You are browsing the archive for SAR.

Biblioteca de Politici Publice

January 29, 2013 in acces deschis, Colectie

Societatea Academică Română a lansat o Bibliotecă de Politic Publice (BPP), o platformă online unde să ofere acces gratuit la publicații despre politicile publice din România. În prezent  BPP  conține “peste 200 de lucrări pe teme precum sănătate, educație, mediu, reforma administrativă, economie, fonduri europene, minorități, infrastructură, energie etc“.  Cei de la SAR își exprimă dorință de a oferi acces liber prin această bibliotecă  la “cărţi, articole, policy brief-uri, policy memo-uri, teze doctorale şi de dizertaţie, studii, prezentări, working paper-uri, rapoarte etc. ce se concentrează pe România. Platforma este deschisă atât cercetătorilor români, cât şi celor din mediul internaţional ce sunt interesaţi de politicile publice de la noi din țară.

Puteți accesa BPP la adresa  sar.org.ro/?post_type=biblioteca&lang=ro. Cei care vor să contribuie la această depozit digita o pot face completând formularul acesta.

Astfel de inițiative sunt foarte necesare iar cei care le pun în practică trebuie felicitați. Mai mult, poate ar fi util ca secțiile de catalogare ale asociațiilor noastre sau chiar bibliotecile care au experiență în lucrul cu colecțiile digitale să le ofere celor care încep astfel de proiecte consultanță, să le pună la dispoziție ghiduri practice de cum se organizeaza astfel de colecții, care sunt standardele existente. Accesul liber nu trebuie să însemne și un acces greoi la documentele existente iar profesia de bibliotecar nu mai trebuie să rămână închisă între zidurile bibliotecii sau în spatele colecțiilor.

Se caută intern pentru Biblioteca de politici publice

December 4, 2011 in Bibliotecari, studenti, Training

Anunț preluat de pe pagina de Facebook a Societății Academice din România. Mai multe despre ce înseamnă Biblioteca de politici publice găsiți aici.

Societatea Academică din România caută un intern pentru o perioadă de trei luni pentru a lucra în cadrul proiectului “Biblioteca de politici publice, o bază teoretică pentru o disciplină nouă în spațiul românesc”. Rolul acestui intern este de a documenta dezvoltarea pe arii de politici publice a literaturii de specialitate aplicabilă la țara noastră. Persoana selectată trebuie să aibă interes în politici publice și va căpăta cunoștințe care vor putea servi ca bază pentru o lucrare de licență sau masterală.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un CV și o scrisoare de intenție pe adresa: daniela.marinache[at]sar.org.ro