plăteasca pentru a avea internet. Costurile de conectare ca şi abonamentele lunare vor fi acoperite de compania poloneză de telecomunicaţii TP SA.

În Polona aproape 40%din cele 8500 de biblioteci publice nu au acces la internet. (sursa)

Bibliotecile generatoare de…curent

September 19, 2008 in Biblioteci publice, comunitate, Din State, Noutati

Via blogul lui Lorcan Dempsey am aflat o foarte frumoasă poveste despre ce înseamnă o bibliotecă într-o comunitate.

Pe lângă dezastrul produs în Texas uraganul Ika de săptămâna trecută a făcut pagube şi în alte zone în drumul său spre nord. Astfel, în Columbus Ohio a lăsat fără curent electric o mare parte a populaţiei. În articolul din dispatch.com la care face referire Dempsey se povesteşte despre ce s-a întâmplat la filiala Whetstone a bibliotecii publice din Columbus. Biblioteca este pe o altă reţea de electricitate aşa că a avut curent atunci când casele din zonă au rămas în beznă. Acest lucru a făcut ca numărul celor care intră în bibliotecă într-o zi să crească de la 2000 la 3800. Pe lângă cititorii fideli au mai venit la bibliotecă oameni care trebuiau să-şi verifice mailul, să îşi încarce bateriile sau aparatul de ras(!) sau să se folosească de lumina din bibliotecă pentru a împleti. Pe lângă cele 40 de calculatoare cu acces la internet s-au mai pus la dispoziţia publicului 40 de locuri şi prize pentru ca cei cu laptopuri să le poată încărca şi utiliza. Coada pentru a utiliza un calculator dura mai mult de o ora…

Iată o situaţie in care biblioteca publică şi-a îndeplinit rolul în comunitatea pe care o serveşte. Nu vă întreb cum ar fi sunat această poveste transpusă în România deşi poate ar trebui. Vă întreb însă dacă credeţi că există în România nevoie de asemenea instituţii ca biblioteca din Whetstone.